"Când temeri d-astea n-ai, rabzi viața mai ușor" îi spune Iocasta lui Oedip (în tragedia lui Sofocle). Grija, justa măsură, viața în afara angoasei, inutilitatea și câte și mai câte sunt stări, teme și deprinderi de care nu sunt străină. Poate, de aici, o constantă nepotrivire în peisaj, începuturi și renunțări, așteptări și blazări care de care mai neavenite și mai curioase. Mereu cu ochii pe mine, mereu atentă să nu (mă) mint. De când mă știu, parcă tot timpul am avut de dat socoteală.

Să nu ...

Ce se întâmplă dacă nu mori când ți se spune? Ce se întâmplă dacă ți se amână moartea? Ajunge, poate, să ți se pară darul cel mai de preț. Moartea.

"Și tu de ce l-ai dat moșneagului? De ce?" îl întreabă prăbușitul Oedip pe Cioban (Eugen Titu). De ce nu l-ai dat morții când era de dat, de ce nu te-ai încrezut în ce vezi și în ce auzi? De ce nu l-ai omorât? Acest DE CE a fost pentru mine, pentru simțurile mele, momentul de vârf al spectacolului, al jocului zeesc al lui Claudiu Mihail – Oedip. D ...

În intervenția sa, cea care închide culegerea de opinii, Bogdan Crețu poveștește cum a fost expus unor exerciții de admirație din partea unei adolescente. Ce faci în astfel de situații? Încerci să confirmi impresia pe care nu știai că ai lăsat-o, inviți solemn la continuarea universitară a pasiunii pentru literatură și critică literară și cazi în irezistibila capcană: "Care dintre cărțile mele ți-a plăcut?". O autosubminare egal irezistibilă, pentru că răspunsul am spune după o istorie deja de 1 ...

Încă din primul semestru al primului an de studenție filologică și închipuită îmi făcusem așa, un soi de job din a tot provoca limite, a testa posibilități și libertăți. Îmi părea un joc destul de lucid. Nu știam, bag de seamă, diferența dintre luciditate și starea de conștiență, de veghe. O sălbăticuță eliberată, care căuta să vadă ce se pierde și ce se câștigă atunci când treci de la potențial la real. M-am încărcat cu multe nuclee de experiență, la care revin și acum și care încă îmi alimente ...

Când vine vorba de iubire, apele sunt destul de clar despărțite în poză: de-a stânga se întinde un, să-i zicem, machism intelectual (indiferent de gen), flegmatic și refractar, disimulant și mai degrabă steril, iar de-a dreapta, un abandon de sine inconștient, vesel, numit fericit, în firea ritmurilor antropo- și etno-logice, lipsit de idei și așteptări.

Dincolo de sarcasmul falselor certitudini, când ne-am mai gândit la iubire, fără să ne referim, de fapt, la altceva, fără o oarecare jenă ...

N-am nimic bun, senin, optimist etc. de spus. N-am. Nu din cauza anului, nu din cauza virusului. Anul 2020 a fost anul în care m-am mai îndepărtat puțin, în care m-am rătăcit și mai mult, și mai profund. De cine, de ce? N-aș ști să spun. Cumva, o rătăcire în privirile celorlalți, cred. Deschid ochii în fiecare dimineață și mă copleșesc discursurile urii, între altele și față de profesori, față de "profesorii aștia" care trebuie să-și urmeze misiunea, vocația și toate celelalte. 

În plus, eu sun ...

Cum iese pe ușa facultății se transformă. În primul rând, crește în înălțime, apoi se face ca o ceață de vară. Și-așa, abia văzută, plutește peste oraș, scanând totul, de la scăfârliile oamenilor, la străzi, ghivece de flori, câini și motani ieșiți la plimbare ori chiar insecte abia vizibile. Nu-i scapă nimic, nici măcar eu, care în general sunt destul de prudent. Totul este înregistrat, arhivat și transformat mai târziu în litere aurii, pe care curioșii le pot vedea mai ales la primele ore ale ...

Pe când încă mă jucam de-a vacanța pe malul mării, cineva mă întreabă cum mi se pare vara virusului. Sunt atât de căzută în mine de ceva vreme, încât îmi percep aproape cu voluptate propria inerție. Nu mi se clintește nicio geană de voință. Nu văd ce aș putea spune eu și nu pot să spună alții (dacă n-or fi și spus deja ce de abia ar urma să-mi treacă mie prin cap, darămite prin expresie). Nu văd de ce ar interesa pe cineva, nu văd ce aș putea spune eu interesant. Non-existența de-a care mă joc d ...

Cred că este un act de curaj (cu toată nebuloasa care înconjoară cuvântul) să fii profesor în România. Și nu mă refer doar la faptul că trebuie să facă față violenței de diverse forme din diverse direcții. 

Profesorul este supus de 30 de ani, zi de zi, umilinței publice. Oriunde te-ai uita, în presă, în social media, la șuete, pe stradă, atunci când vine vorba despre învățământ oricine are ceva rău de spus despre profesori, oricine știe ce trebuie făcut, oricine are în buzunar o statistică, un ...

Îmi iubesc profesia și niciodată nu mi se pare că fac suficient cât să zic că este ok, că azi am dat tot, că am făcut tot. 

Șocul pandemiei mi-a arătat încă o dată cât bine sau cât rău poate face omul de la catedră, cât de multe gânduri, planuri, perspective pornesc exclusiv de la el (indiferent de vârsta de formare, de la grădiniță până la doctorat), că, în fapt, impactul spiritual al profesorului este decisiv în viața fiecăruia dintre noi. 

N-aveți decât să spuneți că fac poezii, că nu e ...

"Dacă se poate, vă rugăm să faceți o descriere cât mai detaliată puteți voi, poeților", le-ar fi cerut Controlul de la sol membrilor echipajului Apollo 8. Fotografiile nu erau suficiente. Dar literaturizarea nu era printre probele și nici printre schemele de antrenament ale astronauților, așa că, în cele din urmă, Frank Frederick Borman II, James Arthur Lovell Jr. și William Alison Andres au recurs la un colaj biblic. Și emoția locului (aici: orbita Lunii) a fost transmisă cu bine, cu forța expr ...

Nu știam ce mă enervează din cale-afară în spațiul public. Și asta de ceva ani, de când, din motive de subzistență, a trebuit să caut să fiu un pic mai atentă, mai prea dispusă la dialog. În efortul acesta infinit de a căuta să mă potrivesc cumva pe câte o undă, cu exasperarea bâzâindu-mi permanent în urechea interioară, mai mult am renunțat, decât m-am potrivit. Și mi-am spus că lumea e prea deșteaptă pentru mine. Așa că în loc să tot caut ecouri și potriviri, am început să caut ocheane și lent ...

Ne naștem să murim. Moartea este complementară vieții. Viața nu poate exista în afara morții. Etc. Acestea sunt câteva dintre constructele culturale smulse din strădania de a face față, de a ne împăca, de a ne resemna cu trecerea într-o altă stare, pe care dovezile științifice nu ne lasă, deocamdată, să o numim altfel decât moarte. Și frica morții ne-mpinge către noi idei, către noi soluții, ne împinge să căutăm scăpare. Iar când nu găsim, plăsmuim.

Și când am obosit să ne uităm către fantasmag ...

Scriu cu dorința încrâncenată a celui care înoată în amonte. Scriu cu fanatismul caznelor săptămânale la care mă dedau ca să explic, ca să țin partea poveștii în lupta bizară cu scriitura exclamativă, descriptivă, cu scriitura jurnalistică a interjecțiilor, a exclamațiilor a epitetelor ritualice (nu le reiau aici). 

Lupta dintre cele trei semne de exclamare (!!!) și un fir narativ îmi părea până mai ieri ridicolă. Azi, acum când meditez asupra cărții lui Jonathan Gottschall, *Animalul povestito ...