Reacționează la acest text: iubește-l, îndrăgește-l, pune-l la favorite, dă-l unui prieten... Nu îți place în mod deosebit? Atunci dă-i dislike sau sad face, fă un screenshot și scrie un comentariu pe Facebook, dă repede scroll și treci peste. Orice, numai nu fi indiferent! Internetul vrea o reacție de la tine. Nu există plictiseală, apatie sau calm în mediul online. Reacția, pozitivă sau negativă, la orice stimul (text, imagine, video, voce, colaj, reviste, bloguri, filme, reclame...) trebuie nu numai să existe, dar și să fie imediată, "la cald". Modul în care Internetul se raportează la emoții spune multe despre noi, cei care am suprapus realul și virtualul. 

Să luăm, de exemplu, multiplicarea clasicului like al rețelei sociale Facebook în șase stări de spirit sau emoții, reprezentate iconografic prin emoji-uri dinamice: love, care, haha, wow, sad, angry. Este interesantă forțarea reacțiilor umane complexe pe care le putem avea la vederea unei fotografii sau citirea unui articol la șase tipare vizual-verbale. Două interjecții englezești devenite internaționale (haha, wow) exprimă amuzamentul și uimirea. Nu de puține ori, dorind să ne reprezentăm reacția autentică, suntem puși într-o situație paradoxală. De exemplu, citirea unei știri despre nedreptățile sistemului judiciar ne provoacă furia: răspundem, atunci, cu reacția angry. Pe de altă parte, dacă știrea este redactată deficitar, suspectăm că este o știre falsă sau conține luări de poziție nepotrivite idealului jurnalismului obiectiv, reacția angry este la fel de potrivită. Vedem, atunci, cum se produce o confuzie a stimulilor la care putem răspunde, care atrage o oscilație în interpretarea de către ceilalți a atitudinii noastre. Reacția de grijă (care) este, în opinia mea, una cel puțin ciudată în panoul emoțiilor de bază. Înțeleg cum spectrul de la fericire la tristețe trebuie restrâns din considerentele eficienței digitale. A transmite, însă, grijă sau considerație (de tipul "îmi pasă de acest subiect / această persoană", "sunt îngrijorat/ă") printr-un emoji pare cel puțin ineficient, dacă se urmărește ajutorarea cuiva. Emoji-urile cuprinse în butoanele Facebook pot avea, desigur, interpretări variate de la individ la individ. Ce este și mai interesant, ca în cazul tuturor analizelor discursului marcat de pathos (verbal, nonverbal sau paraverbal), este folosirea ironică a elementelor care semnalează emoțiile. Astfel, un simplu angry dat ca reacție la poza de profil a cuiva poate stârni neliniște în utilizatorul vizat: "mă urăște x?", "îmi stă rău cu rochia asta?", "a greșit oare butonul?" etc. sunt întrebari posibile în situațiile de neconcordanță între așteptările și realitățile interacțiunilor din mediul digital.

E-moțiile în mediul online sunt cerute insistent de design-ul platformelor interactive de tipul rețelelor sociale sau al mesageriilor. Totodată, e-moțiile au duble reprezentări, vizual-verbale, migrând hotărât către componenta vizuală: memele, GIF-urile, stickerele sunt tot atâtea moduri valide de a transmite intransmisibilul verbal conform convențiilor digitale. Acest lucru face parte din tendința generală a comunicării online de a suplini elementele nonverbale (râs, plâns, gesturi, mimică) și paraverbale (ton, intonație, cadență) pentru a da virtualului față umană. Emoțiile online devin standardizate, pot fi folosite ironic, apar sub o multitudine de înfățișări și, cu toate acestea, ne reamintesc de scopul inițial al conectării mapamondului: facilitarea relațiilor interumane.