FOMO 2 (de artă)

petreceri

club

cafenele

miros de fum din interioare

(de unde e ilegal să se simtă)

la lăutari

la manele

la concerte apărute

din dorință

și inerție deopotrivă

cristale topite în apă

în bere

(să fim hardcoriste, dar cu u)

țigări care să umplă

fiecare alveolă până la ultima

facultate

facultate

cursuri primul calup

cursuri al doilea calup

corporație

content

întâlniri

sau pseudoîntâlniri

sau sfertoîntâlniri

la expoziții

în parcuri

la benzinăria de la capătul șoselei

într-o casă străină

"cine știe, poate e ce trebuie

poate ratez ceva dacă nu-i dau

o șansă"

amoruri pasagere

clandestine

legitime

serioase

sperioase

pernicioase

graffiti

hai să îl crosez pe ăla

hai să mă împrietenesc

cu mine, cu tine, cu el

"poate ratez un prieten bun dacă nu vorbesc

cu tine,

bețib din Kulturhaus"

vamă

dincolo de vamă

orașul dominat

dar degeaba e dominat

dacă nu de mine

Never knows best

mesaj parțial greșit

dar total adevărat

găsit într-o sesiune

de evazionism

nu contează că engleza nu e bună

contează că nici acum

nu știu cel mai bine

și dacă acum nu știu

cum aș fi putut atunci?

 

îmi port neștiința pe brațe

și o voi tot face

și oricât mă înfurii

că mi-ai făcut asta

nu știu cel mai bine

și cu atât mai puțin știai tu

Irina

A diviniza, așa vreau

răsucesc timpul

cu oamenii străzii

permanent privesc în sus

la niște cuvinte

//dar care//

 

misiune imposibilă – s-a întuencat

totuși

stau aici, cu procariote

 

l-am păcălit pe atunci

***

"ce îți pasă atât de gura lumii

care e la un abces spart distanță

să arate

ca reciful de corali

după

o mie șapte sute de fregate"

 

ce să spun

închina-re-aș și n-am cui

 

și cui altcuiva

dacă gura asta m-a făcut femeie

știi cât mă bucuram

când eram un dreptunghi cu păr

dar lumea tot spunea că eu sunt "ea"

și că sunt tăcută

nu tăcut?

 

până la ea

eram ceva

sau poate nici atât

pentru că, nu-i așa,

lumea nu se pronunțase în sensul ăsta

 

și mi-am așteptat rândul

liniștit și liniștită

eu și tu

până să mă spună

 

tocmai am făcut un joc lingvistic ieftin

dar dacă nu mi-ar fi zis că asta am făcut

s-ar fi putut la fel de bine crede

că nu am scris nimic nicicând

 

vezi?

nu răspunde la asta

până nu confirmă

că ai răspuns

never let me go

știi cum ziceai

că omul e egoist de la natură

pentru că se naște cu pumnii strânși?

dacă e așa, cât de crudă e moartea lui

care i le descleștează cu forța

corporavis

doamna de la HR

zice să îmi cunosc aptitudinile

și slăbiciunile

și atunci când o aud

repetându-mi numele excesiv

până la nonsens

îmi dau seama că n-am fost niciodată prea bună

la a mă trezi

vernisaj

flutură niște negru

pe fundalul verde

"ciudată galerie de artă"

îmi spun

în timp ce trag draperiile

Irina Balcu mi se pare un condei matur, exersat, (pe bună dreptate) sigur de sine, sceptic, dar lipsit de șovăială, construit pe niște grunduri tematic-holistice ce se întind de la crearea unor ipotetice "lumi noi", specializate, abstracte, în număr potențial infinit, autosuficiente în desăvârșirea lor. Fiecare proces imaginar al creației este contrabalansat de concreta desfășurare a distrugerii. În consecință, dăruindu-și cea mai mare parte a energiei unui proces "negativ" de iterativă descompunere și granulare și apelând în cele din urmă la acea "supremă judecată actorială" ("atâta pot, atâta fac"), autoarea este obligată să-și adapteze și arsenalul expresiei poetice (andurcizate, dez-dulcite, prematur tăbăcite, "tabagice", pre-adaptate unui atare scop. Sau până la proba contrarie. Expresia poetică a Irinei Balcu evită locurile comune și sentimentalismul, dar nu este câtuși de puțin lipsită de sensibilitate - o sensibilitate dură, zgrunțuroasă.