nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Spectatorul îmblânzit - Despre Scorpia Neîmblânzită FNT 2023

Așa cum era de așteptat, sâmbătă seara, Teatrul Odeon a devenit neîncăpător pentru cei ce au dorit să vadă spectacolul regizat de Leta Popescu, venit de la Cluj. Nici eu nu m-am putut bucura chiar de toate detaliile sale, mai ales că am reușit să prind loc sus abia în ultimul rând, iar în fața intrării încă erau studenți ce așteptau un loc, însă din păcate nu au reușit să intre.. E un spectacol ce îți schimbă relația cu teatrul, te face să îl privești și din alte unghiuri decât cele obișnuite. Spun asta deoarece pe parcursul celor două ore, reprezentația provoacă spectatorul, și în primul rând îl expune, scoțându-l din zona de confort. Cu alte cuvinte, îl îmblânzește, îl face să facă parte din economia spectacolului. Leta Popescu împreună cu dramaturga Maria Manolescu, au readaptat celebră operă a lui Shakespeare, așa cum au spus și actorii, pentru spectatorul anului 2023. Scorpia Neîmblânzită poate fi comentat pe mai multe paliere, însă ce m-a frapat pe mine, a fost relația și convenția care se construiește între actori și public.

În principiu, oamenii când vin la teatru știu că se așează confortabil în scaun, lumina este stinsă, privind astfel către scenă fără să fie deranjați de nimeni. Unii mai foșnesc, alții se mai uită în telefon, dar totul se întâmplă în întunericul sălii de teatru, care poate uneori funcționa și ca o protecție pentru cei prezenți. La un moment dat ai senzația că nu știi când a început spectacolul propriu-zis, pentru că lumina din sală nu se stinge. Actorii nu joacă la început pe scenă, sunt în fața sălii, și ce să vezi, unii sunt infiltrați printre public. Să fie oare doamna de lângă tine? Sau cuplul de la lojă? Cine îndrăznește să rupă convenția unui spectacol clasic? Este adevărat că după primele câteva minute, începi să te prinzi că totul este regizat, și că doamna care stă lângă tine este actriță, dar la început se creează o oarecare stare de suspans. Ajuns în punctul acesta, realizezi că nu mai ești protejat de către întuneric, și trebuie să accepți convenția că poate, vei putea fi și tu implicat în piesă. Publicul nu mai are unde să se ascundă, pentru că se vede tot, orice reacție este expusă, și cel puțin de sus de la balcon, aveai o perspectivă foarte bună, asupra reacției sălii. Ca să nu mai spunem că în timpul reprezentației, există și o cameră îndreptată către public. Când simți că ești privit din toate părțile, parcă nu îți mai vine să foșnești, sau să te comporți cum nu ar trebui. A fost de observat că oamenii nu au verificat telefoanele, nu aveau alte preocupări conexe, și chiar dacă s-ar fi plictisit nu o arătau. Așadar, putem vorbi despre o îmblânzire a publicului, chiar o educație? Eu consider că putem, pentru că uneori, când mergi la teatru, trebuie să accepți că poate lucrurile nu se vor desfășura așa cum tu ești obișnuit. Și că indiferent de spectacol, trebuie să te porți decent, pentru că dacă al patrulea perete se destramă, și tu ești expus, și poți fi văzut, atât de cei de pe scenă, cât și de cei din public. În fața noastră vedem cum se construiește un spectacol de teatru, dar și cum magia acestei arte, poate fi destructurată extrem de facil. Avem o secvență când regizorul tehnic, Vică (Silvius Iorga), dă comenzile pentru ridicarea cicloramei, sau este pus să rezolve diferite probleme, ce nu stau neapărat în atribuțiile sale. Reprezentația scenică nu poate începe, asta datorită faptului că în public este gălăgie, vin întârziați cu invitații, o persoană este în stare de ebrietate și i se face rău, și tot felul de probleme.

În fond care este tot scopul? Dorința regizoarei spectacolului, Ruxandra (Diana Buluga), dar și a celei care a rescris povestea, Ana (Sânziana Tarța), este ca ceea ce ele au creat să se transmită on-line, în direct, la celebrul teatru Schaubühne. Doar ca spectacolul Scorpiei pe care l-au montat, nu se desfășoară în condiții normale, prin urmare, asistăm la ceea ce am putea numi o răzvrătire. O revoltă atât din partea publicului, cât și din partea actorului ce îl joacă pe Baptista, în piesă numit Andrei și interpretat de către Radu Lărgeanu, care nu este mulțumit de rol, și încearcă să stârnească publicul, împotriva creatorilor. Spectacolul Letei Popescu se desfășoară pe mai multe planuri de interpretare, și poate fi destul de dificil de urmărit, și mai ales de comentat. Într-un final, cortina se ridică și vedem montarea Scorpiei, care este transpusă în perioada comunistă, în realitatea din Cluj-Napoca. Nu am să detaliez, cert este că se lansează anumite mesaje sociale, care ar trebui totuși să ne facă să gândim anumite aspecte ale vieții. Ce se întâmplă însă cu publicul? Se tot aud murmure, comentarii, și mai ales avem un spectator problemă, adus chiar de unul dintre actorii de pe scenă, pentru un favor ce i l-a făcut la casă. Este vorba despre Sergiu (Adrian Cucu), care vine la teatru în stare de ebrietate, i se face și rău, parafrazând astfel personajul original creat de Shakespeare, și anume Cristofor Sly. Să nu uităm un detaliu important, că scopul este ca spectacolul să se desfășoare fără probleme, pentru a putea fi transmis la Berlin, și a impresiona publicul. Dar ce să vezi? Uneori tehnica nu ține cu oamenii, iar internetul cade, creându-se panică, încep dezbateri, timp în care regizoarea tot încearcă să se scuze pentru incoveniente față de Berlin, ignorând spectatorii din România.

În timpul acesta lumina se tot aprinde în sală iar spectatorii sunt din nou expuși, pentru că ce să vezi, nu au venit la teatru să se relaxeze. Iar apropo de acest fapt, chiar ni se comunică și ideea că unii vin la teatru, tocmai pentru a impresiona, pentru a se da mari, și pentru a părea ceea ce nu sunt. Sună cunoscut oare? Norocul a făcut ca niciun telefon să nu sune în timpul reprezentației de la Odeon, pentru că atunci chiar că ar fi fost lucrurile altfel. Mă întreb oare actorii din public ar fi reacționat altfel? Ar fi improvizat? Dar dacă suna vreun RO-Alert? O altă secvență ce nu știu dacă a fost observată, are loc în momentul când li se spune oamenilor că după spectacol, va urma o sesiune de Q&A. Și mă gândeam, oare tipologiile de spectatori create de Leta Popescu, care uneori pot fi incomode, nu sunt inspirate din acei oameni, care la o sesiune de întrebări și răspunsuri acaparează discuția și pun întrebări incomode? Am asistat la multe astfel de evenimente, și sentimentul era de stânjeneală, atât pentru artiști cât și pentru cei din public.

Dacă aveți drum pe la Cluj, merită să încercați experienta acestui spectacol, pentru că este altceva, și puteți alege din ce perspectivă să-l judecați și să-l internalizați. Eu am ales să mă uit și la spectator, și la tipologiile pe care creatorii au dorit să le realizeze. Jocul cu publicul și scoaterea lui din zona de confort, creează o stare de anxietate și de neliniște, pentru că se anulează liniștea cu care oamenii erau obișnuiți meargă la teatru. Și știți de ce? Pentru că temele discutate în Scorpia Neîmblânzită, dincolo de satira în care sunt îmbrăcate, sunt extrem de actuale și dureroase. De la misoginism, la violență, la lumea teatrală, la educația pe care publicul o are și până la dorința de a face totul perfect pentru străinătate, toate acestea le veți regăsi în spectacol. Și, poate, se vor naște și pentru voi semne de întrebare căci teatrul nu are nevoie de lavalieră. Însă are nevoie de public.

Andrei BULBOACĂ

Doctorand în Studii Culturale, la Facultatea de Litere, Universitatea din București.