Revistă print și online
Citesc mai puțin decât aș vrea și de aceea fac eforturi pentru ca lecturile mele să conteze, cu atât mai mult cu cât, de ceva vreme, caut povestea mai curând decât tehnica, personajul, în defavoarea experimentului, deși nici el nu mă lasă complet indiferentă.
Mă regăsesc mai frecvent în ficțiunea orientală, care poartă forța zicerii șeherezadice, dar nu mi-e străină nici cea occidentală, fiindcă trăiesc, asemeni celorlalți, la "răscruce de vânturi", adesea furtuni ce bântuie Orientul și Occidentul.
Poate acesta este motivul pentru care voi începe cu un roman al unui scriitor israelian, Yaniv Iczkovits, Fiica Măcelarului. Publicat în 2022, la Editura Humanitas, în traducerea Ioanei Petridean, romanul lui Iczkovits se desfășoară în vara anului 1894, în gubernia Grodno, în așa-numita "Zonă de Rezidență", singura unde li se permite evreilor să locuiască și unde mâna de fier a Ohranei, bunica deloc decrepită a viitorului KGB, este dirijată de mintea ascuțită a colonelului Piotr Novak.
Personajul principal nu este abilul colonel, ci o tânără soție evreică, ale cărei aventuri demne de un adevărat Picaro o poartă până la Minsk în căutarea unui cumnat fugar. Fanny Keisman nu e doar bizară și neînfricată, este forța care pune în mișcare mecanismele destinului pentru misteriosul Jijek, neașteptatul său tovarăș de drum, dar, mai ales, pe cele ale Ohranei conduse de Novak. Iczkovits reușește să scormonească în abisurile sufletului feminin cu aceeași abilitate cu care descâlcește firele gândirii întortocheate a colonelului, scoțând la iveală dorințe ascunse, neîmpliniri personale, dureri purtate decenii, împletindu-le apoi într-o pânză sofisticată care te învăluie în elemente de istorie a Rusiei și a viețuirii evreilor într-un timp al pogromurilor și persecuțiilor.
Yaniv Iczkovits, Fiica Măcelarului, Editura Humanitas, 2022
Profesoară, cu studii filologice și afinități literare. Citește și uneori scrie povestiri în minte.