E Crăciunul. La voi vine Moș Crăciun. La noi vin pocăiții. Doamne-ajută! Nu vreau să fiu înțeles greșit, poate par ironic, dar nu sunt. Așa m-am obișnuit, să zâmbesc amar la orice-aș zice de parcă totul e de căcat pe lumea asta. De fapt, culmea, noi aici suntem veseli când vin pocăiții. Suntem optimiști, sărim în sus de bucurie. Dacă avem ghinionul să fim aici de trei, patru, șapte, zece ani știm deja cum o să arate ziua. Pe la ora zece apar pocăiții, țin slujba, cântă, ne fac cadouri. Sunt de la copii de câțiva ani până la bătrâni, femei și bărbați îmbrăcați frumos, impecabili, majoritatea în culori deschise, alb, bej, crem, mai ales copiii și femeile. Bărbații sunt la costum și cămașă. Emană parfumuri de curat, nu de apă de colonie. De detergent și balsam de rufe. Emană puritate. Or noi, aici, numai de puritate nu suntem demni. Cu toate astea, an de an, oamenii ăștia vin să ne susțină în loc să ne condamne. Se poartă cu o considerație mai mare decât membrii familiilor unora dintre noi. Sunt niște oameni extraordinari. Se poartă așa cum nici afară nu suntem tratați cei care ieșim. Pentru că pușcăria nu se termină atunci când ți-ai terminat mandatul, poate dura o viață-ntreagă. Afară poate fi chiar mai rău decât înăuntru. Măcar înăuntru suntem toți la fel, nu prea ai de unde privi de sus pe colegu’ de cameră. Dar afară oricine nu a fost acolo crede că-și permite să te privească de sus. Nu și pocăiții ăștia pe care-i așteptăm așa cum voi îl așteptați pe Moș Crăciun. Mai ales necăutații îi așteaptă. Ăia care nu mai au pe nimeni afară sau ăia pe care i-a părăsit nevasta după câteva luni de lacrimi de crocodil la vorbitor. Ăia pe care nu-i cheamă niciodată gardianu’ la vizite. Cum să nu se bucure ăia când îi bagă și pe ei în seamă cineva de afară o dată pe an? Cum să nu se bucure când i-au văzut pe alții în situația lor că n-au mai apucat următorul an? Cum să nu exerseze cu trei zile înainte de sosirea pocăiților versuri cu Dumnezeeeeeu ne iubeeeșteeee când au văzut cu ochii lor pe ăla care nu știa nici măcar să citească cum l-a luat la pumni fără motiv pe altu’ la plimbător doar pentru că i-au citit mai mulți același lucru în scrisoarea primită de la nevastă-sa tot de sărbători, nu mai vreau să fiu cu tine, m-am săturat să fac revelionul singură, ție-ți place la pușcărie, mi-am găsit pe cineva, vezi-ți de viață, când te eliberezi fă-ți altă familie, eu nu mai vreau să fim, hai bă că faci mișto, nu scrie asta, zi bă ce scrie, așa scrie frate, ai zis să-ți citesc, ți-am citit, ce-ai frate că nu scrie asta, dar de la celelalte camere tot așa i-au zis că scrie și a explodat omu’ și l-a luat pe unu’ la pumni absolut degeaba, din senin, a-nnebunit, a cedat psihic, deci cum să nu se bucure când au trecut prin același lucru, dar au reușit să gestioneze emoțiile, au scăpat vii, fără supradoză de somnifere, fără raport de proastă purtare, fără să facă vreo crimă în închisoare? Normal că se bucură, normal că exersează Dumnezeeeu ne iubeeește cu trei zile înainte de venirea pocăiților să poată cânta cu ei. Fete, femei, iubite, neveste, amante, nu dați vești proaste în perioada sărbătorilor, vă rog eu, mai așteptați, lăsați să treacă, găsiți o scuză sau faceți un efort și mai veniți o dată la vorbitor în perioada asta să creadă că e totul cum știe și îi ziceți luna viitoare, dar nu dați veștile proaste acum. Când ești părăsit afară e una, când ești părăsit în pârnaie mai e cum mai e, dar când ești părăsit în pârnaie între Crăciun și Revelion e crâncen și o spun fără s-o fi trăit pe pielea mea. O spun în contul crimelor în închisoare și-al sinuciderilor la care am asistat chiar și de la distanță, de pe alt palier, de la alt etaj, că se află tot în pușcărie fie că tu ești cazat mai departe de etajul cu periculoși, tot se află. Deci degeaba râd alții care se dau mai duri că de ce exersați, bă, vă bagă și pe voi în cor, sau ce? Pentru unii vizita pocăiților e singura din an și să cânte cu ei e unica bucurie pe care o au.

Voi evitați să aduceți vorba despre bubele supurânde care vă sapă familiile, noi evităm să ne certăm în ziua aia, voi vă prefaceți uniți și fericiți ciocnind pahare și mâncând cozonaci, noi știm că fiecare dintre noi este o bombă cu ceas, pentru că deși tăcem, deși ne vedem de program ca în oricare dintre zile, ne macină și ne apasă regretul că suntem închiși, că nu ne putem bucura și noi afară de aerul rece din târgul de Crăciun, de vinul fiert, de preparatele tradiționale, de roata panoramică, de tot ce puteți voi afară să faceți. Voi evitați să vorbiți despre secretele negre pe care oricare familie le are și pe care uneori – dar niciodată în decembrie – le scoateți la iveală doar să vă mai descărcați puțin de frustrare și regret, noi evităm să vorbim prea mult cu cei de-acasă pentru că vocile lor ne seacă, plânsetele părinților mai stai? Când ieși? Ne seacă și alea. Vocile copiilor povestind ce au scris lui Moșu ne macină cel mai rău. Sărbători fericite și gânduri bune – suficient! Fără să intrăm în detalii da’ cât mai ai, când vii acasă, auzisem ceva de-o grațiere, da’ hai că nu știu al câtelea Crăciun e fără tine, mor și n-o să te mai văd. Fără prea multe astea, vă rog mame, tați, bunici, nu le spuneți de sărbători că vă e dor de ei, nu le spuneți că cine știe dacă vă mai apucă vii. Și nu lăsați copilul să se apuce să înșire vrute și nevrute la telefon că, auzindu-l, în gâtul nostru se pune un nod de pământ mustind de viermi și de furnici.

Nu suntem cu mult diferiți de voi, până la urmă decembrie e singura lună din an în care aproape fiecare evită să aibă conflicte, doar că motivul nostru e că luna asta nu suntem doar mult mai vulnerabili, dar suntem și cu nervii la pământ. Toate gândurile pesimiste, toate dorurile, toate regretele apar în perioada asta, mai ales de Crăciun și de Revelion. E greu când la 12 noaptea te uiți prin gratii să vezi 2 artificii pe cer și auzi țipetele de bucurie ale celor ce sunt în libertate și se bucură de intrarea în noul an, e teribil. Dar nu e pentru toți la fel. Cum voi, afară, vă împărțiți în bogați și săraci, aici suntem două categorii mai altfel. Pe de o parte sunt deținuții care nu au familie, care n-au pe nimeni și care s-au integrat absolut în sistemul de detenție, acei deținuți cărora chiar dacă le dai drumul, tot aici se-ntorc. Mă uit la ei și-mi dau seama că pușcăria lor e de fapt afară, viața cu obligații, restanțe, cheltuieli e o pedeapsă. Pentru ei pușcăria e un confort, unde alții le plătesc chirie, masă, căldură. Mai sunt deținuții care au greșit o dată și-au ajuns aici că deh, dar ieșind afară s-ar descurca bine, s-ar reintegra, ar avea șanse să se angajeze, ar avea puterea să treacă peste, capacitatea de a respecta litera legii. Cei din prima categorie n-au nimic de pierdut, nu îi afectează când vin sărbătorile, nu plâng, nu stau îngândurați, n-au nicio treabă, pentru ei familia lor e la pușcărie, hotelul lor, căminul lor, universul lor. Singurul lor regret e ca nu sunt afară să babardească ceva sau să-și bea mințile, în rest n-au stres. Tot ei sunt cei care, mai ales în preajma sărbătorilor, caută să ne dispere, le place bahaosul și în perioada asta au toți așii în mânecă, pentru că deținuții din cealaltă categorie sunt deprimați praf, se iau cu dorul de casă, de familie, Doamne de ce sunt aici, puteam fi acasă cu familia mea, copiii mei, sunt încărcați cu gânduri care-i doboară sufletește. Cele mai urâte întâmplări din pușcărie se întâmplă în luna decembrie, lună în care cei care vor să provoace provoacă la maxim și cei care vor să își vadă de treaba lor pot pierde controlul într-o clipă.

Voi căutați să vă îmbrăcați cu sclipici, cu căciuli de moș, cu pulovere cu brazi, cu totu-n brazi să vă-mbrăcați, vă puneți globuri și instalație pe corp și pe cap, noi căutăm să trecem cât mai ignorați de toți și să nu fim provocați. Mai ales când auzim artificiile și pe toți care se bucură de partea cealaltă devenim invidioși pe bucuria lor. În perioada asta începem să ne tăiem, voi ajungeți la spital de la prea multe porcării pe care le băgați la maț, noi avem parte de cele mai multe internări din tot anul, de cele mai multe sinucideri și crime. Nervii fiecăruia dintre noi sunt întinși asemeni corzilor de arc în punctul maxim, efectiv devenim invidioși, frustrați, supărați pe bucuria celor care sunt în libertate, la știri difuzează imagini de la revelioanele în aer liber cu toată lumea râzând și bucurându-se, iar noi în camera de pușcărie ne uităm unul la altul și ne întrebăm de ce suntem noi aici și toți ăia afară, uite-i mă, vă urâm, vă înjurăm, deși ce vină aveți voi că ați fost deștepți și eu am fost prost că am intrat? Mă rog să treacă ora unu că până pe la unu țin artificiile și uite cum le aud bum bum bum și vă invidiez, vreau să fiu și eu acolo lângă voi, dar sunt într-o celulă vai și-amar, trag de țigări să-mi ajungă până la următoarele cumpărături și voi fumați pachetu’ între doișpe și unu că așa vă vine când vă adunați în gașcă și merge bine cu șampania și muzica și oricum vă lăsați de luni când începeți să mergeți și la sală.

La mulți ani!