Când te-am rugat să îmi acorzi un interviu, ți-am spus că mi-aș dori să vorbim despre cum e să fii "blogger de cărți", dar, de fapt, nici măcar nu știu dacă acest termen există cu adevărat. Așa că aș începe prin a te întreba ce este și ce face un "blogger de cărți" și dacă există o denumire mai bine adusă din condei pentru această îndeletnicire.
Ca să pot răspunde corect și informat, ar însemna să mă fi luat vreodată foarte în serios cu ceea ce fac pe ancazaharia.ro, or nu este cazul, din păcate. Cronicar, asta poate fi varianta "curată". Dar mie îmi place să-mi zic chiar blogăr sau bookstagrammer, denumirile acestea nu pun pe mine presiunea pe care o pun cei rari care mă prezintă drept critic literar. Sunt un om care are o pasiune și care vorbește despre ce descoperă și-i place: se întâmplă să fie vorba despre cărți și să o fac în scris. Blogărul de cărți, așadar, este un (fel de) influencer pentru tocilari, cel care evaluează o carte pe baza unor criterii, deopotrivă obiective și subiective, și care le prezintă într-o formă scrisă atractivă pentru curiosul cititor.
Deseori, recomandările de lectură devin compuneri incorect scrise ori rezumate ale cărților citite, lăsând complet pe-afară partea obiectivă și teoretică, dar asta știu că-i întristează teribil doar pe absolvenții de Litere și este, prin urmare, o non-problemă și o durere strict personală. Ar putea să arate mai bine peisajul blogărilor de carte de la noi, dar e foarte bine și-acum, creștem și învățăm fie pe cont propriu, fie unii de la alții. Sper doar să se mai împuțineze cei care cred că a fotografia o carte este același lucru cu a o citi, poate chiar și a pricepe ceva din ea.
Cum alegi cărțile pe care le prezinți? Le alegi tu pe ele sau ele pe tine?
Întotdeauna mă aleg ele pe mine. Am încercat, de câteva ori, să fac planuri și calendare pentru cărțile pe care urma să le citesc, nu a mers, n-am mai avut chef să scriu despre ele când calculasem eu că ar fi trebuit, nu pot funcționa așa. M-am lăsat și eu furată de ideea pe care o contestam anterior, cea cu realizarea de recenzii profund subiective, ignorând aproape complet încadrări și alte tehnicalități, așa că scriu despre ce-mi întoarce lumea pe dos zilele acestea. Chiar dacă nu public imediat și mai trec prin câteva editări, de obicei ca să tai jumătate din detaliile personale complet inutile într-un astfel de context, scrisul "la prima mână" e mereu la cald și de cele mai multe ori începe când iau notițe, cu creionul, direct pe cartea pe care o citesc.
Atunci când nu scrii despre cărțile altora, ești scriitoare tu însăți. Există vreo carte, dintre cele pe care le-ai recenzat, care să te fi făcut în mod deosebit invidioasă pe autorul ei? O carte pe care să-ți fi dorit s-o scrii tu?
În majoritatea cărților pe care le citesc găsesc cel puțin fraze ori paragrafe pe care nu că mi-aș fi dorit să le fi scris eu, dar pe care mă bucur că le-a scris cineva, că a găsit cuvintele necesare și că le-a potrivit în ordinea perfectă pentru a transmite ceva ce se cerea transmis. Primele care-mi vin în minte, fără dubiu: "O viață măruntă" (Hanya Yanagihara), "Anii" și "Pasiunea simplă. Confesiunea adolescentei" (Annie Ernaux), "Iorgu" (Adrian Jicu), "Sezonul uraganelor" (Fernanda Melchor), toată poezia lui Bukowski, toată proza Ioanei Nicolae și a Laviniei Braniște, toate cărțile Elenei Ferrante, "Outline" (trilogia de Rachel Cusk), "Constantin" (Iulian Bocai), "Fată, femeie, alta" (Bernardine Evaristo), "Apocalipsa" lui King, toate poemele Alexandrei Turcu și ale lui Vlad Drăgoi, "Zuleiha deschide ochii" (Guzel Iahina), mai tot de la Alice Munro, proza lui Mircea Cărtărescu și mă opresc aici ca să nu acaparez zeci de pagini. Aici e partea minunată a cititului pentru mine, în toată inspirația venită din admirația sinceră a muncii altora.
Vorbim deja foarte mult, mai ales în ultimul an, despre AI, "chatboți" și alte mașinării inteligente. Unii spun că ar amenința chiar și meseria de scriitor. Tu de care parte ești: a celor care se tem de concurența roboților sau a celor convinși că "așa ceva nu există"?
Cred că e posibil ca inteligența artificială să "amenințe" meseriile creative, o face deja în multe domenii, dar parcă mai mult cred în noi, specia umană, și în capacitatea noastră de a ne adapta, de a crește continuu și de a depăși bariere pe care tot noi le-am inventat. Nu e un viitor la care să mă gândesc perfect confortabil, dar pun asta pe seama necunoscutului care, știm bine, ne sperie și ne inspiră dintotdeauna. Când toți roboții de pe planetă vor fi ocupați să scrie și să picteze, lăsând fabricile goale și ogoarele neîntoarse, poate vom redescoperi activități mai relaxante fizic și mental. Nu spun că asta îmi doresc, ci că iau în calcul că orice e posibil și că nu cred că e important ca eu, așa-zisa scriitoare de față, să mă simt amenințată de un viitor în care poate nu mai am loc. Vor avea alții, de asta sunt convinsă. Iar dacă nu, sunt tare curioasă de care versiune de apocalipsă vom avea parte.
Ce "condiții" trebuie să întrunească o carte ca să o consideri demnă de recenzat pe blogul tău?
Rar de tot, să mă enerveze la culme: să aibă greșeli îngrozitoare (se întâmplă mai des decât am crede, la edituri măricele, dar care n-au om pe corectură ori un redactor decent sau un traducător serios), să sfideze logica, limba română, să insulte inteligența cititorului și eventual să fie un manifest semiascuns pentru vreo lipsă de toleranță a cuiva față de vreun grup despre care are impresia că i-ar fi greșit. Însă de cele mai multe ori, scriu despre ce mi-a plăcut în mod deosebit, așa cum fac despre cărțile care "bifează" suspansul și/sau documentarea, ineditul ideii sau măcar al perspectivei, proporția în care se poate identifica cititorul cu vreunul dintre personaje, grija acordată obiectului în sine și produsului de către autor și echipa care a lucrat la carte, deschiderea față de nou ori diferit.
Fiindcă, din păcate, cărțile s-au scumpit cam multicel în ultimul timp, îmi permit să pun o întrebare prozaică: tu cum faci să ți le procuri pe toate? Au și editurile sau autorii o contribuție? Și, dacă da, cum faci să îți păstrezi libertatea de alegere?
Cărțile s-au scumpit îngrozitor și mă bucur că am făcut provizii în anii trecuți. Îmi cumpăr cea mai mare parte a cărților în continuare, dar există și unele edituri și chiar autori care-mi trimit uneori câte ceva nou, cadouri de care mă bucur și pe care mă asigur că și ei le consideră, de fiecare dată, exact așa: o metodă de atragere a atenției asupra faptului că au apărut cărțile respective, un gest frumos pentru mine și probabil de apreciere față de munca mea, dar în niciun caz obligația de a scrie ceva despre ele. Sunt oameni și edituri care au înțeles și apreciază exact această transparență (dacă am scris de bine despre ceva, e cu siguranță pentru că mi-a plăcut), dar sunt și oameni deranjați și care se retrag repede (am avut contracte de colaborare care au picat tocmai pentru că am respectat ce pusesem în ele, anume sinceritatea în evaluarea-mi subiectivă, dar și libertatea de a ignora tacit o carte, un gest care mi se pare chiar preferabil, atunci când pentru mine e îngrozitoare, deoarece tot spun că nu am decât rar de tot energie, chef și timp pentru a investi în a trash-ui ceva ce poate pur și simplu n-am înțeles). La fel, există și oamenii care susțin proiectul ancazaharia.ro pe Patreon, cu donații lunare care, deși simbolice, sunt neprețuite. Și folosesc instrumente de marketing afiliat, adevărata unealtă cu care măsor "cât de influencer sunt".
Există vreo carte pe care ți-ai dorit foarte mult să o citești și să o prezinți pe blogul tău, dar încă n-ai apucat să o faci? Ca un fel de proiect pentru viitor amânat sine die, din cine știe ce motiv subiectiv?
Sunt multe cărți pe care am ratat să le disec atunci când aș fi vrut și pe care nu am apucat, din varii motive, dar la care nu știu dacă mă pot reîntoarce fără a le reciti, iar de recitit nu mă apuc așa ușor. Ce mi-aș dori să pot face mai mult și tot amân, justificat sau nu, sunt articolele de tipul clasamentelor sau cele care grupează mai multe recomandări dintr-o categorie, așa cum am reușit să fac doar de două ori în acest an, cu articolele "Mândru că ești român? 24 de scriitori români de citit" și "Idei de cadouri cu rost: 14 cărți pentru 14 februarie".
Alina Pavelescu (n. 1972), scriitoare, istoric și arhivist, cu un doctorat la Institut d'Etudes Politiques, Paris, este autoarea unor romane de succes: Moștenirea babei Stoltz (2018), Sindromul Stavroghin (2019). De asemenea, publică în mod curent studii și non-ficțiune, între cărțile sale numărându-se și Martha Bibescu și vocile Europei. Corespondență și dosar CNSAS. 1941-1945 (2017).
Cantemir cel Actual
ești atât de frumoasă
Premiile Ficțiunea: nominalizări
Hazaika
Alegeri dificile, istoria ca un tăvălug
Adio, Europa! Lectura ca progresie geometrică
Frânturi din viața unui epileptic
Pe ultimul drum
memorii
Cât de frumos poate fi un oraș iubit?
Măgarul meu n-a avut coadă de mic!
Anda Călugăreanu, între amintirile copilăriei și patrimoniul muzeal donat de familie
Copyright © fictiunea.ro