Revistă print și online

SPECTACOLUL, CARTEA, CREATOAREA

Motto:

L'expérience de l'exil peut être une chance, à condition de vivre dans l'entre-deux : je suis moi et autre. – Julia Kristeva


Am avut bucuria tulburătoare să vizionez de două ori piesa Alexandrei Badea, EXIL, să organizez în ianuarie un dialog Teatru și Psihanaliză pe tema piesei EXIL, împreună cu creatoarea și, de asemenea, să particip la prima lansare a cărții EXIL (prima sa carte în română!), pe 9 februarie, la MNLR. Întâlnirea cu omul Alexandra Badea a fost revelatoare și în cadrul lecturii-concert (în franceză) de la librăria Kyralina, din 10 februarie, unde s-a dezvăluit forța creatoare remarcabilă în piesele sale, în cele două romane, în parcursul său de viață și artă teatrală.

Într-un interviu pentru Dilema Veche, Alexandra Badea mărturisește: "Exil este cel mai personal spectacol pe care l-am făcut, un spectacol care m-a ajutat să mă reconciliez cu România, cu trecutul meu. Trauma transgenerațională este un subiect care mă interesează de mult. E interesant de analizat cum se transmit lucruri de la o generație la alta. E primul bagaj cu care venim în lume și pe care îl purtăm cu noi orice am face. Încercăm să mai dăm jos din el lucruri care ne împiedică să avansăm, și de fiecare dată când credem că am scăpat de greutate, mai găsim ceva ascuns undeva."

În sensul său comun, exilul este o formă de pedepsire prin care o persoană (sau un grup de persoane) este forțată să-și părăsească căminul sau o măsură prin care i se interzice întoarcerea acasă sub amenințarea închisorii sau a pedepsei cu moartea, iar exilatul este subiectul care poartă cu el, în urma izgonirii, repatrierii, imaginarul vinovat al dezrădăcinării, al abandonului pământului natal. La această deplasare dintr-un spațiu/teritoriu în altul, se adaugă exilul lingvistic și cultural, care afectează subiectivitatea și reprezentarea pe care un subiect și-o poate face despre identitatea sa. Astfel, exilul intim/interior al subiectului se bazează in esentia pe a fi mereu între limba maternă și adoptarea altei limbi, străine, și reprezintă fundamentul experienței sale subiective compuse din melancolie și traumă, pentru că exilul este celălalt, iar acest altul, străinul, ne dezvăluie în ce măsură suntem străini de noi înșine (Julia Kristeva). Explorăm astfel sensul transmiterii umane și lingvistice a acestui subiect intim prin problematica identității narative (teatru) și a construcției de Sine (psihanaliză).

Impactul exilului asupra vieții psihice și relaționale a unei persoane amintește de metamorfoza pe care o aduce dezrădăcinarea, excluzând un înainte și un acolo, pentru a introduce un după și un altundeva, particularitatea de a fi "altul", așa cum o atestă figura străinului care, din păcate, își poate pierde sensul colectiv și modul de apartenență la sine și la lumea din jur. Această metamorfoză implică o moștenire melancolică, o criză generală a subiectului și a sensului, precum și o fărâmițare a identității, ce poate fi explorată prin punțile creației teatrale și a celei psihanalitice pentru a înțelege natura singulară, lingvistică și narativă a ființei umane.

Cu toate acestea, dacă evenimentul inițial al exilului și al emigrării este dezrădăcinarea violentă, atunci se vor crea modalități posibile de deplasare a "sinelui" către "celălalt". Într-adevăr, subiectul păstrează în memorie amintirile pierdute de dinainte și, prin tensiunea melancolică, prin imaginarul său își va chestiona în permanență identitatea și apartenența printr-o continuă traversă între prezent și experiența trecută, pentru a asigura prezența unui "Sine" viu. Dacă însă exilul este trăit ca o pierdere definitivă, atunci rătăcirea este un abandon în care persoana urmează o linie de fugă ce nu ține cont de nimic, o înstrăinare, o alienare, o dezorientare care nu știe niciodată încotro îndreaptă, pentru că o rană secretă, adesea necunoscută de sine, o propulsează în rătăcire. Atașat de acest altundeva inaccesibil, străinul rătăcitor este gata să fugă într-o țară care nu există, dar pe care o poartă în memorii, în fantasme, în vis, la fel ca această identitate precară și înstrăinată, care îl face să uite de sine, de lume și de istorie. Or, această primă distincție ne permite să urmărim două tipuri de exil: exilul precar și tăcut al străinilor rătăcitori, pe de o parte, și exilul reușit al transformării de sine și al creației, pe de altă parte.

Din perspectiva mea ca spectator, cititor și psihanalist, Alexandra Badea a reușit extraordinar să redea, prin mise en scene, prin personajele create, prin dialoguri (monologuri), trasarea tipurilor de relaționări, esențialul transmiterii inter- și transgeneraționale a traumei. Și mă refer aici la trauma colectivă, familială și individuală, totodată. Regăsim în piesa/cartea EXIL o filiație feminină pe 4 generații (Magda, Irina, Agnès, Ema), cu legăturile lor familiale întrerupte sau maladive, parentalitate afectată de deportări, de emigrări, de regimul dictatorial, ulterior de un mediu social dezorganizat, haotic sub o aparentă libertate.

Regăsim de asemenea în toate personajele din EXIL, și feminine, și masculine, tragismul rupturilor interioare: afectele exacerbate (vinovăție rușine, ură, furie, umilință, rătăcire, dependență, supunere, frică/spaimă) sau împietrirea afectivă (aplatizarea, izolarea afectivă, răceală, indiferență, lipsa de investire emoțională, incapacitatea de a iubi, de a se implica emoțional într-o relație); fragilitatea narcisică sau grandoarea narcisică (defensivă), înstrăinarea de sine, falsificarea de sine, deformarea de sine, conformismul automat, confuzia identitară chiar până la pierderea identității de sine; repetarea istoriei părinților/bunicilor/ascendenților; identificările alienante sau contraidenficările eșuate; rupturi, separări, disfuncționalități; mesajele disonante, double-bind-ul, secretele, ne-spusele, mesajele ambigue, tăcerea și tăcerea asupra tăcerii; tânjirea după eliberare/libertate și imposibila trăire a libertății; de la răspunderea rigidă până la lipsa de orice asumare și responsabilitate; spaima de ratare, eșec; autosabotări, acte autodistructive, până la suicidul ca ruptură finală generațională; neîncrederea în sine și în celălalt, cu atât mai mult neîncrederea în familie, grup social, instituție, societate, umanitate.

Toate acestea în matca unor transmiteri inconștiente, inter- și transgeneraționale. Este vorba, prin urmare, despre importanța neelaborării traumaticului pe 2, 3 sau mai multe generații, respectiv a ne-spusului, a imposibilului de a fi gândit și mărturisit, a "fantomei" sau "criptei psihice" și secretului, a "chistului", a suferinței atroce și devastatoare a antecesorilor, îndeosebi a negativului în problema transmiterii transgeneraționale (refulare, denegare, negare, dezavuare și forcludere).

Transmiterea psihică inconștientă, inter- și transgenerațională, a traumelor a făcut obiectul unui interes crescând, cel puțin în psihanaliza franceză, italiană, germană, și îndeosebi pentru psihanaliștii care au cercetat traumele intrapsihice/individuale și colective, cu precădere configurațiile psihopatologice ale subiecților supraviețuitori ai războaielor, genocidelor, holocaustului, deportărilor, refugiaților, regimurilor totalitare pe 3 sau mai multe generații succesive. Pe scurt spus, copiii pot primi stindardul identificărilor (încorporărilor) inconștiente ale părinților care le transmit percepția unei lumi externe și interne amenințătoare și mortifere. Prima generație este complet blocată într-o fază de luptă nonelaborată, în care durerea separării și pierderii obiectelor semnificative este preluată de a doua generație, care încearcă să o depășească (inconștient, chiar compulsiv, printr-o repetiție masivă, străină de sine). O altă trăsătură comună este aceea că, adeseori, cei din a doua generație aleg ca profesie una de a ajuta, salva, vindeca (asistent social, medic, infirmier, terapeut, psihanalist…)

"Exilul implică obligația de a pleca din țara ta și interdicția de a te reîntoarce. Eu am plecat din dorința de a descoperi altceva și am fost mereu liberă să revin. Am trăit poate un sentiment de exil interior, cred că foarte mulți artiști îl cunosc, e un motor foarte puternic în procesul creativ. Cred că de asta scriu, pentru că undeva nu mă simt adaptată nicăieri.", mărturisește într-un alt interviu Alexandra Badea.

Descoperiți-o, veți fi fascinați, poate la fel cum am fost eu ca om, spectator, cititor, psihanalist.


*EXIL, spectacol TNB, premiera 17-18 septembrie 2022. EXIL, cartea, apariție editorială Editura Tracus Arte, februarie 2023

Daniela LUCA

Psihanalistă, poetă și eseistă, Daniela Luca este, de asemenea, editor & traducător. Dintre titlurile mai recente, amintim volumele de eseuri de psihanaliză Cuvinte în negativ (2016), Estetica Inconștientului (2021), co-autor al volumului Rușinea - vocea, experiența și vindecarea rușinii în procesul terapeutic (2022), precum și volumele de poeme Intermezzo (2017) și Vatra Luminoasă (2019).