Poezia contemporană — ce descriere i s-ar potrivi mai bine? Glas proaspăt al lirismului care avea nevoie să uite de cuvântul "stagnare", colecție de momente de inspirație spontană sau comoară nebănuită a stihului românesc? Să fie "stih" cuvântul potrivit pentru a desemna înșiruirea prozodică de concepte, simboluri, dar mai ales adevăruri? "nimic în afara mea/ înlăuntrul meu nimeni" ar fi doar două exemple de astfel de esențe tari, spuse, aparent, prea răspicat. Să fie "vântul care nu mai bate din cauza unui dig" o simplă constatare mâhnită, fără aluzii, a unui intelectual mâhnit precum Vasile Mihalache? Cel mai probabil, NU. Nu, la toate întrebările de mai sus.

Nu, în fața unei lumi care, afirmă Mihalache, "nu mă va putea pricepe", în ciuda eforturilor ei aparente. Nu pentru că "nu le las timp de odihnă", ci pentru că universul uman îi apare poetului contemporan sub spectrul unei distopii totale, anihilante, unde până și speranța este de prisos.

Oamenii nu mai sunt oameni, ci "creaturi", frumoase ori urâte, dar "creaturi", umbre rătăcitoare ale unei lumi care nu le lasă decât o singură constantă: să sufere. Nu printre "cozi" sau "rânduri", ci printre "monstruozități și palate", fără să uităm de prea multele "semne de-ntrebare".

Ce poți să știi dacă nu se dorește să știi, ci să produci și tu, la rândul tău, povești "care vor vorbi degeaba", despre tot, despre nimic, despre "o viață ca alte vieți"?! Problema poetului care se frământă nu este prozaismul în sine, ci excesul de prozaism, pentru că duce la reificarea ce ucide individualitatea. Ucide idealul și ideile.

Privind sau mai degrabă holbându-ne la situația existentă din această perspectivă, nu ni se mai pare că versurile "ideile vor fi toate mijloace/ de-a transforma realitatea-n mase plastice" ar fi doar un imn prea des intonat și atât. Poate că repetă o idee arhicunoscută a materialismului, dar dăunează asta în vreun fel? Sau, din contră, ne atrage încă o dată atenția asupra faptului că trăim într-o societate materialistă și materializatoare, în care orice esență aflată doar în stare pură, ca ideea, poate supraviețui doar în literatură?!

Nimeni nu poate garanta că, citind "Creatura tuturor lucrurilor", manifestul în versuri al lui Vasile Mihalache, vom afla răspunsurile pe care le căutăm la întrebările despre societate, despre noi printre alții noi, dar rămâne măcar consolarea că mai există cineva care încă își mai pune întrebări și nu se plafonează în ecouri ale lui nu... .