...1930 va fi pentru Panait Istrati un an al despărțirilor și al risipirii tuturor iluziilor.

Tensiunile dintre el și Romain Rolland culminează, în martie, cu o ruptură violentă provocată de niște aprecieri ale lui Istrati, deloc măgulitoare, despre Maria Kudasceva, logodnica lui Rolland și apărătoare fanatică a cauzei URSS. Peste câteva luni, despărțirea de Bilili (Marie-Louise Baud-Bovy) îi va da lovitura de grație. Sunt, în fond, două rupturi ce rezumă simbolic marea despărțire a scriitorului de Occidentul iluziilor sale umanitariste. Debusolat, fără o "flacără" care să-i servească drept reper, fără o cauză pe care să o apere, Istrati se întoarce în acest an, mult mai repede decât își imaginase, în Brăila natală, după alte câteva întreprinderi infructuoase. 

Eșuează, înainte de toate, în mod lamentabil, proiectul unei călătorii în Egipt și Palestina, unde Istrati ar fi trebuit să susțină o serie de lecturi publice, iar logodnica sa Bilili, mai multe concerte, totul "sub auspiciile proprietarului marelui teatru «Alhambra», din Alexandria". Această nouă aventură "nu este deloc o partidă de plăcere, ci viața mea, viața mea de totdeauna exprimată mai ales în călătorii" – îi scrie lui A.M. de Jong, pe care îl convinge să-i însoțească, angajându-l pentru "două cozerii literare la Alexandria, două la Cairo și una la Tel-Aviv".

Are în vedere totodată un volum de impresii de călătorie pe care să le publice în prealabil sub formă de corespondență – "vreo douăzeci de articole (...), a câte trei sute de franci" – "în vreun jurnal de stânga" din Franța și, în acest scop, apelează (fără succes!) la ajutorul lui Romain Rolland ca să-i intermedieze publicarea textelor respective.

Rolland, care nu aproba, de altfel, planul acestui fantasmagoric turneu și care încercase în repetatate rânduri, în scrisorile din ultimele două luni, să-l facă să se răzgândească, îi răspunde cu răceală: "Personal nu am nici o relație cu ziarele, nu am nici un prieten pe-acolo". Cu mult entuziasm și cu mare cheltuială de energie și de bani (pe care, însă, e sigur că îi va recupera în Egipt...), Istrati părăsește Viena la sfârșitul lui ianuarie, face o escală la Salzburg, unde îl aștepta scriitorul austriac Andreas Latzko și de unde, pe 28 ianaurie, îi trimite lui Romain Rolland o carte poștală semnată alături de A.M. de Jong, iar pe 1 februarie se îmbarcă, la Trieste, pe "Viena", un vas al companiei maritime Lloyd Triestino, cu destinația Alexandria. 

Istrati era pregătit ca, odată ajuns pe tărâm egiptean, să aibă și unele surprize neplăcute – dovadă că într-una dintre scrisorile către Rolland strecurase o referire la posibilitatea ca turneul său să fie "sabotat" de "golani plătiți de Moscova" –, dar nimeni, nimic nu-l avertizase asupra a ceea ce i se pregătea. Nu de către eventuali trimiși ai Rusiei bolșevice, ci de către oficialitățile egiptene, alertate în privința faptului că "bolșevicul Istrati" vine în Egipt pentru a face agitație, aducând cu sine și o carte despre Uniunea Sovietică.

În virtutea unui ordin de la Cairo, lui Istrati i se interzice să debarce în portul Alexandria, pe 4 februarie, deși are toate actele și vizele în regulă. În ciuda tuturor demersurilor făcute de organizatorii turneului și de prietenii lui Istrati, scriitorul devenit persona non grata e reținut patru zile în port, sub pază, pe vasul "Viena". Un deputat din parlamentul egiptean, doi avocați din baroul egiptean și un influent avocat englez solicită audiențe autorităților de la Cairo pentru a clarifica situația; un grup de scriitori și trei directori de ziare trimit o scrisoare de protest; însă totul e zadarnic. Reprezentanții autorităților britanice își arată amabilitatea și își declară, neoficial, comprehensiunea față de situația lui Istrati, dar nu întreprind nimic pentru ridicarea interdicției. "Egiptenii nu sunt cu siguranță vinovați, în această poveste, decât de servilitate față de «Protectorul-Stăpân»" – remarcă Bilili într-o scrisoare către Romain Rolland, adăugând indignării sale nedumerirea că "oameni ca Bernard Shaw și Wells nu se ridică împotriva unei asemenea rușinoase nedreptăți, tocmai ei, care îl cunosc pe Panait la fel de bine ca aceia care strigă cât îi țin plămânii: bolșevicul! când află că pe coperta unei cărți e scris cuvântul «Soviet»".

Cât despre legația românească de la Cairo, aceasta îl lasă pe Istrati la dispoziția guvernului egiptean.

Scriitorul va sugera ulterior într-un interviu că la originea expulzării sale din Egipt s-ar fi aflat o acțiune inițiată de Intelligence Service:

"Mă aflam pe un vapor în drum spre destinație. Pe același vas se afla un director de la Intelligence Service, care mă urmărea. Acesta transmisese ordin prin t.f.f. să mi se interzică debarcarea. Motivul? Sunt bolșevic. Cartea în care aduceam critici conducătorilor Rusiei ar fi fost făcută de formă, spre a nu mai fi socotit periculos, spre a propaga în voie ideea comunistă..."

Intrarea în Egipt fiindu-i, deci, interzisă, scriitorul e obligat să se îmbarce pentru Trieste. A.M. de Jong rămâne să-și continue singur călătoria prin Egipt, dar, din solidaritate, Bilili îl urmează pe Istrati, chiar dacă interdicția nu o privea și pe ea. Calvarul acestei călătorii care îl transformase într-un om "înspăimîntător de slab, de-a dreptul scheletic și cuprins de accese de malarie" nu se sfârșește însă aici, pentru că, înainte de a debarca la Trieste, Istrati e arestat – întrucât nu avea permis de tranzitare a Italiei – și dus la chestură, unde se descoperă că e membru în Comitetul antifascist din Franța, iar apoi la închisoare, într-o celulă cu ploșnițe unde petrece o noapte întreagă alături mai mulți "nenorociți" arestați "din cauza atentatului din ajun la ziarul Il Popolo d'Italia".

E eliberat la intervenția consulului român și a celui francez și, pe 12 februarie, însoțit de agenți, ia un tren spre Paris (despărțindu-se de Bilili, care se întoarce acasă, în Elveția).

Își dorise să revadă Egiptul, pe care îl părăsise ultima oară în primăvara lui 1913 și fusese întors din drum în mod absurd. "Iată-mă deodată un biet Don Quijote strivit de copita unui măgar: sunt alungat din Egipt, arestat în Italia, vânat în România ori de câte ori pun piciorul acolo" – notează Istrati, odată revenit la Paris, într-un text confesiv binecunoscut, Pentru că am iubit pământul.... Sau, în altă parte: "Degeaba am scris trei cărți «antisovietice», degreaba am fost taxat drept «agent al poliției românești» și «vândut al tuturor guvernelor burgheze, că totuși am fost alungat din Egipt și arestat în Italia»".

Simte că nu mai e "decât o zdreanță, moralmente și fizicește, strivit de datorii, incapabil să-mi revin din dezastrul meu și abandonat de toată lumea", ocolit de prietenii-scriitori.

Ar fi vrut să dea în judecată autoritățile egiptene, care îl expulzaseră fără temei legal (cum rezultă și din scrisoarea din 8 februarie a lui Bilili către Romain Rolland), numai că avocatul la care a apelat, prietenul parizian Henri Torrès, s-a dovedit "un făcător de vorbe goale și un farsor"...