Nu cunosc această mare: lumina e un deșert

Unde plutesc miasmele și fantomele

Și resturi de rugăciune ...

                                  Din tencuiala murdară

așchii mărturisesc

O măreție străveche rănită

De reprimări, de lacrimi tulburi

De la balcon cu lentoare până-n fereastră

Unde soarele crud al lunii aprilie se aprinde și arde

Întrebări, semne și amenințări.

Neliniști hămesite în piept 

Fără milă și fără oboseală te caută

Vorbesc cu tine și nu-ți spun nimic

Și tu îți miști buzele fără cuvinte

Iar zâmbetul tău este un mic balon

Care protejează o inimă fără comenzi,

Păstrează trădări și păstrează amulete

Argint trist, la preț redus.

Sub copertinele sparte și împuțite

de deasupra aleii slab desenate

Aerul stagnează, putrezesc amintirile.

Grijile. 

Neliniștea

Face privirea să fugă până brusc

Luna își recapătă realitatea

Iar golul se umple de umbre

Pe unde mi-era sufletul

Și strigătul meu îți caută în ochi

O ezitare, o promisiune

Pe când noaptea cade în Casablanca.

Madrid GR 31 mai 2015