Revistă print și online
părinților mei
elegie pentru rudolf întâiul
e frumos, e TARE frumos
PE-această INSULĂ
sunt pisici, iepuri de câmp uriași și-o grădină
îmi place să vă trimit mesaje de-aici
le scriu frumos pe cartonașe
COLORATE
le-ascund în sticlele parfumurilor pe care le-am iubit
erau parfumuri fel de fel, n-o să le-nșir numele, n-are rost,
ți se perindă câteodată prin minte zeci de nume, le-atingi cu nările așa, într-o doară
apoi nu știi cum să fugi, să te-ascunzi
să le oprești
dacă te-apuci să le transcrii e nenorocire S-A terminat
năvălesc deodată
în cameră
ca nebunele se aruncă în sertare
ca-n mare sticlele astea
de bere, de parfum, de cianură, cloroform
sirop de zmeură, șampanie, campari, marsalla …
tot ce aveam să ne spunem e scris acolo, în burta lor,
mirosurile complică lucrurile
lumea e destul de parfumată
viața parșivă
totul a fost scris acolo negru pe alb
doar spuma și câteva dintre necunoscutele cu pleoape de-ametist
care trec prin visele tale cântând
mai dansează pe insula mea
aș da jumătate din viața asta să pot uita trista poveste a taxatoarei de la 7
care și-a pierdut fiul într-un accident,
și-l întâlnește des în tramvaiul 11
mai ales când ninge și la LOTUS e petrecere strașnică
la Șura Mare oasele dorm,
Șura e un fel de corp, mai ușor,
sărman trup ușurel
învelit într-o față de masă cu elefanți
iepurii de câmp
din închipuire sar peste el înainte-înapoi
aripi de cenușă se păstrează în clasoare
așchii străvezii strălucesc în soare
litere scrijelite corect
negru pe ALB (ce mult îi plăceau lucrurile colorate
câinii copiii cariocile poezia muntele Eric CLAPTON);
nimic din ceea
CE se păstrează în formol se îmbălsămează
se arde la crematoriu se închide ÎN colivii se destramă sub soarele galben
ca mierea
strecurată prin sita luminii de martie
(trecut-au de-atunci 743 de zile, 6 ore, 20 de minute
am scris ca să nu uit,
cu GHEARA de la LABA stângă, pe ușa abatorului, cea din spate)
neguțătorul Isaac
să nu mai vorbim de carpeta verde
și nici despre caii firavi
ai închipuirii tale destrămate.
mă urmărești în toate visele
și-n vizitele de zi sau de noapte
dimpreună cu strigătele somnambule ale neguțătorului Isaac
melodioase ca fumul, ca scrumul
n-a-a-a-s-t-u-u-r-i vând n-a-a-a-s-t-u-u-r-i
n-a-a-a-s-t-u-u-r-i de sidef și nasturi de lemn
n-a-a-a-s-t-u-u-r-i galbeni verzi albaștri
gheme de toate culorile, măști și mosoare
moarul cel mai fin, b-o-r-a-a-a-n-g-i-c,
b-o-r-a-a-a-n-g-i-c, fire de b-o-r-a-a-a-n-g-i-c
rochii, carpete, munți de fistic, omizi și naramze
trupul tău din alt timp
ca fumul, ca scrumul
umeri de gheață și tâmple de ceață
sunetul venea probabil din era glaciațiunilor
focile cântau imnuri în surdină
omizi dansând pe sârmă la începutul
sfârșitului
au uitat drumul
au uitat să se prefacă în
fluturi
doar prăbușirea și-o amintesc
la perfecție
de fiecare dată ca atunci
sub coroanele nemișcate ale
platanilor
banu manta amanta amaranta șarmanta maimuță samanta
toate himerele mele stau frumos pe rafturi ca-ntr-un album de familie
sunt un capăt de linie i-am spus în seara aceea nu știu la ce mă gândeam, de fapt
șnurul de la haina lui era tot un capăt de linie, oranj,
ca o funie pentru sinucigași plini de nădejde
de-afară se auzeau zumzăind motoare de mașini și
glasul portăresei strigându-l pe Samson,
(basetul electricianului de la 3)
o adunare de himere, frumos lustruite, spinarea câinelui,
culoarea lumii în după-amiaza aceea,
ai zice că e miere prelinsă printre crengi de mesteceni
(asta e luată dintr-un autor rus sau poate leton)
pe lângă lac șoarecii cenușii aleargă de colo până acolo
gore devine atent
poate avem și noi doi ceva de câștigat
bani, pâine, cotoare de măr sau barem
timp pentru jocul de arșice, popice, go, rune sau zaruri
(alea jacta est!)
timp pentru plimbări la capătul celălalt al lumii
de unde să vă trimit poze cu mine cocoțată pe un elefant alb,
pe-un tigru siberian sau pe-o cămilă /balenă ucigașă/ hipopotam/ girafă whatever
și mulți vor da like-uri
o să-mi admire curajul, tenacitatea, coafura, iar eu o să visez în neștire aceiași șerpi lipicioși
pe care mi-i arunci în față când m-aștept mai puțin,
umbră împuținată și nesăbuită,
verdictul liniștitor sleirea sângelui
école du regard
văd o lumânare portocalie
o cutie verde cu buline albe
un coș cilindric, împletit din nuielușe maronii
(poți depozita înăuntru puzderie de mărunțișuri)
un poncho frumos croșetat, cu dungi verzi, muștar, maro și orange
o minge colorată de-a Rusalcăi
aud zumzăitul frigiderului
bătăile ceasului rotund din perete
bătăile inimii mele
propria răsuflare
o ușă trântită undeva, la etaj
simt pielea uscată de pe degete
contactul tălpilor cu podeaua
osul maxilarului când sprijin falca-n podul palmei stângi
buricele degetelor când ating tastele
răcoarea iernii în obraz
văd un prosop cu urși panda
o pernă de catifea cu pătrate în diverse nuanțe de ocru și galben
un poster cu Ruth Orkin, American Girl in Itay, 1951
un sfeșnic de alamă cumpărat la Sibiu în 2016
aud clipocitul apei în țevi
țăcănitul tocurilor (stiletto?) pe palier
telefonul vecinului de la doi
lătratul basetului de la trei
simt o mâncărime în podul palmei stângi
o nevoie imperioasă de a urina
osul cotului drept sprijinit de suprafața mesei
bretelele-ncrucișate-ale bustierei atingându-mi simetric,
omoplatul drept, omoplatul stâng
văd plăcile dreptunghiulare de faianță din baie
puloverul meu preferat, roșcat ca o blană de vulpe
găleata verde, de plastic, de care se sprijină mopul
aud un scrâșnet îndepărtat de mobilă târâtă pe podea
un scârțâit (de ușă?)
un pocnet de bilă izbită de perete
simt atingerea lănțișorului de argint pe grumaz
o șuviță de păr gâdilându-mă pe frunte
degetul mic de la piciorul drept un pic amorțit
văd covorul albicios cu motive geometrice
și vârful unei cizme negre, de antilopă
aud motorul unei mașini în depărtare
ușa liftului trântită la parter
simt contactul coapselor cu canapeaua
pielea mâinii drepte mai rece decât pielea mâinii stângi
văd ecranul calculatorului
aud sunetul sec al tastaturii
simt buricele degetelor în contact cu plasticul tastelor
văd, aud, simt, respir, scriu,
(deci trăiesc!)
chiar dacă astă seară n-am cu cine vorbi despre
pești, zenobii, rodolani
chiar dacă tu te-ai dus la celălalt capăt al lumii fără să privești înapoi
anca m-a sunat din nou astă seară
anca zice să stau acasă să scriu
are dreptate anca așa voi face
așa alungi fricile, mi-a zis, nu-i altă cale
și am ascultat în tăcere
va da roade frica mea ce bucurie,
mi-am zis,
dacă-i singura cale s-o urmăm până-n pânzele albe
ca și cum am încerca să-i povestim copilului de-atunci despre lumi în care
toate sunt cu putință
corpuri transparente de păianjeni atârnă de carotida mea,
ce mai podoabe, și cuvintele ies greu din gâtlejul sugrumat de spaime
doare, dar asta se întâmplă pentru că Dumnezeu vorbește fiecăruia
doar înainte de naștere, a spus-o un poet, unul mare,
îl credem, deci, și pornim mai departe să găsim copilul abandonat în pădure,
după un platan cu crengi înghețate și rădăcini amare,
fata mea, ce vrei tu să auzi de la mine,
nu prea știu ce-aș putea eu să-ți povestesc aș
vrea să te ajut, să te-înțeleg, îngropată sub frunzele toamnei de ieri ești frumoasă
o mulțime de povești se țes între capilarele tale
le-ai citit pe toate la timpul lor mai sunt câteva pe care le-ai citit de prea multe ori
prea devreme ca să mai poți să ieși din plasa țesută de mii de ani de mii de guri,
"a nopții negre guri" zicea un poet,
mi-a fost dat să îmblânzesc frica altora, cu tine e mai greu
o să găsesc ceva de spus, nu te teme, doar asul de treflă și cel de caro pot să
te frângă, dar ambii ucigași sunt la mine în mânecă și nu le voi da voie să-ți facă vreun rău
i-am cusut în căptușala de mătase și totul e de-atunci sub control
cinci sute de ani poți dormi în pace de-acum
prietenul meu bismark
prin cap mi se învârte ceva ce-ar fi putut fi un poem
cred însă că-i vorba despre un miriapod
l-am botezat bismark și stau mereu de vorbă cu el
nu știu dacă-i place numele ăsta, nu mi-a spus niciodată
îi place să numere până la 21 în vreo cinci limbi
mă-ntreabă mereu dacă-l pronunță corect în franceză pe 14, "quatorze"
dacă-mi plac stridiile, dacă-mi notez visele în carnetul pe care mi l-a dăruit
i-am povestit două vise, a tăcut îndelung apoi a numărat până la 21 în
germană și a oftat
"le-am folosit pe toate" spunea un cumpărător de vise într-o povestire-a lui Capote.
Lector univ. dr. la Facultatea de Litere din București și scriitoare, Catrinel a colaborat cu mai multe reviste culturale printre care România literară, Observator cultural, Dilema veche, Dilemateca etc. Cărți: Caietul oranj (2001), Labirintul de oglinzi. Repere pentru o poetică a metatranzitivității (2007).