Ultimul, însă nu cel din urmă, al patrulea exponent care întregește "careul de ași" al rapului românesc, Norzeatic aka Vexxatu’ Vexx, reprezintă cu mândrie, alături de Rimaru, zona Gării de Nord. Deloc surprinzător, această zonă rău famată, renumită în anii ’90 pentru rata ridicată de infracționalitate, sărăcie și mizerie, a dat lumii și poeți. Iar dacă raku este artistul, Rimaru este cerebralul, iar Deceneu este sarcasticul, Norzeatic este, fără discuție, poetul.

Rapperul participa în urmă cu mai mulți ani la o anchetă literară marca Poesis Internațional, alături de poeți consacrați (Șerban Foarță, Octavian Soviany ș.a.) și colegii de breaslă raku și Cedry2k. În cadrul acesteia, Norzeatic definea succint muzica rap: "Dacă ne referim la limbajul poetic și la prozodie – eu provin din comunitatea hip hop, unde versul e sinonim cu rima, ritmul e alert (90 de bătăi pe minut +), măsura e 4 pe 4, iar piciorul metric – 44. În hip hop rimele sunt de obicei împerecheate sau monorime, ritmul e dat de beat (n.a. toba mare), iar abilitatea este flow-ul, capacitatea de a fi pe ritm sau de a ieși din ritm, după cum o cere [acesta]. Tehnica stă în imbinarea ritmului cu posibilitățile pe care le dă rima, și viceversa".

Așadar, fiind unul dintre cei mai inventivi și curajoși MC de rap, a experimentat și încă o face, atât la nivelul prozodiei, cât și la cel al conținutului. Exprimându-se prin anagrame, abrevieri, paronimii sau calambururi, pare să se folosească din plin de toate mijloacele pe care i le oferă limba română. Printre altele, el are meritul de a fi introdus în rapul românesc rima grafică (n.a. schimbarea forțată a accentului pentru a obține rima).

Norzeatic pare că a înțeles cel mai bine conceptul de postmodernism în rândurile rapului, așa cum îl cunoaștem în lumea literară. Mircea Cărtărescu enumera punctele de plecare pentru "viitorul postmodernism", printre care se numără democratizarea limbajului prin utilizarea unui lexic neologistic și "prozaic", dispariția punctuației, libertatea cuvintelor, dar și caracterul ironic și sarcastic al textelor, aleatoriul sau umorul negru (Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, Editura Humanitas, București, 1999, p. 288). Iată câteva versuri reprezentative din melodia lui Norzeatic, Haz De Ne-has (2012):

"Opresc la o patiserie

În fine, mă uit în vitrină

toate națiile de produse de panificație

Niște dobrogene, un polonez, și-o japoneză

Mă uit la un melc, e lent

Cred că stă acolo de dinainte de weekend

Arderile mele sunt rapide, i-au luat-o-nainte

M-aș lua la război cu două plăcinte".

Putem identifica stilul ușor ironic, relaxat, colocvial, care se aseamănă mult cu cel al poeților postmoderniști. Așadar, remarca lui Cărtărescu despre optzeciști se aplică și în cazul versurilor lui Norzeatic, care par să nu își fi găsit sau să-și dorească o audiență. În acest fragment mai putem identifica uzul de jocuri de cuvinte, o trăsătură esențială a postmodernismului, dar și oralitatea exprimării. De asemenea, dacă ar fi să raportăm acest text la versurile mai vechi ale rapperului, am putea spune că Haz De Ne-Has este o autopastișă sau chiar o parodie.

Printre multele melodii care merită amintite atât pentru rapul de calitate, cât și pentru conținutul liric, se numără: Din sub (anagrame, calambururi) – Methadon 3000 cu Deceneu –, O mână (ironie, umor negru) – Methadon 3000 –, Secretul din grădină (metafore, intertextualitate) – împreună cu Da Hood Justice și Deliric –, Panică pe WWW (neologisme, oralitate) – cu Urban All Star – sau În clar cu roșu Montana (caracter filozofic, aliterații ș.a.).