OPTm
nr.crt.

Ioana Drăgan are multe locuri de întâlnire, nu doar prin București, ci și aiurea, prin toată lumea. Își bea cafeaua pe o terasă preferată din Ierusalim, are și un restaurant preferat, pentru întâlniri de afaceri, ceva foarte special, situat pe malul Dâmboviței. Uneori se întâlnește cu tipi, scoși din romanele englezești, genul cu țilindru și redingotă, undeva pe lângă Muzeul Literaturii, din Crețulescu. Are și un birou în Pangratti, unde se vede cu prietenii ei actori. Dar cel mai des vine la Biblioteca Națională, unde au loc periodic diverse întâlniri conspirative ale scriitorilor din București. Odată mi-a adus o tăviță - ține aici, Zenob, pentru când o să te lovească vreo nostalgie! O tipsie de mahon, acoperită cu flori galbene. Am crezut inițial că sunt pictate, dar în scurt timp mi-am dat seama că se mișcau, alintându-se unele pe altele, brândușe minuscule, glicină și altele, necunoscute, flori care noapte au obiceiul să se plimbe pe Moșilor, iar către ziuă îmi bat în fereastră, ca să le las să intre. Și să nu credeți că e o întâmplare. Și alții au mai avut de-a face cu magiile Ioanei. Săptămâna trecută a adus Gripa la Muzeul Țăranului și o sumă de bucureșteni au luat-o acasă!

1. Ce obiect (piesă de vestimentație/parfum/amuletă/bijuterie) - a avut însemnătate în viața ta, îl consideri norocos ori se leagă de o întâmplare decisivă?

Îmi pare rău că, cel mai probabil, voi dezamăgi: nici unul! Nu acord prea mare importanță obiectelor în general, iar norocul îl leg de persoane și nu de lucruri. Asta nu înseamnă că nu îmi plac sau desconsider hainele, parfumurile ori bijuteriile. Doar că le aleg și le folosesc pur și simplu, fără a le încărca cu nicio funcție magică. De aceea, poate, mă despart ușor de ele, de fiecare, și nu mi le amintesc. Îndrăgesc prea mult oamenii ca să mă atașez de obiecte.

2. Cu ce personaj de ficțiune te-ai duce să-ți cumperi pantofi?

Cu Cenușăreasa ! Vă dați seama ce experiență ar fi ? Să colinzi magazinele, să probezi sute de perechi, iar ei să i se potrivească toate ?! Și după mii de încercări să găsești perechea de pantofi pe care o vrei, fără să te strângă, fără să te bată… Să-i faci un semn cu mâna străinei de lângă tine, de care te desparți zâmbind, și să te prezinți cu noul tău nume și cu o identitate de moment: o Cenușăreasă și încă una fericită !

3. Povestește-mi o întâmplare hazlie legată de meseria ta!

O glumă bună ar fi chiar enumerarea tuturor meseriilor mele, de la terminarea liceului și până azi, dar poate că nu toată lumea are umor!

Îmi vine în minte un moment din altă viață, de acum mai bine de douăzeci de ani, pe când realizam emisiuni de cultură la Televiziunea Română. Sâmbătă, la prânz, în direct. Invitasem un important critic literar să prezentăm împreună noi apariții editoriale și să ne oprim la cartea vedetă. Acceptase cu plăcere. Toate bune și frumoase, totul stabilit în detaliu, studioul pregătit cu două scaune, două pahare cu apă și tot arsenalul înconjurător. Se face ora sosirii invitatului. Trece ora sosirii invitatului. Criticul nu vine, nu răspunde la telefon, timpul curge și devine el critic. Soluții la asemenea situație și context nu există. Nu poți băga reluare. Drept care, în amuzamentul întregii echipe, am intrat pe post și am vorbit singură, așa preț de vreo 30 de minute, prezentând cărți, autori, discutând cu telespectatorii și, până la urmă, făcând vrăji precum Samantha, în final au curs genericele. Pe loc, am avut senzația că am îmbătrânit cu zece ani, în timp ce invitatul meu lipsă pesemne că întinerise…s-a scuzat că a adormit și nu s-a putut trezi !

Îmi vine să râd și astăzi pe de-o parte de râsul celor de la tehnică, cameramani și sunetiști, care se cam bucură când moderatorul e în dificultate, dar mai cu seamă de spaima mea de-atunci - cum că s-ar prăbuși Blocul Turn din cauză că vorbesc singură pe post și așa de mult.

Azi, când moderatori și invitați se culcă și se trezesc în aceleași emisiuni de vorbărie interminabile, întâmplarea mea de tinerețe nu mi se mai pare nici măcar o glumă bună.