Munca. Probabil cel mai pervers și manipulator concept al societății burgheze. Cât efort a trebuit depus ca oamenii să creadă că cel mai important lucru pe care-l pot face în viața lor este să muncească! Și să nu uităm că, între drepturile omului, se află și acela la muncă. Așadar, a munci este nu o îndatorire, nu o corvoadă, ci un drept, ba mai mult, un privilegiu… Iar societatea contemporană a dus până la extreme fetișizarea activității productive, etica corporatistă (sic!) presupunând nu doar vânzarea unor capacități, cunoștințe sau pur și simplu forță de muncă brută, ci și atașamentul față de firmă, devenită nu a doua casă, ci uneori chiar prima. Dacă, în societatea tradițională, munca se îmbina firesc cu ritmurile vieții, ale naturii, ale devenirii individului și ea însemna doar asigurarea celor necesare vieții în comunitate, dacă, în interiorul aristocrației, nu numai că munca era disprețuită – în fond, nu munceau decât cei care erau nevoiți să o facă… –, dar principalele valori erau cu totul altele: eticheta socială, cultivarea de sine, rafinamentul etc., societatea burgheză a adus cu sine ideea de muncă drept principiu și valoare absolute. Iar capitalismul corporatist a plusat, ideea de profit fiind cea care conferă dimensiunea volumului și calității muncii. Faptul că există, concomitent, un sistem al dorințelor, organizat într-o societate din ce în ce mai consumeristă, în care noua formă de propagandă, publicitatea, joacă un rol central, duce la o manipulare în masă a unei societăți care nu mai este capabilă să se sustragă acestui carusel profit-consum.

În acest context, există și indivizi care nu dau doi bani pe valorile capitaliste/ corporatiste, oameni pentru care libertatea, contemplația, hedonismul, creativitatea, reflecția, frecventarea artelor, nevoia de tihnă sunt mult mai importante decât productivitatea, profitul, acumularea de capital și de bunuri, lanțul trofic corporatist, ideea de carieră, influența socială etc. Acestora li se adresează și despre ei este o carte precum Ghidul leneșului. Mic tratat pentru leneși rafinați, de Tom Hodgkinson (apărută în 2014 la Ed. Nemira în traducerea lui Gabriel Stoian) și de care mi-am amintit cu ocazia recentelor dezbateri despre asistații social, despre cine ce merită în societate, despre noțiunea aberantă de "nemuncă" și alte asemenea stupidități. Autorul este literat, a avut mai multe slujbe pasagere, a colaborat la mai multe publicații londoneze, inclusiv la prestigiosul The Guardian, iar în prezent conduce o publicație online numită, cum altfel, The Idler (Leneșul). Cartea de față este rodul unei cercetări îndelungi și a unei practici la fel de constante.

Tom Hodgkinson își împarte temele de dezbatere în funcție de orele unei zile, începând cu 8 dimineața, momentul trezirii pentru a merge la lucru (știm bine că în lumea occidentală, lucrul începe în general la ora 9), moment marcat de dificultatea trezirii pe care trebuie să o resimtă orice leneș, obligat să se pregătească pentru o zi de muncă, în locul unei leneveli confortabile. Autorul discută dialectica dintre apărătorii unei vieți tihnite, în care este timp pentru orice, și inamicii trândăvelii, apostoli ai hiperactivității. Ora 9 este dedicată începerii zilei de lucru, sub titlul Trudă și durere, orice activitate impusă fiind resimțită de leneș ca pe o corvoadă insuportabilă. Sunt demontate, rând pe rând, toate clișeele care țin de nevoia de a munci, de interacțiunea socială de la locul de muncă, de rolul pozitiv pe care munca îl are în viața unui individ. Este analizată schimbarea mentalității, dar și cea a raporturilor sociale o dată cu Revoluția industrială, cea vinovată de distrugerea vechilor raporturi cu munca și stabilirea unor noi relații de producție. Ora 10 este, pentru leneș, cea a tolănelii, activitatea preferată a leneșului, poziție în care poată să se abandoneze în voie viselor, fantasmelor, proiectelor, ideilor care să îi construiască mai apoi întreaga zi. Ora 11 este consacrată chiulului, căci nu există plăcere mai mare decât aceea de a nu munci în timp ce alții muncesc, ceea ce sporește plăcerea lipsei activității productive. Amiaza este dedicată mahmurelii, efectelor secundare ale abuzului de diferse licori și subtanțe, Tom Hodgkinson oferind diverse sfaturi practice pentru a trece cu bine de o astfel de zi dificilă. La ora 1 ziua este abordată problema prânzului și a hranei în general, fenomen pe cale de dispariție, prânzul tihnit, luat în compania familiei sau a unor prieteni fiind aproape imposibil în condițiile de muncă ale companiilor de azi. Autorul nu militează doar pentru respectarea acestui adevărat ritual al zilei, care îți asigură nu doar combustibilul necesar depunerii efortului, ci reprezintă un moment privilegiat, care se cere împărtășit, prânzul având și o semnificație spiritual, nu doar materială. Ora 2 este cea în care se discută despre boală, văzută fie ca prilej de a lenevi, fie ca motiv de a chiuli și de a-ți face cadou o zi de leneveală, ruptă de obligația de a depune orice efort. Ora 3 după-amiază e perfectă pentru un pui de somn, soluție foarte bună de a-ți recăpăta forțele, de a-ți limpezi mintea și de a fi pregătit pentru a parcurge odihnit cea de-a doua parte a zilei. Ora 4 e ora ceaiului, a acelei licori care îndeamnă la leneveală, la intimidate și conversație, și care a fost înlocuită de cafea, băutura hiperactivilor. Ora 5 este potrivită perfect pentru o plimbare – orice leneș adoră să flaneze fără scop, să observe și să reflecteze la realitate, la oameni, la sine. Ora 6, cea a încheierii zilei de muncă, aduce cu sine și primul pahar – băut cu prietenii sau colegii de muncă într-un pub și care îți asigură evadarea și posibilitatea de a socializa. Următoarele ore sunt dedicate pescuitului, una dintre activitățile preferate de leneș, deoarece îi oferă prilejul de a fi singur cu sine și cu gândurile sale, apa îndemnând la reverie și reflecție, tutunului, companion al gândirii și al dialogului, casei leneșului, în care sunt discutate diferite aspecte ale interioarelor în care leneșul se simte confortabil și pe care și le amenajează astfel încât să îi răspundă nevoilor sale hedoniste, bodegii, ca spațiu privilegiat al comunicării și comuniunii, al relaxării și petrecerii (autorul face un adevărat istoric al interdicțiilor legate de ora de închidere a localurilor și de consumul de alcool) – unul dintre principalii inamici ai muncii și ai celor care vor ca muncitorii să fie odihniți, nu să-și piardă timpul și energia în astfel de localuri, consumând alcool, ceea ce duce la următorul capitol, dedicat revoltei, autorul observând că doar cei care au suficient timp să se întâlnească și să dezbată cu ceilalți, să își afirme problemele și să constate, prin dialog, că există un caracter de generalitate al acestor problem, dar și soluții prin care ele se pot rezolva, doar ei pot fi cei care dau naștere la revolte, faptul că multe revoluții au fost organizate în locuri de acest gen fiind un fapt istoric. 

Miezul nopții este cel al contemplației, Luna și stelele fiind un titlu perfect pentru aspectul poetic pe care îl conferă leneșul preocupărilor sale. Ora 1 noaptea aduce cu sine discuția despre Sex și lene, iar Tom Hodgkinson observă cum societatea contemporană, în care eficiența primează, a transformat inclusiv actul sexual într-o competiție în care trebuie să depui efort ca să ajungi la niște performanțe mulțumitoare. Leneșul nu e interesat de toate poncifele create de mass-media, el rămânând un hedonist, pentru care contează doar plăcerea pură, oferită de interacțiunea dintre două persoane care se oferă una alteia. Ora 2 dimineața invită la conversație, iar arta conversației este una dintre principalele plăceri ale leneșului, o conversație bună fiind aceea în care toți cei implicați comunică, se ascultă, își răspund la idei și obiecții, se amuză, fiind capabili să păstreze o atmosferă degajată și plăcută. Ora 3 dimineța este ora petrecerilor, ora la care totul este încă în toi, pe când ora 4 aduce cu sine meditația, ora cea mai propice reflecției, autoanalizei, ora calmă când totul tace, iar gândurile sunt invitate să te învăluie sau să te bântuie. La ora 5 dimineața o discuție asupra somnului este cum nu se poate mai potrivită, somnul fiind considerat cel mai mare prieten al leneșului, dar și cel mai mare inamic al productivității, mulți dintre hiperactivii celebri, precum Edison, căutând – și în cazul acestuia inventând – mijloace prin care orele de somn să fie reduse la minim. Despre concediu, văzut ca timp liber și distracție obligatorii, cât și ca un prilej pentru industrie de a-ți organiza chiar și acest scurt răstimp care ar trebui să fie doar al tău, printr-un sistem de oferte care să te facă să fii activ inclusiv în această perioadă. 

În fine, ora 7 dimineața – și ultima – este rezervată unui Vis cu ochii deschiși și construită ca un epilog, ca o profesiune de credință în aceste valori ale tihnei și libertății, contrare visurilor iluzorii, precum celebrul vis american. După cum își și încheie cartea autorul: Eu am un vis. Se cheamă iubire, anarhie, libertate. Se cheamă a fi leneș.

Erudită, cu referințe care se întind de la Antichitate până în prezent, de la scriitori, filosofi, oameni de știință, artiști europeni și până la filosofia asiatică, cu exemple din istorie, literatură, filosofie, politică, societate etc., amuzantă, la fiecare pas autorul jonglând cu limbajul dublu, cu situațiile hilare, cu trimiterile la ironiști celebri și paradoxali, personală și autentică, prin conjuncția palierului istoric sau analitic cu cel autobiografic, Ghidul leneșului. Mic tratat pentru leneși rafinați, de Tom Hodgkinson, este una dintre cele mai subversive cărți apărute în occidentul ultimelor decenii, sub forma ei relaxată, amuzantă și aparent inofensivă forjând ideile cele mai radicale și mai incitante vizavi de societatea capitalistă în care lumea occidentală trăiește de mai multă vreme și în care, cu nerăbdare și extaz, ne-am (re)integrat și noi mai recent.