Iată-l aici pe autorul romantic cunoscut nouă din povestirile copilăriei într-o ipostază mai puțin obișnuită, aceea de călător pornit într-un periplu de nouă luni prin Europa Centrală și Orientală. În 1840 Andersen avea 34 de ani și era deja cunoscut în epocă. Cu toate acestea, volumul, construit ca un fel de gestație simbolică, îl înfățișează trecând spre o altă ipostază a sinelui. Îl vedem călătorind, evoluând, transformându-se. Relatările fascinează prin pitorescul descrierilor, dar și prin impresionanta interacțiune între mentalitatea austeră a nordicului venit din Copenhaga și temperaturile înalte după care decurge viața Europei Orientale. De altfel, publicându-și însemnările în 1842, Andersen decide să le împartă în două volume care să reflecte și mai bine această ruptură dintre lumi: întâi Europa Apuseană: Germania și Italia, apoi Grecia, Orientul și țările dunărene.

Stilul inconfundabil, cu aflux de metafore și infuzat de tonuri dramatice, melancolice, al autorului Fetiței cu chibrituri nu se dezminte nici de acestă dată, chiar dacă acum se află în slujba unei priviri atente la peisaj, la obiceiuri, la atitudini, pe care le descrie cu sensibilitate și erudiție. Cei nostalgici după povestirile lui Andersen pot găsi și aici istorii pline de substanță cum ar fi povestea Porcului de metal sau o altă poveste intitulată Cizmele mele (care-l anticipează pe Beckett în Sfârșit de partidă). Cei ancorați în contemporaneitate și marcați de turnura vremurilor se pot consola citind paginile despre intrarea în carantină, șapte zile, în drum spre Orșova "însoțiți de soldați, pentru bună rânduială", procedură la care toți călătorii erau supuși obligatoriu datorită epidemiei de ciumă care făcea ravagii în Alexandria și amenința Orientul. "A sta în carantină, notează Andersen resemnat, înseamnă să exersezi vegetarea. La drept vorbind, toți ne aflăm în carantină pe această lume, până ni se îngăduie să facem marea călătorie la cer". Amatorii de imagologie pot căuta în ce fel se reflectă în aceste pagini teritoriul românesc văzut de la bordul vaporului austriac pornit de la Constantinopol pe Marea Neagră, "ternă, lipsită de strălucire, asemeni plumbului", în susul Dunării către Viena prin Dobrogea, Constanța, Zimnicea, Galați, Cernavodă, Orșova. Iar specialiștii în comparatism se pot amuza speculând pe tema unor asemănări între descrierile peisajului valah făcute de Andersen și cele din romanul gotic Dracula, constatând că s-ar putea ca aceste fragmente de jurnal să nu-i fi fost chiar atât de străine lui Bram Stoker, cu atât mai mult cu cât ele fuseseră tipărite cu mai bine de o jumătate de veac înainte de elaborarea și apariția romanului despre contele transilvan, în 1897. E foarte posibil ca autorul irlandez să fi cunoscut și chiar să se fi inspirat din episodul călătoriei pe Dunăre relatat de Andersen, la fel cum citise, probabil, și celebrul basm al acestuia, Crăiasa zăpezii. Asupra congruențelor dialogului intertextual vom insista, însă, cu altă ocazie.

H.C. Andersen, Bazarul unui poet. Memorii de călătorie în Germania, Italia, Grecia, Orient și țările dunărene 1840- 1841, Ediție integrală, Traducere din daneză și note de Grete Tartler și Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann, Prefață de Grete Tartler, Humanitas, București, 2021.