Revistă print și online
M-am întâlnit pentru prima dată cu numele lui Edgar Morin în anul II de facultate. Știu precis acest lucru, pentru că tocmai descoperisem cartea Irinei Petraș, "Știința morții". Înfățișări ale morții în literatura română (Editura Dacia, 1995) și, în prima frază a Jurnalului de lectură cu care se deschide volumul, apărea menționat acest autor, necunoscut mie până la momentul respectiv. În paginile cărții, referința aceasta se regăsea de mai multe ori, inclusiv cu trimitere la una dintre lucrările fundamentale pe care le publicase în Franța, chiar în anul nașterii mele, L’Homme et la Mort, 1976. O idee a lui E. Morin, reluată și parafrazată de Irina Petraș, mi-a rămas întipărită în minte ("omul nu e doar opera uneltelor sale, ci și a mormântului") și m-a îndemnat să îi caut scrierile, mai întâi la Biblioteca Institutului Francez din București și, ulterior, prin librăriile și anticariatele pariziene, în timpul stagiilor mele doctorale din anii 2000.
Interesul acestui uriaș filosof, sociolog și antropolog contemporan – care a trăit, precum Victor Hugo în secolul al XIX-lea, deodată cu veacul său – pentru majoritatea aspectelor relevante ale vieții sociale, culturale, politice și pentru decelarea cauzelor care produc schimbări în diverse comunități, statura lui de intelectual angajat, cu un pronunțat spirit civic, m-au cucerit rapid. Cărțile lui Edgar Morin nu sunt doar o radiografiere savantă a lumii în care trăim și a mutațiilor care au loc periodic, ele propun variante de soluții pentru crizele succesive pe care le parcurge omenirea. La 99 de ani, după ce a trecut prin două conflagrații mondiale și a asistat la diverse contorsionări și schimbări de regim politic, după ce a conștientizat și a atras atenția asupra pericolelor acute generate de criza ecologică, a decis să-și adune puterile și să mai privească o dată către viitor prin oglinda timpului prezent, pentru a ne propune o nouă cale, în contextul pandemiei care a zguduit lumea din temelii.
Eseul pe care l-a scris – Changeons de voie. Les leçons du coronavirus (Denoël, 2020) – în colaborare cu soția sa, Sabah Abouessalam, specialistă în sociologie urbană –, apărut anul trecut la Curtea Veche, în traducerea impecabilă a Ancăi-Maria Pănoiu, are structura unui triptic sau a unei povești cu trei momente-cheie, care se înlănțuie firesc: lecțiile coronavirusului, provocările epocii post-corona și soluțiile întrezărite, sub semnul umanismului și al optimismului care l-au definit pe Edgar Morin de-a lungul întregii existențe. Dezideratul ar fi ca, în urma lecțiilor învățate și a provocărilor asumate cu responsabilitate, lucrurile să evolueze "spre o regenerare a politicii, spre o protejare a planetei și spre o umanizare a societății (...)". Pare absolut utopic, nu-i așa? Și totuși, în formularea sociologului centenar, creează senzația posibilului.
Criza pluridimensională (sanitară, politică, socială, economică, morală), declanșată de rapida răspândire globală a acestui nou virus (pentru unii nesemnificativ și benign, pentru alții letal), nu putea fi înțeleasă și analizată decât de o gândire complexă, capabilă să sesizeze legăturile subtile și profunde dintre diversele planuri și straturi ale existenței.
Cele 15 lecții care alcătuiesc prima parte a volumului sunt, în fapt, o trecere în revistă a diverselor fațete ale condiției umane, într-o situație-limită. Marile întrebări formulate de filosofie – în privința relației dintre identitate și alteritate, a felului în care percepem boala, suferința și moartea, a modalităților prin care gestionăm singurătatea și izolarea, contrapunându-le soluția solidarității, a privirii cu care îmbrățișăm sau respingem anumite profesii (dintre care unele, deși marginalizate, s-au dovedit a fi, în contextul actualei crize, absolut vitale) – sunt puse încă o dată în această cărticică scrisă lucid și coerent. Ele se ivesc firesc din jobenul unei întrebări-ramă, pe care sociologul a folosit-o cu decenii bune în urmă, într-un documentar din 1960, Chronique d’un été. Dialogurile referitoare la diversele aspecte ale vieții cotidiene erau declanșate acolo de o interogație doar aparent simplă – Care e viața ta? Situația generată de recenta pandemie a readus în prim plan această chestiune, atât la nivel individual, cât și în plan colectiv, comunitar:
"Constrângerile izolării au determinat pe fiecare în parte să își pună întrebări cu privire la propriul mod de viață, la adevăratele nevoi, la aspirații – reprimate în cazul celor pentru care viața se reduce la un ciclu nesfârșit de metrou-muncă-somn, uitate de către cei care se bucură de o viață mai puțin aservită și ascunse de obicei în spatele măștilor pe care ni le așază pe chip alienările cotidianului sau refulate în diverstisment, în sensul atribuit de Pascal, divertisment care ne denaturează de la adevăratele probleme ale condiției umane."
Dintre cele 15 lecții enunțate, preferata mea rămâne cea privitoare la natura crizei (cu nuanțele adăugate de secvența consacrată crizei inteligenței). În descrierea ei, am recunoscut privirea unificatoare prin care citește cărturarul lumea, surprinzând contrastele, dihotomiile, pe care nu le transformă în motive de ruptură, ci, dimpotrivă, în punți de legătură între fenomene:
"Într-o societate, criza dărâmă certitudinile și determină contestarea incontestabilului; drept urmare, ea suscită două procese contradictorii. Primul stimulează imaginația și creativitatea, în demersul de căutare a unor soluții noi. Cel de-al doilea este reprezentat fie de căutarea revenirii la o formă de stabilitate din trecut, fie de adeziunea la o izbăvire providențială."
Partea centrală a cărții se edifică în jurul provocărilor epocii post-corona, de la cea existențială (ce presupune un anumit mod de înscriere în timp și în comunitate și o manieră de a face față incertitudinilor de diverse naturi) până la cele politice, ecologice, economice sau digitale. Concluzia acestei părți deschide drumul către secvența finală: "A devenit vital să ne schimbăm Calea." În debutul ei, Edgar Morin explică folosirea termenului cale și nu a celor de revoluție sau proiect de societate, la care poate ne-am fi așteptat. Pentru cei care îi cunosc scrierile anterioare, cuvântul nu stârnește însă uimire, căci în 2011 a publicat, la editura Fayard, La Voie : pour l'avenir de l'humanité.
Changeons de voie – sintagma din titlul prezentului volum – ar putea fi lesne înlocuită cu o structură aproape identică în limba franceză – changeons de vie, căci noua cale pe care-o sugerează umanistul Edgar Morin este una menită să ne reconstruiască viața, să îi dea un sens și un suflu diferit, chiar dacă autorul rămâne conștient de adevărul formulat de Jonas Salk și discutat de el în cartea dedicată omului și morții: "Viața este întotdeauna pe marginea dezastrului". Cel care a avut o suită de întâlniri ratate cu moartea (începând chiar de la naștere!) știe să privească relativ senin calamitățile și să identifice, în haosul și întunericul unei crize de proporții mondiale, cărările care conduc către dâra de lumină. Pledoaria lui se adresează în primul rând conștiințelor. Dacă au ațipit puțin, în imediatul vieții, se străduiește să le trezească și să le ofere o temă de reflecție.
În mod firesc, un asemenea intelectual vizionar merita să fie omagiat cu ocazia împlinirii centenarului. Diverse instituții culturale (UNESCO, prin Departamentul de Științe Sociale și Umaniste) și figuri marcante ale lumii intelectuale (Michel Wieviorka, Daniel Bougnoux, François L’Yvonnet ș.a.) și politice (în frunte cu președintele Emmanuel Macron, care l-a numit, în discursul de la Palatul Élysée, un penseur universel, un homme-siècle și un apôtre du gai savoir) l-au sărbătorit în primele zile ale lunii iulie.
Secretul vitalității spirituale a celui care a atins veacul, pe 8 iulie 2021, pare să se ascundă tocmai în surmontarea crizelor pe care le-a traversat de-a lungul acestui răstimp generos. Puterea izvorâtă din vulnerabilitate și conștiința importanței întregului, dincolo de toate diferențele și fărâmițările lumii contemporane, structurează discursul acestui intelectual exemplar al secolelor XX-XXI. El rămâne imaginea unui uomo universale modern, ajuns dintr-un capriciu al istoriei într-un timp care nu-i aparține, dar pe care reușește să-l îmblânzească, cântându-i melodiile complexității (în sensul etimologic al termenului complex, care face referire la ceea ce este țesut împreună, la ceea ce se întrețese).
Edgar Morin (în colaborare cu Sabah Abouessalam), O nouă cale. Lecțiile coronavirusului, traducere de Anca-Maria Pănoiu, București, Editura Curtea Veche, 2020
Este conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București și scriitoare. Specialistă în istoria mentalităților și antropologie culturală, cu un doctorat în filologie, face parte din numeroase organizații academice internaționale. A publicat studii și cărți, cea mai cunoscută fiind "Moartea și lumea românească premodernă: discursuri întretăiate" (2016), volum nominalizat la Premiile "Observator cultural" pentru cea mai bună carte de eseuri a anului 2016. A prezidat mai multe evenimente internaționale, printre care și cel de-al XIX-lea Congres dedicat studiilor despre dansurile macabre și macabru în artă (2021). Cristina Bogdan a fost decanul Facultății de Litere a Universității din București și este redactor la revista Ficțiunea.