M-am bucurat foarte mult când am primit de la prietena mea de la Paris romanul câștigător al Goncourt-ului din 2020, L’Anomalie de Hervé Le Tellier, publicat de prestigioasa editură Gallimard. Îmi doream de mult să-l citesc, cunoșteam deja stilul și lucrările acestui maestru al Oulipo-ului și, cumva, titlul anticipa acest gust al romancierului mișcării literare mai sus-numite pentru deruta cititorului, pentru călătoriile propuse înspre alte zone ale unui cronotop iluzoriu și înșelător, pentru inovațiile aduse prin limbaj.

Nu am fost deloc dezamăgită, iar lectura mi-a oferit exact doza de adrenalină de care aveam nevoie pentru a încheia un an care se va înscrie ca o anomalie în istoria recentă a umanității. Cei care nu au avut prilejul să citească romanul în franceză o vor putea face cât de curând. Ediția în limba română va apărea la Editura Pandora M, Anansi. World Fiction, în traducerea Mădălinei Ghiu.

Romanul în sine este o anomalie literară, un roman care închide între paginile sale mai multe perspective, mai multe stiluri și genuri, mai multe ritmuri narative – roman de anticipație, roman psihologic, roman polițist, roman de spionaj, roman sentimental, roman clasic – toate tratate cu aceeași măiestrie formală și stilistică. Romanul începe cu o galerie de portrete, similară unui casting dintr-un super serial american: un ucigaș plătit, un cuplu cu probleme (un arhitect și partenera sa de viață), o fetiță, un star pop nigerian, o avocată de succes, un adept al teorie probabilității, un expert în topologie, un bolnav de cancer în stadiul patru, un scriitor-traducător... Un total de 12 personaje care se vor confrunta cu o situație anormală, neașteptată, la limita inexplicabilului și care apare în urma unui fenomen straniu, din timpul unui zbor Paris-New-York, la limita realului și celei de-a patra dimensiuni. Pe data de 10 martie 2021, în timpul zborului, aparatul de zbor Boeing 787 intră într-un cumulonimbus asemănător unui zid de apă și gheață, în cea mai violentă tornadă cu putință. După turbulențe de neimaginat, avionul se redresează și pătrunde într-o zonă de liniște, însorită și calmă. Dar pe 24 iunie 2021 are loc anomalia : același aparat de zbor și aceeași pasageri se regăsesc într-o bază militară din New-Jersey. Această replică exactă va pune pe jar comunitatea științifică și religioasă, șefii de stat, armata și securitatea națională. Totul se transformă într-un dosar clasat top-secret, iar doi matematicieni celebri care au pus bazele protocolului 42 sunt chemați să elucideze misterul, care rămâne intact în ciuda teoriilor vehiculate. În cele din urmă, neverosimilul are loc, iar personajele din martie sunt confruntate cu dublul lor din iunie.

Dincolo de acest detaliu care incită curiozitatea și celui mai sceptic cititor, construcția romanului este extraordinar de inteligentă: fiecare capitol se încheie cu un episod anormal, care face clic în mintea noastră și ne pregătește pentru o situație care știm că va avea loc cât de curând. Deja avem certitudinea că ceva anormal se va întâmpla într-un viitor cât mai apropiat. Acesta ar fi preambulul pentru o lectură la primul nivel, pentru o lectură axată mai degrabă pe înlănțuirea episodică a unor acțiuni multiple. Pentru cei care depășesc acest prim nivel al scriiturii, nu mică le va fi bucuria să descopere că fiecare personaj este asociat unui gen literar ale cărui coduri sunt prelucrate de către scriitor la limita dintre omagiu și pastișă. Odată depășită și această zonă a unui ludic formal (Anomalia este și titlul romanului-testament publicat de către scriitorul-personaj și care-i aduce gloria și recunoașterea postumă), romanul își dezvăluie straturile de profunzime: anomalia devine o oglindă interpusă între noi și sinele nostru cel mai profund, tăioasă și pură, asemenea unui diamant fațetat, care ne sondează adâncimile cele mai sumbre, în care sinele nostru se confruntă cu realitățile multiple ale unei existențe resimțite asemenea unui construct de cele mai multe ori absurd, ireal, fantast. Individul se pierde până la vertij în apele mișcătoare ale acestei oglinzi, iar certitudinile noastre cu privire la sensul existenței, la locul nostru în univers, în societate, devin dilematice, iluzorii, lăsând spațiu unor incertitudini permanente: ce este esențial pentru existența fiecăruia dintre noi, merită să sacrificăm totul pentru o existență falsă, ce s-ar întâmpla dacă... sunt tot atâtea întrebări care apar în urma unei anomalii, re-organizând cumva întreaga noastră existență.

Autorul, pornind de la această temă a dublului, repune în discuție o serie întreagă de repere religioase, științifice și filozofice și lansează această prospecție a sinelui intim al umanității pornind de la prozaic, începe de la faptul divers, banal, cotidian, pentru a atinge limitele supra-realului. Prin aceste considerații banale, cotidiane pentru a ajunge la o supra-realitate îngrijorătoare: ce am face dacă am descoperi că trăim într-o simulare informatică elaborată de o inteligență mult mai avansată decât a noastră? De la aceste minime observații putem cu ușurință descoperi tema aproape apocaliptică a romanului care însumează cu finețe, îndrăzneală și umor, toți demonii prezentului: post-adevărul, mișcările populiste, condiția minorităților, globalizarea, noile descoperiri tehnologice, crizele mistice și religioase, bolile incurabile, ecologia, criza cuplului modern și implicit falimentul conceptului de familie, pe scurt, toate derivele societății și ale condiției umane din istoria noastră recentă, din prezentul nostru.

La acestea se adaugă referințele la pop-culture, la rețelele de socializare, la agențiile guvernamentale americane, la Matrix, Black Mirror, Star Trek, la figurile politice marcante ale anului 2020 (cititorii îi vor descoperi pe președintele american, alături de cel francez și de cel chinez), și chiar aluzii la pandemia cu care suntem contemporani. Un cititor mai atent va descoperi și alte referințe culturale, mai subtile, specifice artei membrilor Oulipo: astfel titlurile unor capitole fac trimitere la poemele lui Raymond Queneau (Aussi noir que le ciel, La chanson du néant) sau apar aluzii la Pérec, la celebrul fragment inițial din Ana Karenina : " Tous les vols sereins se ressemblent. Chaque vol turbulent l’est à sa façon."

Dacă credeți că nu este de ajuns, mai adăugați o documentație bogată și precisă, care accentuează efectul de realism și conferă consistență și credibilitate personajelor, un simț al narațiunii impecabil care te ține cu sufletul la gură, multitudinea de piste de reflecție care te pun serios pe gânduri și veți avea toate ingredientele unui Goncourt pas comme les autres!

À bons entendeurs, bonne lecture!