Debutul lui Emanuel Modoc, pentru care autorul a primit recent Premiul Tânărul Critic al anului 2020, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, se înscrie în categoria studiilor venite în siajul noilor teorii care vizează recontextualizarea literaturii printr-o grilă a "lecturii distante" (termenul de distant reading a fost propus de Franco Moretti). Aceasta aduce, implicit, noi instrumente aplicate pe un corpus constituit. În acest sens, receptarea avangardelor din Europa Centrală și de Est se face printr-o perspectivă transnațională, completată de abordarea "rețelară", ca replică la scepticismul cu care au fost întâmpinate, în spațiul românesc, studiile venind atât din zona World Literature, cât și din Digital Humanities. Studiul lui Modoc demonstrează, așadar, nu numai că fenomenul literar poate fi privit printr-o nouă lentilă, a programelor sau a computerelor, ci și că această filtrare aduce un plus de acuratețe conceptuală sprijinită, de această dată, pe date concrete pe care cercetătorul nu le-ar fi putut proba altfel.

Pornind de la ideea că "orice fenomen literar specific modernității primei jumătăți a secolului al XX-lea este condiționat de o rețea de transfer și de transformare bilaterală care îi determină dezvoltarea și particularizarea într-un sistem literar dat", studiul se construiește, într-o primă parte, prin explicarea conceptelor cu care operează, de la justificarea opțiunii pentru Europa Centrală și de Est la definiții sau receptări ale avangardei. Invocarea unor concepte și teorii din cadrul studiilor World Literature, cum sunt, de pildă, worlding , world-system analysis sau teoria polisistemelor a lui Itamar Even-Zohar, nuanțează o poziționare diferită, întrucât un raport de dominație sau de putere generat de dihotomia centru-periferie nu mai este suficient pentru a explica relațiile complexe care survin în cadrul avangardelor în discuție. Astfel, autorul optează pentru termenul de corespondență pentru a sugera raporturi bazate pe schimburi culturale, ilustrând mutația de la dominație la legătură sau relaționare.

Unul dintre aspectele interesante ale studiului ține de chestionarea constantă a unor elemente asociate în general cu avangarda și devenite clișeu în discursul critic. Studiile de caz pe care autorul le propune vizează atât instrumentalizarea unor elemente din sfera tematică, precum ruralismul, cât și modul în care reprezentanții avangardei își construiau o poziție în sistemul național. Explicația pe care Modoc o oferă, și anume nevoia de legitimare sau, în termenii cercetătoarei Pascale Casanova, obținerea capitalului cultural/ literar, determină și plasarea în context internațional. Dacă apelul la ruralism în creațiile unor avangardiști ca Fundoianu și Ilarie Voronca justifică "nevoia de a actualiza localul la global și de a translata specificitatea locală într-un discurs internaționalist compatibil cu percepțiile și așteptările publicului transnaționalist" , cu totul alta este motivația participării avangardiștilor la întâlnirile cenaclului Sburătorul: acumularea de capital în spațiul de origine, prin relaționarea cu o grupare care a fost deja recunoscută în câmpul literar național și avea deci o poziție privilegiată.

Tot ca o consecință a legitimării, înțeleasă de această dată sub forma prestigiului acumulat de liderul futurismului, se produce și asimilarea mișcării în spațiul românesc. Cazul futurismului este un exemplu sugestiv de import al unui model care, deși nu s-a constituit în spațiul românesc ca atare (prin manifeste și adepți) a avut un impact semnificativ în publicistică, reprezentând, în volum, o punere în practică a metodei studiului cantitativ. Analiza unor articole indexate în cele trei volume ale Bibliografiei relațiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice (1859–1918) și în cele zece volume ale Bibliografiei relațiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice (1919–1944) ilustrează că relația lui Marinetti cu spațiul românesc este una specifică, fapt vizibil și din graficele constituite care atestă, printr-o simplă inventariere a ocurenței numelui, că Marinetti ocupa o poziție în top, alături de Charles Baudelaire, Marcel Proust, James Joyce sau alți autori ai canonului universal. Explicația vine pe fondul a ceea ce Modoc numește o "strategie de antreprenoriat cultural" , întrucât Marinetti corespondase cu scriitori români, vizitase România, ceea ce face ca ecoul futurismului în România să spună "mai multe despre schimburile interculturale într-un context marcat de naționalism agresiv decât despre influențe estetice" .

Orientarea avangardiștilor înspre capitalul literar, prin anexarea la grupări precum Sburătorul sau prin asimilarea personalității lui Marinetti, arată necesitatea de a dobândi vizibilitate atât în cultura-sursă, cât și în cultura-țintă, conturând caracterul dublu periferic pe care cercetătorul îl identifică (un periferism atât la nivel național, cât și global), însă aduce, în același timp, o schimbare de viziune, pe urmele lui Pascale Casanova care lansase ideea "internaționalei națiunilor mici".

Cu alte cuvinte, periferia nu este receptată peiorativ, ci ca semn al conexiunilor fertile între zone care se află în vecinătate și cărora le este plasată aceeași etichetă de spațiu periferic. Astfel se explică echivalențele dintre expresii apărute în spații diferite – pictopoezia, poemul-tablou, poemul-imagine sau fotomontajul –, dar având un fond comun. Această revalorizare a periferiei este una dintre mizele volumului, miză pe care o satisface, de altfel, sugerând că efervescența creatoare nu se face numai dinspre Centrul hegemonic înspre periferie, întrucât "dacă Parisul era centrul indiscutabil al lumii, periferiile au constituit spațiile cele mai fertile pentru programele militante avangardiste" . Tot în acest context poate fi înțeleasă opțiunea autorului de a prezenta mișcări avangardiste locale, precum activismul maghiar, poetismul ceh, integralismul românesc sau formismul polonez, receptate nu doar în dimensiunea lor intranațională, ci ca adevărate centre care au facilitat difuzarea ideilor la nivel global, cum e cazul activismului maghiar pentru care exilul vienez a reprezentat un asemenea moment de creare și de consolidare a relațiilor cu alte centre.

Dincolo de expunerea strategiilor de lucru și de testarea lor cu instrumentele studiilor cantitative, un alt merit al volumului constă în recuperarea studiilor anterioare dedicate avangardismului, raportându-le, totodată, la contextul în care s-au înscris. Autorul optează pentru expunerea diferențelor între tipurile de lectură a avangardei, prin preluarea unor concepte vehiculate de către Andrei Terian: natural , artificial , livresc. Astfel, trece de la volumul lui Ion Pop, asociat unui "close-reading șaizecist", cu o grilă predominant estetică ce face ca avangarda să fie receptată prin apelare constantă la modernismul din care derivă, la etapa livrescă regăsită în volumul lui Marin Mincu, ce corespunde obsesiei optzeciștilor pentru text, pentru ca în cele din urmă să încheie periplul cu Paul Cernat (Bilanțul douămiismului , apărut în revista Vatra).

Internaționala periferiilor marchează o etapă semnificativă în reorientarea discursului critic din spațiul românesc și constituie, totodată, o dublă reușită, întrucât, nu numai că dovedește că avangarda este încă o zonă fertilă pentru explorări, ci o revizitează folosind noua metodologie aflată încă la nivelul unor tatonări în zona studiilor literare. Abordarea comparatistă, precum și perspectiva metacritică la care apelează autorul sunt alte merite incontestabile ale lucrării, dovedind că studiul cantitativ nu poate fi decât un câștig în cercetare, facilitând demersuri articulate de existența unor date folosite ca punct de sprijin pentru a confirma sau infirma ipoteza de lucru. În cazul volumului de față, noua abordare a făcut posibile clarificări în discuțiile critice despre avangardă, demontând clișee și nuanțând elemente care au fost prea puțin sau deloc explorate, ceea ce face ca lucrarea să fie un reper în bibliografia celor interesați de fenomenele avangardiste.

Emanuel Modoc, Internaționala periferiilor. Rețeaua avangardelor din Europa Centrală și de Est , București, Muzeul Literaturii Române, 2020.