Pentru majoritatea cititorilor săi, chipul vizibil al lui Dan Burcea este o siglă: sigla blogului "Lettres Capitales". În 2017, a avut ideea de a crea un blog literar francofon, în paginile căruia scriitorii francezi și cei români pot dialoga în fața cititorilor de limbă franceză. A publicat interviuri, fragmente de texte, poezie românească tradusă în limba franceză, știri avizate despre noutățile din librăriile celor două țări. În 2022, a venit și consacrarea – deloc surprinzătoare, dată fiind calitatea blogului: "Lettres Capitales" a primit prestigiosul premiu parizian Rive Gauche pentru cea mai bună revistă literară online. (Alina Pavelescu)

Lettres Capitales e un blog literar cunoscut, atât în Franța, cât și în România, mai ales după ce a câștigat, în 2021, Le Prix Rive Gauche pentru cea mai bună revistă literară online. E, indiscutabil, o realizare notabilă, care însă nu s-a întâmplat de azi pe mâine. Când a început, de fapt, aventura Lettres Capitales și cum s-a născut ideea unui blog francofon care să găzduiască dialogul dintre literaturile franceză și română?

Orice aventură umană urmează regulile imuabile legate de nașterea proiectului și de maturația lui, de îndoielile, ezitările și perseverența de care este nevoie pentru a duce lucrurile până la capăt. Cea a blogului meu nu face excepție. Mi-e greu în schimb să situez "momentul zero" al acestei aventuri. În timpul studiilor de umanistică din liceu, atunci când m-am îndrăgostit de franceză și latină, mai târziu pe când eram student la Litere și plănuiam, la îndemnul filosofilor Mihai Șora și Constantin Noica, să punem pe picioare un colectiv pentru a traduce "marile bulevarde ale literaturii franceze", cum le numea Noica într-o convorbire prin anii '80 la Păltiniș? Pe tot parcursul celor peste 30 de ani de când trăiesc în Franța? În toți anii colaborărilor cu presa culturală franceză și română?

Cred că cea mai potrivită perspectivă ar fi una dinamică, de drum, de călătorie și de evoluție în care se contopesc toate lucrurile evocate mai sus, conducând la nașterea blogului meu în 2017. Numele său, Lettres Capitales, este construit pe polisemia dintre Lettres (Litere, scrisori) și Capitales (literele majuscule sau capitalele culturale ale francofoniei), București, Paris, Bruxelles, Québec, Port au Prince etc. Un adevărat program închis în acest nume, dacă stai să te gândești. Primele articole au apărut în aprilie 2017 și de atunci mă străduiesc să public regulat cronici de carte, interviuri, portrete de autori, texte cu temă etc. Premiul obținut anul trecut a fost pentru mine o uimitoare surpriză și o mare onoare, mai ales că am fost înconjurat în seara decernării de prieteni francezi și români care au insistat tocmai asupra valorii acestui dialog pe care l-au regăsit în spiritul și conținutul magazinului meu online. Revin la dimensiunea de modestie, foarte importantă pentru mine. Premiul obținut este incontestabil o onoare, dar și o datorie. Dacă aș deroga de la această regulă, sunt convins că tot edificiul s-ar prăbuși. Nu construiești nimic pe jumătăți de măsură, trebuie convingere, mai mult, trebuie credință în ceea ce faci.

E greu, e ușor să faci să trăiască un astfel de blog? Aveți o "strategie de longevitate"? Sau poate un secret pe care l-ați descoperit pe parcurs?

Nu este deloc ușor un astfel de lucru. Admit. E nevoie de timp pentru lectura cărților, pentru redactarea articolelor sau a întrebărilor către autorii intervievați. Nu mă abat niciodată de la regula pe care mi-am fixat-o: nu vorbesc niciodată despre o carte fără să fi citit-o și adnotat-o pentru a stabili liniile care mi se par esențiale. E un lucru pe care l-am perfecționat pe parcurs, grila mea de lectură a devenit din ce în ce mai fină, mai atentă. Cât privește ceea ce dumneavoastră numiți "strategia de longevitate", răspunsul este simplu, trebuie perseverență, dar și renunțare la multe atracții care-ți iau mult timp. Mai este apoi pasiunea care întreține interesul, dar și flacăra actualității, care în lumea culturală franceză este foarte bogată. Trebuie deci și o anumită putere de discernământ în selecția materialelor. Cu timpul, autorii despre care scriu mi-au devenit prieteni cărora le urmăresc noile apariții și cu care sunt într-un dialog apropiat. Descopăr și alte voci, la alte edituri și consider că noile talente trebuie încurajate, promovate, fără a slăbi desigur nivelul de exigență critică.

În România există un interes relativ constant pentru literatura franceză, dar oare cât de vizibilă – și de interesantă – e literatura română pentru cititorul francez de azi? Pe o piață de carte atât de bogată și de diversă, cum poate fi convins un cititor francez să cumpere și mai ales să citească o carte scrisă de un autor român?

Cred că traducătorii din limba română – și mulțumim Domnului, avem destui și de mare talent – și editorii francezi care le publică lucrările ar putea să vă dea mai multe amănunte despre acest aspect. Sunt oameni convinși de valoarea literaturii române. Cu toții vă vor spune că literatura română se bucură de interes din partea cititorilor francezi care devin cu timpul lectori fideli. Există atâtea nume de români care s-au contopit cu literatura și cultura franceză. Pe acest substrat istoric, noii autori vin astăzi cu o viziune modernă, universală ca tematică și limbă, mulțumită excelentelor traduceri care se publică. Un rol important revine instituțiilor culturale, a serviciilor de presă care să le promoveze și să le susțină. O carte, odată publicată, nu mai aparține autorului, cititorii sunt cei de care depinde destinul ei. Desigur, succesul literaturii române nu este la fel de răsunător ca cel al altor mari culturi. În schimb, clasificarea, segmentarea nu mai sunt azi unelte relevante. Dialogul este primordial. Pentru a vă da un exemplu, chiar astăzi am fost contactat de o doamnă care-mi scrie că este mare amatoare de literatură română tradusă în franceză. Am întrebat-o, firește, de unde vine acest interes și ce aș putea face pentru a o ajuta să aleagă dintre autorii români publicați. Mi-a mărturisit că este membră a unei fundații franco-române și că prin blogul meu a descoperit noi nume de scriitori români. Iată un bun exemplu de dialog cultural.

Aveți anumite criterii (mai mult sau mai puțin legate de propriile preferințe literare) în alegerea cărților și autorilor prezentați pe Lettres Capitales sau alegerile sunt pur și simplu determinate de interesul arătat de cititori, de ceea ce s-ar putea numi gustul public?

Într-o așa de mare afluență de titluri și de autori, mărturisesc că alegerea devine un lux. Dar și un inconvenient, desigur. E de ajuns să intri într-o librărie, mai ales în perioada lunii septembrie, și să riști să ieși cu un braț de cărți de autori cunoscuți sau debutanți pe scena literară. Cum vă spuneam, întrețin cu autorii despre care am scris relații amicale și urmăresc actualitatea legată de publicările lor recente. Sunt de asemenea în legătură cu serviciile de presă ale marilor edituri, al căror catalog de noutăți îl scrutez cu atenție. Urmăresc mai rar ratingul de vânzări și ceea ce am putea numi gustul public. Mă concentrez mai mult pe gustul avizat al presei literare și pe experiența personală. Altfel, este imposibil să citești, să afli și să știi tot. Trebuie să înveți să spui "nu", să selectezi.

Ce planuri de viitor aveți pentru Lettres Capitales? După primirea, anul trecut, a unui premiu parizian prestigios, vă gândiți să schimbați ceva în formatul sau în conținutul blogului sau, dimpotrivă, intenționați să îl păstrați la fel, pentru cititorii lui deja fideli?

Voi continua pe aceeași linie de exigență critică și de ținută estetică. Vă voi spune ceva care ar putea șoca: interesul blogului meu nu este succesul ieftin. El este de a se pune în slujba literaturii de calitate tocmai pentru a menține exigența în materie culturală. Criticul care scrie pentru mărunta sa glorie personală nu este critic, ci un vanitos. Adevăratul critic sondează adâncimile unei opere pentru a scoate la iveală mulțimea de interogații, de dileme, de neliniști care se ascund în spatele cuvintelor. Am spus-o în mai multe rânduri, literatura nu este un răspuns la întrebările noastre, ci o mulțime de alte întrebări care se adaugă la ale noastre pentru a înțelege ce ne frământă și din ce suntem făcuți, plămădiți ca ființe gânditoare. Acestea sunt lucrurile pe care le caut în cărțile pe care le aleg, le citesc și le propun cititorilor blogului meu. Rămân pe această linie cu riscurile și inconveniențele ei. Cred că numele de "foaie pentru minte, inimă și literatură", pentru a prelua o celebră formulă, mi se potrivește de minune.

În fine, o întrebare numai pe jumătate glumeață: care ar fi cel mai important sfat profesional pe care i l-ați da unui blogger literar începător?

Să nu scrie niciodată după ureche, ci să citească în totalitate, cu atenție și spirit critic volumele pe care le comentează. Altfel, cititorii vor remarca imediat lipsa de profesionalism și se vor îndepărta de el. Și, chiar dacă mă repet, să nu scrie pentru el, ci pentru literatura de calitate. Bloggerii fără talent sunt spaima autorilor, cum îmi spunea nu demult o prietenă scriitoare. Pariul este deci dublu în ceea ce faci: dacă-l pierzi, îi pierzi și pe autori și pe cititori.