Cai verzi pe pereți

Cai verzi pe pereți

Așa a fost de la-nceput în mintea mea

Visurile mele

N-au fost posibile

Am fost nebună

Bătută în cap

Cristina – fii serioasă

Vrei doar cai verzi pe pereți

Cai verzi pe pereți

Expresia românească pentru a fi deziluzionat

De la-nceput mi s-a spus visele mele

Nu sunt posibile

Că eram nebună

Că trebuia să fiu serioasa

Că teatrul este doar un hobby

Că eu pur și simplu visam la cai verzi pe pereți

Că ar fi cazul să mă maturizez

Pentru că ei nu există

Dar știu că nevoia mea de a scrie există

Știu că pagina deschisă este un rezervor pentru bucuria și durerea mea

Știu că podelele pătate de sudoare ale unui teatru gol mă întâmpină

Știu că dimensiunile mele nu pot fi limitate la un CV de DC

O listă de diplome și distincții – acum probabil că acestea nu există cu adevărat

Pot să capteze o inimă care bate?

Rugăciuni? Bunătate?

Grija pentru bătrânii și copiii noștri?

Sau următoarea piesă pe care sunt așa aproape să o scriu și care îmi încită mintea

Lista cu jachete drepte pentru a impresiona DC este ceea ce limitează

Și minciuni

Adevărul meu este afișat pe pânza descoperită a artei mele

Adevărul meu aleargă cu caii verzi

Prin câmpuri, în jos pe Rockville Pike și până în inima DC-ului, 14th St.

Îi aud stigând: Cristina! Vino acasă

Chemându-mă acasă ...

În timp ce m-am plimbăm astăzi printr-o pădure de copaci

M-am întâlnit cu un fluture

Și am venit acasă să scriu această poezie

Și nici una, nici alta n-au fost iluzii.

Cai verzi pe pereți – a durat 34 de ani

Pentru mine să aflu

Adânc în inima mea

Că sunt exact așa cum m-a creat și a vrut Dumnezeu

Și pentru asta sunt pur și simplu recunoscătoare

București

Sunt lucrurile mărunte

Magazinele de flori

De la fiecare colț

Un salut, un rămas bun

Un bun venit, un bine-ai-venit

Un cu plăcere

Un mulțumesc

Un te iubesc

Sunt pungile de cadouri și hârtia de împachetat de la fiecare magazin check-out

E mirosul de benzină care persistă în mijlocul mirosului general de poluare

Amestecat cu țigări, amestecat cu trabucuri, amestecat cu mirosul pur, dulce și delicios al corpului

Toate acoperite cu cel mai puternic parfum de la Paris

E mersul pe stradă noaptea

Fără frica de a fi hărțuit sau că cineva va scoate o armă de foc

Să fii o femeie în toată feminitatea și asta să fie OK

Să fii un bărbat care iubește și îmbrățișează, iar asta să fie OK

Este să ieși la cafea cu cea mai bună prietenă și să ai o conversație

Este o lume fără agendă

Pentru că toate drumurile nu duc nicăieri oricum

De aceea oamenii să întorc de unde au plecat

Sunt parcurile pline de bătrâni care își petrec după-amiezile uitându-se după nepoți

Sunt tramvaiele, autobuzele, mașinile, motocicletele, scooterele, bicicletele și metroul

Sunt străzile pe care prefer să mă plimb pe jos

Pentru că fiecare piață te duce într-un loc în care ai vrea să fii

Este orașul teatrelor, al universităților, al bibliotecilor, al celor mai faimoase cluburi de noapte din Europa

Într-o limbă care este secretă – pentru că oricum toți românii vorbesc fluent engleza

Este mistic, ca și ortodoxia creștin-orientală

Unde preoții conduc întreaga liturghie – în spatele unei porți pictate de aur

Acel spațiu sacru intim pe care enoriașii nu-l vor vedea niciodată

Este intim, ca si cum – noi nu vorbim despre trecut

Sunt zilele petrecute rătăcind

Sunt nopțile petrecute visând

Este locul unde "lucrurile se întâmplă pur și simplu"

Dinamic, rapid și permanent tânăr

Este subteranul adus la lumină

Și este locul de joacă al oricui: nativ, expat și Diaspora