Uneori compromisurile morale se plătesc scump. Când a fost arestat de comuniști, în 20 mai 1948, Alexandru Bogdanovici avea deja la 24 de ani atât experiența închisorilor, cât și pe cea a frontului. Ambele au contat, într-un fel sau altul. Apropiat de Mișcarea Legionară de la vârsta de 13 ani, avea să fie arestat pentru acest lucru de nu mai puțin de trei ori: o dată sub Antonescu, de două ori în timpul guvernărilor Sănătescu și Rădescu. Dar un alt detaliu biografic este cel care pare că i-a determinat soarta tragică: colaborarea cu serviciile de informații ale armatei române în timpul războiului.
Bun vorbitor de limba rusă, a făcut mai multe incursiuni în spatele frontului în perioada 1941-1943. Or, asemenea acțiuni aveau să fie considerate de comuniști crime dintre cele mai grave. Bogdanovici pare să fi fost un aventurier: pe de o parte, a profitat de rolul său pentru a răspândi manifeste naționaliste populației române din Basarabia, la ordinul șefului său legionar; pe de altă parte, s-a îndrăgostit de o rusoaică, fiica unui medic sovietic, ceea ce i-a adus și îndepărtarea din serviciu în cele din urmă.
A fost internat în lagăre de la sfârșitul lui 1944 până în martie 1947, cu o pauză de câteva săptămâni determinată de o evadare. În ciuda protestelor familiei, care i-a cerut să întrerupă activitatea politică, nu s-a liniștit. De îndată ce s-a stabilit la Iași, a fost numit șeful Centrului Studențesc Legionar de la Universitate. Valul masiv de arestări din mai 1948 i-a trezit un sentiment de vinovăție. A sperat, naiv, că poate determina regimul comunist să îi elibereze pe studenții cu activitate redusă. De aceea a mimat o acțiune de reeducare ideologică în penitenciarul Suceava, care i-a atras însă nu numai antipatia liderilor legionari (care nu priveau cu ochi buni nici măcar cedarea de fațadă), ci și pe cea a Securității.
Răzbunarea a venit în timp. Într-o primă fază, Bogdanovici a fost izolat în închisoare, în vreme ce rivalul său, Eugen Țurcanu, a fost trimis cu misiune la Pitești, unde trebuia să organizeze o rețea de informatori. După ce Țurcanu și-a consolidat poziția în Pitești, Bogdanovici a fost trimis la rândul lui acolo de către autorități. A primit câteva semnale că Țurcanu i-a pus gând rău, dar a refuzat să le dea importanță până când au izbucnit violențele în prima de Crăciun a lui 1949. Primii care l-au lovit au fost doi prieteni de-ai săi, apostrofați apoi de Țurcanu pentru blândețea loviturilor.
Alexandru Bogdanovici a fost torturat încontinuu vreme de patru luni de zile. Spre sfârșitul perioadei era inconștient, nu-și mai putea controla sfincterele și nici să se țină pe picioare. "Vrei să mori, Șura? N-avea grijă că n-ai să scapi. Ai vrea tu, dar n-a sosit încă vremea", l-a amenințat Țurcanu într-o zi. Dar vremea a sosit în 15 aprilie 1950, când corpul său a cedat. Un ofițer al Securității îi spusese lui Țurcanu că "acest bandit trebue făcut înger". Iar Bogdanovici i-a șoptit unui coleg cu o voce muribundă: "Frate, așa se plătesc greșelile!"
Alin Mureșan (n. 30 aprilie 1983, Oradea) este specialist în istoria comunismului. Fondator și președinte al Centrului de Studii în Istorie Contemporană (2012-prezent), a lucrat peste 13 ani la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (2007-2020). A publicat și editat mai multe volume despre represiunea comunistă, cel mai cunoscut fiind Pitești. Cronica unei sinucideri asistate (2010).
Utopiile devin realitate
Parfum fanariot de narghilea
Ecranul împărțit, viața și moartea. Sau doar iubirea
Literatură și călătorii
Despre spionaj
Cărți
galații / cum să contrazici o poezie de odinioară
Lagărul digital
Franny și cartea misterioasă
Premiile Z9 oferite de poete și poeți
Despre ce scriu prozatorii români?
Copyright © fictiunea.ro