Revistă print și online
Filmele nominalizate la Gopo s-au îndepărtat deja de mine. Le-am văzut demult, în urmă cu niște luni, le-am și votat. Subiectul unora dintre ele este deja estompat, iar unele personaje s-au îmbogățit cu trecerea timpului, căci în mintea unui om totul se schimbă. Se poate spune că deja m-am îndepărtat suficient, încât să nu emit impresii pripite. Privind în urmă, cred că Parking, în regia lui Tudor Giurgiu, este cea mai veche vizionare (la premieră) și mi-a rămas aceeași impresie, de film profesionist, la care se adaugă o poveste cinstită, sentiment și muzică pe măsură. În plus, este și singurul care ecranizează un roman contemporan românesc (semnat de Marin Malaicu-Hondrari), curaj care în sine merită un premiu. Parking are imagini expresive și viziune unitară.
Abia după aceea le-am văzut pe celelalte. La Gomera (r. Corneliu Porumboiu) mi-a stârnit curiozitatea la apariție, a fost un film pe care voiam să-l văd, lucru care s-a întâmplat abia pe platforma Gopo, prin februarie. Ceea ce-mi amintesc astăzi este construcția neobișnuită și frumoasă a unui policier care aspiră la atmosfera lui Tarantino. Tensiune, acțiune, la concurență cu filmul comercial și-un final în care se pot citi nehotărârile unui artist.
Tot cu ceva întârziere am văzut și filmul Adinei Pintilie, Touch Me Not, un experiment în sensul cel mai bun al cuvântului, o foarte originală meditație asupra legăturilor și-a beznei lor instinctuale.
Țin minte că în urmă cu niște luni, la apariție puneam pe locul întâi Monștri (r. Marius Olteanu), un debut puternic, despre ipocrizia dezbrăcată. Cu precădere, caracterul creat de Cristian Popa mi s-a părut fabulos: natural și particular în aceeași măsură. Dar și derularea epică este foarte bună, fără artificii, fără ipocrizii estetice. În continuare, îl consider cel mai bun film din anul trecut.
Mi-a plăcut și Heidi (regia Cătălin Mitulescu), pentru poveste, pentru atmosferă, dar și Mo, pentru personajul titular, construit cu multă naturalețe de Dana Rogoz.
Dincolo de festivitate și de faptul că în orice premiu există imperfecțiuni și nemulțumirile celor care l-au ratat, mi se pare că marele câștig al acestui eveniment este platforma cu filme, care aduce la nasul profesioniștilor cele mai calde pelicule. Probabil că fără acces la platformă n-aș fi văzut documentarele, de exemplu, Timebox (r. Nora Agapi), un film complex, cu miză și literaturitate. Într-un fel platforma Premiilor Gopo, cu sistemul ei simplu de vizionare și de vot, a anticipat vremurile pe care le trăim astăzi și a contribuit la mărirea vitezei existențiale. M-a făcut să câștig timp, să simt că mă mișc mai repede. Ca mulți alții, și eu am o “cameră" de cinema (adică un perete liber și un proiector performant). Vizionarea de acasă s-a încetățenit în ultimul deceniu, prin urmare, în cazul în care nu ajung la Verde Stop Arena (Stadionul ICSIM), mi se pare perfect să urmăresc astfel festivitatea din acest an. Mai ales că vor fi multe canale, pe care le trec la sfârșitul articolului.
Este adevărat, altceva este să fii acolo, să te fotografiezi (cu Gopo pe fundal), să-ți vezi prietenii. Mai ales că peisajul este idilic și pastoral, iar evenimentul se va petrece într-o zi consacrată altădată bâlciurilor și altor distracții populare, de Sfinții Petru și Pavel, nu mult după Sânziene - invocate și-n filmul lui Tudor Giurgiu.
Dintre manifestările bucureștene, ceremonia de decernare a premiilor Gopo s-a aflat mereu printre preferatele mele, cred că n-am lipsit de la nicio ediție, prin urmare, cum aș putea să lipsesc? Cel mai bine ar fi să-mi pregătesc niște haine cu ștaif (de ploaie, eventual), pentru 29 iunie, seara.
NB. Pemiile Gopo se vor putea viziona pe:
Website: https://premiilegopo.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/PremiileGopo/
Instagram: https://www.instagram.com/premiilegopo/
YouTube:
Prozatoare, autoarea romanelor Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009), Logodnica (2017), este cunoscută mai ales prin trilogia fanariotă, compusă din Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015). A mai publicat Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Omulețul roșu (2004), Mămica la două albăstrele (2013), Paturi oculte și Zavaidoc în anul iubirii (2024), plus peste 300 de povestiri. 40 de titluri traduse în peste 15 limbi. Debut: Dicționar de simboluri din Opera lui Eliade (1997). Între cele mai recente romane traduse: The Book of Perilous Dishes (2022, 2024, Londra), A malom kísértete (2024, Budapesta) și Dorëshkrimi fanariot (2024, albaneză). Are titlul academic de profesor univ. dr., cu specializarea în istoria culturii și civilizației universale pentru film. Premii: premiul pt. Proză al Uniunii Scriitorilor /2008 și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române/2009. doinarusti.ro https://doinarusti.ro