Kazahstanul este renumit nu doar pentru construcțiile OZN din capitala Nur-Sultan (fostă Astana), metropolă a grandomaniei și-a tunurilor imobiliare, ori pentru cosmodromul Baikonur, ci și pentru superbele stepe din nordul țării. Dacă imaginarul western al americanilor își trage seva din Marele Canion, infinitele întinderi stepice kazahe ar trebui să fie blazonul western al Asiei Centrale. Cu alte cuvinte, să te tot joci de-a "No Country for Old Men" prin aceste locuri, mai ales că prăbușirea URSS a lăsat moștenire o propensiune spre crima organizată demnă de aventurile psihopaților taciturni din romanele lui Cormac McCarthy.

În acest peisaj sociogeografic se petrece și acțiunea din "Yellow Cat" (2020), filmul unuia dintre cel mai bine cotați regizori kazahi contemporani – Adilkhan Yerzhanov. Orfanii, flaneurii și bătăușii alcătuiesc ABC-ul cinematografic al lui Yerzhanov, prinși în mrejele unor drame piperate din abundență cu umor negru și bestialitate politică. Nici în "Yellow Cat" kazahul nu face rabat de la acest laitmotiv, oferindu-ne o satiră edulcorată melancolic în spiritul umanismului marginal și al estetismului laconic, tip B-movie, ale lui Aki Kaurismaki.

Proaspăt ieșit din pușcărie, condamnat pentru găinăriile făcute în numele altora, Kermek, inocent ca un pui de rândunică, are un vis: să construiască un cinematograf. În jurul său: pustietatea unui sat anonim din stepă. Obsedat de filmul "Samuraiul" al lui Jean-Pierre Melville, Kermek umblă brambura îmbrăcat într-o cămașă hawaiiană și cu o imitație a celebrei, sacrei pălării fedora purtată de Alain Delon în capodopera melvilleiană, imitând gesturile asasinului Jef Costello. Kermek o întâlnește pe aiurita Eva, o prostituată roșcată și lungană, o combinație între Olive Oyl și Angel Jones din "Fish Police". Eva are și ea un vis: să se căsătorească. Numai că amărâtul Kermek comite într-o zi greșeala de-a fura din taxele de protecție ale unui gangster local. Și se declanșează o vânătoare tip Rambo. Cu un final atroce.

Nu degeaba am făcut referire mai sus la două desene animate. Organizat pe șapte capitole, "Yellow Cat" este un colaj exuberant de omagii. Tratat când în cheia artei naive, când cu accente telenovelistice. Un omagiu pop adus benzilor desenate cu mafioți ale lui Steve Moncuse. Un omagiu adus epocii spaghetti western. Un omagiu adus erei buddy road crime movies, gen "Thelma & Louise", "Wild at Heart" sau "Natural Born Killers". Și nu în ultimul rând, un omagiu adus defunctei tehnici umoristice a slapstick-ului din commedia dell'arte.

Pe alocuri, filmul poate părea scăpat de sub control, ba chiar viciat de intruziuni aberante sau stupide. Dar am dubii că miza urmărită de Yerzhanov se află în forța, coerența și "respectabilitatea" tramei, ci mai degrabă (cu năbădăi caricaturali) într-un joc riscant cu capacitatea naratologică a tehnicii deep focus, poate una dintre cele mai sensibile și expresive tehnici cinematografice de exploatare a detaliilor. Nu prea contează CE se întâmplă în scene, ci CUM se întâmplă. Compozițional, cadrele arată trăsnet, lucrate migălos în stilul unuia dintre maeștrii deep focus, filipinezul Lav Diaz. Iar Yerzhanov nu pare a folosi această tehnică doar pentru superputerile-i peisagistice și dexteritatea-i retorică în redarea absurdului, cât mai ales în postura unei "table școlare" pe care face exerciții zeloase și feerice de postmodernism.