Revistă print și online

Povestea mea

 

Pentru mine, povestea începe în toamna anului 2001, când am început să citesc cu uimire (și uneori șocuri receptive pe care nu le mai am, din păcate, astăzi) poezia câtorva dintre poeții cu câțiva ani mai mari decât mine care au debutat la începutul secolului, în special Adrian Urmanov (Cărnurile cannonice), Mugur Grosu (Haltera cu zurgălăi) și Răzvan Țupa (Fetiș), care debutaseră tustrei în acel an. Firește, ajunsesem la cărțile lor îndrumat de profesorul meu Octavian Soviany, care mi le-a adus, cunoscând căutările mele de la optsprezece ani. Tot datorită lui O. Soviany aveam să ajung la ultimele ședințe ale cenaclului ținut de Nora Iuga în Sala Oglinzilor de la Casa Monteoru, cred că am citit în chiar ultima ediție a acelui cerc restrâns și pasionat căruia îi păstrez o amintire foarte caldă.

La începutul anului 2002, președintele de atunci al Uniunii Scriitorilor, domnul Eugen Uricaru, a dat cenaclul pe mâna lui Marin Mincu, ce a venit cu ambiția de a moși o nouă promoție literară. Rebranduit ca Cenaclul Euridice, acesta avea sprijinul suplimentului ziarului Ziua, intitulat Ziua literară -- a fost o expunere cu totul neașteptată pentru tinerii autori care veneau și citeau la Euridice. Așa am ajuns, până în vara acelui an, când am citit (cred că nu mă înșel: la ediția a opta) fiind făcut praf de colegii mei de generație, să-i cunosc pe Ianuș, Chiva, Domnica Drumea, Mitoș Micleușanu, Elena Vlădăreanu, Ioana Baetica, Elena Pasima, Andrei Peniuc (îi enumăr aici doar pe cei mai prezenți dintre cei câteva zeci de tineri care începreau să se afirme). A fost o perioadă excelentă, în care se împrumutau volume, se dezbăteau poetici, se făceau și se desfăceau glorii literare, ne contram noi între noi, dar mai ales cu cei din generațiile precedente (trebuie spus că era una dintre strategiile lui Marin Mincu, ce îi încuraja pe tinerii 2000-iști să fie cât mai duri și mai câinoși cu cei afirmați), făceam cunoștință cu autori pe care îi știam doar din cărți, ani în care am descoperit poeți greu de uitat și am legat câteva prietenii durabile.

2003-2005, dar și ceva mai târziu, au fost anii în care a existat Clubliterar, un site care a adunat foarte mulți autori, în special dintre cei tineri (din toate părțile țării) și unde s-a consumat foarte multă muniție. În 2003 am debutat în volum cu Păpușarul și alte insomnii, în 2005 am scris manifestul destul de naiv, dar foarte hotărât, "Generația 2000 -- o introducere", care din fericire nu se mai găsește astăzi nicăieri pe internet. Ani în care au debutat cam toți poeții buni și excelenți ai acestei promoții, mai ales între 2002 și 2004 (e de ajuns, cred, să-i numesc aici pe Cosmin Perța, Dan Sociu, Ruxandra Novac, Domnica Drumea, Ștefan Manasia, Dan Coman, Miruna Vlada și sigur îi uit pe destui alții care păreau la debut să aibă un imens potențial și care poate nu au confirmat flamboiant. Ani în care am învățat multe și ca poet, și ca cititor și comentator de poezie și în care am învățat, cred (și de la Marin Mincu, și ca administrator, o vreme, al Clubului literar), cum și ce să fac (dar mai ales ce să nu fac) ca moderator și organizator, ceea ce mi-a prins foarte bine când, la sfârșitul deceniului, am început Clubul de lectură Institutul Blecher, care a devenit în anii următori o combinație între ce fusese Cenaclul Euridice (dar mult mai puțin scorțos și centrat pe strategii de impunere) și seria de evenimente ținute ani buni de Răzvan Țupa, Poeticile cotidianului (care au început în 2005 și au dinamizat literatura tânără a acelei perioade).

Recomand reluarea numărului 2-3/2005 al revistei Caiete critice, care s-a vrut a fi "actul de naștere" al generației 2000 (deși aceasta avea deja câțiva anișori), gândit cumva în oglindă cu acela legendar de douăzeci și doi de ani mai devreme (3-4/1983, apărut deci cu puțin înainte să mă nasc) în care tinerii 80-iști și-au făcut pentru establishmentul literar al acelei epoci o intrare similară.

Claudiu KOMARTIN

Claudiu Komartin (n. 1983, București), liderul generației 2000, remarcabil prin formula care a creat o școală lirică, a publicat poeme, adunate în volumele Păpușarul și alte insomnii (2003), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009), Hemoragia soarelui (ediție bibliofilă în două exemplare, 2009), cobalt (2013), Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017. Unele dintre ele au fost traduse în mai multe limbi și reeditate. Printre altele, Claudiu a tradus șase cărți de proză și patru de poezie, semnate de: Kurt Vonnegut, JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun, Philippe Claudel, Gheorghi Gospodinov, Gökçenur Ç. ș.a. Este redactor-șef al revistei Poesis internațional și al Casei de Editură Max Blecher și vicepreședinte al PEN România (2019). Este și editorul mai multor antologii de poezie recentă și contemporană. Premii: Premiul Național de Poezie "Mihai Eminescu" (2003), Premiul "Iustin Panța" pentru debut, Premiul pentru debut al revistei "România literară" (2003), Premiul "Mihai Eminescu" al Academiei Române (2005), Premiul "Matei Brâncoveanu" pentru literatură (2017), Premiul "Cartea de poezie a anului 2017", acordat la Festivalul Național "George Bacovia", Premiul "PEN România".