Revistă print și online
O spanioloaică din Barcelona trece prin criza premergătoare vârstei de mijloc atunci când conștientizează că a rămâne orfan de mamă este bulversant chiar dacă ai deja patruzeci de ani, doi băieți (dintre care unul este deja adolescet) și ai trecut deja prin două divorțuri. Cam așa s-ar putea rezuma esența romanului Milenei Busquets, Până și asta o să treacă. Încă din aceste puține cuvinte se resimte tristețea adâncă a unei ființe obligate să se confrunte cu unul dintre cele mai mari coșmaruri posibile: perspectiva de a-și trăi restul vieții fără mama ei. Nu există cuvinte pentru a descrie acest sentiment. Blanca nu face oricum niciun efort pentru a le căuta. Acest roman scurt, dar profund începe cu un sfârșit, sau dacă vrem să folosim un limbaj filosofic și ocult, cu sfârșitul. Altfel spus, cu moartea, cel mai obișnuit sfârșit, dar cu toate acestea, cel mai greu de suportat. Blanca își începe relatarea asistând la înmormântarea mamei sale. Încă de la primele pagini, ne înduioșează să descoperim că nu poate percepe cum femeia ale cărei replici îi revin cu atâta prospețime în minte zace în fața ei, cu ochii închiși. Cum de privirea pe care i-a aruncat-o, credea ea, întâmplător, cu câteva zile în urmă, este ultima privire pe care a mai primit-o din partea ei. Șocul nostru este chiar și mai mare în cazul ei: "Pentru că ești moartă, mamă. De două zile mi-o repet fără încetare și le tot întreb pe prietenele mele, nu cumva să se fi strecurat vreo greșeală sau să fi înțeles eu anapoda ce se petrece, dar de fiecare dată mă încredințează că ceea ce era de neconceput chiar s-a întâmplat" (2015: 10). Ce comentariu am mai putea aduce acestei mărturisiri a suferinței totale? O suferință pe care nici măcar negarea nu o mai poate reduce.
Și totuși, Blanca nu încetează să fie o mamă responsabilă. O femeie puternică. O protagonistă care le arată cititorilor ei că este cu putință să îți refaci viața după o asemenea pierdere. Suferința rămâne, dar nici viața nu dispare, chiar dacă lacrimile au suspendat-o pentru un timp în clepsidra durerii. Revelația care încheie scena funerară inițială o determină pe Blanca, mama devenită orfană de mamă, să își schimbe domiciliul, să întoarcă spatele unui peisaj care îi amintește cu prea multă insistență că o parte din ea s-a dus în acea după-amiază thanatică, a despărțirii. Cadaqués pare a fi cea mai bună alternativă în fața Barcelonei cea marcată de tristețe, iar grupul de prieteni (care îi include pe cei doi foști soți) nu pare să contrazică această propunere a Blancăi.
Cinele neconvenționale îmbibate în fum de tutun (dependență veche, dar nestinsă) aduc un zâmbet melancolic pe buzele cititorului care citește gândurile melancolicei protagoniste. Cumva, ne simțim ușurați că autoarea ne-a menajat sensibilitatea și nu ne-a așezat în fața a zeci de pagini de lamentări înecate în batiste din ce în ce mai ude. Blanca suferă fără doar și poate, de la prima până la ultima pagină, dar, pe măsură ce ne apropiem de această limită finală, ne molipsim din ce în ce mai mult de tendința ei de a se bucura de răgazuri de bucurie, de zâmbete acordate unor lucruri minore, precum bretonul ciufulit al amantului sau cămașa ușor mototolită a acestei noi speranțe la fericirea amoroasă.
Blanca nu încearcă niciun moment să așeze moartea ei pe plan secund, dar nici nu lasă această tragedie să-i distrugă viața și tăria ei sufletească ne îndeamnă să îi urmărim peripețiile de la primul lătrat al câinelui Rege, noul membru al familei relocate, până la ultima scrisoare adresată mamei.
Orice cititor care vrea să afle legătura dintre imaginea unui înger care joacă poker în cer cu o faimoasă gorilă albă și spălarea jachetei unei defuncte este invitat să se lase cuprins de savurosul roman al Milenei Busquets, în care despărțirea provocată de moartea unei ființe dragi este privită în față, cu tristețe, dar și cu speranța că viața ne mai rezervă mici bucurii chiar și după suferință.
Studentă în anul al treilea la Facultatea de Litere, Universitatea din București, specializarea Română-Spaniolă, Flavia este implicată în activitățile culturale ale facultății, notabilă fiind recenta participare la Colocviului Best Letters, dar și la Sesiunea de studii și comunicări de literatură comparată, iconologie și ekphrastică, ediția a XVII-a.