A fost o întâmplare să văd, la un interval scurt, două spectacole susținute de două actrițe, a căror intensitate dramaturgică atașată narativelor teatrale activate scenic m-a convins fără ezitări. Singure în perimetrul de joc, și una și cealaltă stăpânesc procedeele prevalente ale monodramei în compoziții epice născute din storytelling și dialog multiplu cu personaje absente. Totul, într-o puternică legătură fluidă cu publicul aflat la numai câțiva pași depărtare. Mă refer la Raluca Aprodu și Katia Pascariu, din one women show-urile Fete și băieți (Teatrul Act din București) și Toată liniștea din lume (Centrul de Teatru Educațional Replika din București).

Cu o fragilitate aparentă, denotată de constituția plăpând-filiformă, o prezență cumva eterică, Raluca Aprodu scoate la iveală în ceasul și jumătate de reprezentație resurse de forță interpretativă neașteptate (regia Cristi Juncu), cu care spune o poveste despre anihilarea familială. Dennis Kelly, autorul britanic, a scris modular story-ul unei iubiri ce se dezvoltă în mariaj și copii, în secvențe de puzzle, însă care de-a lungul anilor o ia inexplicabil razna și culminează tragic. Fete și băieți e un text despre oameni care visează frumos și deodată se trezesc în mijlocul celui mai cumplit coșmar; un text despre dragoste care deraiază de la normă și devine o formă de captivitate din care se scapă prin decizii-limită. Protagonista țese un discurs estetic ce reflectă reconfigurarea emoțională, devoalând într-un ritm echilibrat sentimente adânc ascunse în noi. Exprimarea scenică a unor teme abrazive vine din stăpânirea la detaliu a tehnicilor artistice de persuasiune, exorcizând prin jocul actoricesc suferințe și traume din contexte situațional-fictive.

În Toată liniștea din lume, Katia Pascariu transferă sensibilitate pe fiecare centimetru pătrat de spectacol, revelând emoții profunde. Joacă magnetic, te prinde și te ține acolo cu ea, cu personajele pe care le generează din cuvinte, posturi, gesturi, priviri, într-o teatralitate depănată la ralenti, ca să ai timp să fierbi urmărind cele 12 ore de viață la care asiști. Sunt narate de Mama a doi adolescenți, unul dintre ei cu autism sever, cu nevoia de a-l proteja de lumea exterioară pe care n-o pricepe, în care nu-și găsește locul. Katia Pascariu descifrează pentru privitori relații subtile în structurile neanticipabile ale textului scris de Mihaela Michailov și Radu Apostol, într-o complexă construcție de personaj. Simți fiecare clipă a acestei femei singure, fiecare prag al unei tenacități instinctive care îi este testată zilnic vreme de 16 ani. Ca o probă de rezistență la picătura chinezească.

Nimic din podoabele pe care le asociem artei teatrale al căror rost e să sprijine actorii nu se află în jurul interpretelor. Acum sunt doar ele, calitățile native și știința de a-i întruchipa pe alții. În scenografii minimale, cu rol mai degrabă sugestiv, cu ecleraj care joacă și el: două mici spoturi îi corporalizează pe Leanny și Danny, copiii din Fete și băieți; în Toată liniștea din lume, o rază care se stinge gradat e echivalentul unor clipe din viața lui Mark.

Ca spectator, însoțești actrițele care te fac să te simți "împreună", nu doar alături, foarte aproape fizic, devii coeziv. Introspecție, înțelegere de sine, transfer de afectivitate, trăiri ardente capătă relief în interioritatea privitorilor; e atuul etern al artei scenice, definite prin imaterialitate, dar aptă să miște fantezia.

Pe Raluca Aprodu și pe Katia Pascariu le știți de pe ecran, cel mic (seria TV Ruxx) și cel mare (Babardeală cu bucluc sau porno balamuc), filmul expandează vizibilitatea unui artist. La teatru e altfel, ating incandescența. Legătura umană vie, pe care sala de spectacol o instaurează, bate fără drept de apel distanta proiecție cinematografică. Fete și băieți și Toată liniștea din lume chestionează anarhia relațiilor interumane în termeni afectivi care te răvășesc. Vă îndemn să le vedeți!