O profeție cunoscută în Frigia (un regat antic, așezat în Podișul Anatoliei, deci pe teritoriul Turciei de astăzi) decretase că, în cazul unei crize de succesiune regală, conducător legitim trebuia să fie ales omul care, într-un car cu boi, urma să intre primul pe poarta cetății. Acesta s-a nimerit a fi Midas, fiul lui Gordias, un simplu om de la țară. Midas i-a consacrat carul cu pricina zeului suprem Sabazios, legându-l temeinic cu un nod extrem de complicat. O prorocire ulterioară spunea că muritorul care va fi în stare să dezlege nodul va deveni stăpânul Asiei.

În anul 333 a. Chr., Alexandru al Macedoniei, care avea să primească, în scurt timp, epitetul "cel Mare", poposea în Gordium, oraș ce găzduia vechiul palat al regilor frigieni, deveniți, între timp, supuși ai Imperiului Persan. Potrivit legendei (dezavuate totuși de Plutarh), Alexandru a încercat să desfacă nodul în mai multe feluri, însă, confruntat cu repetate eșecuri, și-a pierdut răbdarea și l-a retezat dintr-o singură lovitură de sabie. Profeția se împlinea în chip insolit: îndrăznețul macedonean avea să cucerească mai întâi Persia, apoi întregul Orient, chiar dacă pentru scurtă vreme.

Între paranteze fie spus, situația geopolitică de astăzi, cu un Iran aparent puternic și militarist și cu un Apus tot mai puțin dispus la concesii de orice natură, reprezintă un neașteptat pandant la starea de lucruri din perioada expansiunii alexandrine.

Nodul gordian desemnează, astfel, o problemă spinoasă, iar tăierea acestuia evocă tranșarea ultimativă. Neavând însă geniul lui Alexandru și nici măcar un talent nativ autentic într-un domeniu bine delimitat, nu pot emite pretenții în privința rezolvării definitive a unei probleme supuse analizei printr-o lovitură măiastră. Spațiul limitat al paginii scrise impune o decizie limitativă, adică decuparea detaliilor baroce, condensarea expunerii și adoptarea unui laconism latin.

Mai mult decât atât, lăsând în suspensie deliberată rezolvarea chestiunii în cauză, vreau să vă ofer dumneavostră posibilitatea unui fertil dialog virtual. Cu alte cuvinte, ceea ce rămâne de spus, în ultimă instanță, nu constituie deloc sarcina ce-i incumbă autorului retras, stângaci și discret, îndărătul semnăturii banale, ci privilegiul lectorului atent și cumpănit. Voi încerca să apăr șansa pasivă sau cea activă a cititorului, care va putea astfel fie să continue să contemple, fie să taie rapid el însuși nodul gordian.

Eu îmi propun doar să fiu avocatul echivocului.

Cu permisiunea dumneavostră, așadar, voi pendula între verdict și amânare, între irevocabil și provizoriu, între declarație și sugestie, potrivit unei logici a ambiguității menite să restituie frumusețea conversației mai mult sau mai puțin livrești, purtate dincolo de frontierele paginii tipărite. Dacă voi fi, la răstimpuri, mai tranșant, aceasta se va datora, neîndoielnic, problemei care cere un răspuns pe măsură. De cele mai multe ori însă, proiectarea soluției în câmpul posibilului este singura opțiune înțeleaptă pe care ne-o oferă un timp ca al nostru, prea des amenințat de fundamentalism religios și de războaie în numele credinței.