există martori sau poate că nu

doar umbre pe fundalul unei existențe

despre care nu pariază nimeni că s-a împlinit vreodată

biți pe internet, click-uri la nimereală

dar ai zis, da, s-a auzit clar, ai zis

sau poate că mi s-a părut, dar era de parcă ai fi zis efectiv

și cum poetul dă mereu afară din casă

sunt anul trei la stomatologie

sunt din galați, adică nu-s, fac aici doar facultatea

nu-mi place deloc orașul

erai atât de frumoasă

poate te deranjează gropile, am zis, câinii fără stăpân

sau poate că dunărea a înghițit praful din trăirile noastre

și azi e prea murdară

nu, reveneai, nu e asta, e altceva, ai zis,

câinii fără stăpân n-au nicio vină

atunci fac un portal, am zis, un fel de breșă în spațiu și timp

vei putea savura o cafea într-un oraș paralel

în care există metrou pe sub dunăre

și apa e atât de curată

încât ai zice a plâns o cohortă de îngeri la izvoare

nu, nu, ai zis, chiar nu e asta

tu ești poet, dar eu trăiesc în realitate

mi se pare un oraș plictisitor

în care nu poți face foarte multe

majoritatea bătrâni, tinerii din ce în ce mai aroganți,

ai zis,

mentalitate proastă

dacă mă gândesc, aș mai putea găsi

știi poezia despre galați, am zis,

aia de-acum o sută de ani și un pic?

barbu nemțeanu

nu, ai zis

galați, oraș cumplit de negustori, /

la tine stă poetul ca-n sodoma!

așa începe, uite un link

și ai citit, ai tot citit, nu ți-a plăcut,

ai zis că ți se pare împopoțonată

dar stai

oricum stăteai

îți dă dreptate, zice oraș nelegiuit,

mai zice

copiii tăi țin ochii-n jos mereu /

ei nu cunosc nici cerul urbei tale!  

și uite ce fain începe henry miller un roman

new-yorkul e o cloacă împuțită

dar uite, uite, stai,

oricum stăteai

îți propun altceva

știi, frumusețea e în ochii privitorului,

îți spuneam făcând pe interesantul

la propriu, să experimentăm asta, hai

să-l contrazicem copios pe barbu nemțeanu, am o idee, hai

și-am luat un bac ruginit ca o lingură de tablă uitată în ploaie

era doar căpitanul vaporului, avea

mai multe perechi de ochi și coastele pe dinafară

un fel de păianjen, o arătare diformă

a trebuit să te iau în brațe

erai atât de frumoasă

de smoală devenise dunărea, cerul năclăit de tunete și nori

nici nu-mi dădeam seama ce culoare aveau ochii tăi,

erau negri când priveai în jos,

albastru neclar când ridicai privirea

erai atât de frumoasă

dar frumusețea e în ochii privitorului

la propriu, am zis, la propriu,

îl vom contrazice pe poetul barbu nemțeanu, am un plan

nici nu-mi era clar dacă ai venit cu adevărat

sau poate că de la aburii de alcool

care pluteau deasupra dunării de smoală

nici pix nu știu dacă aveam, iar telefonul

afișa strident un buchet de plante carnivore

te provocam, probabil, erai atât de frumoasă

sau poate că teama de a contrazice un poem de-acum un secol

te făcea frumoasă

pe malul celălalt ți-am zis

printre smârcuri și boschete răsfirate,

printre bălegar și plante cățărătoare,

printre pietre și dune de nisipuri mișcătoare

ți-am zis

privește orașul, știi

frumusețea e în ochii privitorului, la propriu,

asta n-a înțeles poetul barbu nemțeanu

m-ai ascultat timidă sau poate nu m-ai ascultat

totul era un fel de imaginație intens distilată

dar am văzut și am simțit cum ochii tăi

s-au făcut imenși deodată

megaradare militare

sau oglinzi ale sufletului, dar nu ale sufletului tău

ci ale tuturor sufletelor din orașul de peste dunăre

care se reflectau în ochii tăi

dunărea se limpezise brusc,

cerul devenise o fotografie la înaltă rezoluție

și stoluri întregi de porumbei desenau măiastra lui brâncuși

deasupra furnalelor de la combinat

turnul de televiziune îți brăzda irișii ca o săgeată

priveam atent, notam

nu mai știu pe ce notam, dar luam aminte

mă tot apropiam și mi-era teamă că vei crede

că vreau să te sărut, dar eu priveam

în ochii tăi orașul

era o-ncrengătură de străzi care plecau din pupilele tale

faleza era jos, aproape pleoapă

și dunărea se confunda cu albastrul ochilor tăi

erai atât de frumoasă

în ce oraș superb locuiesc, aș fi zis dacă realitatea era realitate

și spuneam ceva din budism, cum că galațiul n-ar exista

dacă n-ar fi ochii tăi să îl vadă,

te apreciam enorm pentru curajul

de-a-mi fi permis să contrazic o poezie

și nici nu mai conta dacă ai fost sau nu ai fost lângă mine

ăsta e un detaliu, îl vor clarifica istoricii literaturii

în irișii tăi era cel mai frumos oraș care a existat vreodată

ce ros de invidie trebuie să fi fost poetul barbu nemțeanu

sau poate că era înglodat în datorii

ori se îndrăgostise de o fată care nu i-a răspuns niciodată

e un oraș sublim, am remarcat

ești atât de frumoasă

încât mi-e teamă că vei exista vreodată

și va trebui să te admir, sclav,

în loc să scriu poeme lungi și sticloase

aici o dai pe poezie, ziceai, ești într-o altă zonă

ești stăpâna orașului, spuneam,

totul se mișcă după toanele tale,

înfloresc teii de pe strada domnească

atunci când faci tu dragoste

chiar și iarna, e notat în cartea recordurilor

deviam, derapam, mă furase dunărea sau versul

o dădeam pe poezie și îți era clar, pierdusem realitatea

e tare târziu ai zis, poeții nu dorm niciodată?

și ai închis rece și politicoasă fereastra de dialog

probabil că asta-l supărase și pe poetul barbu nemțeanu,

orașul ăsta face ce face, dar te trezește la realitate

mă bântuia gândul că voi scrie poemul

dar nu ți-l voi arăta niciodată

îl vei găsi împopoțonat sau cine mai știe

contrariant ca un oraș din care nu poți ieși niciodată

și chiar e ciudat orașul ăsta,

poate că barbu nemțeanu avea dreptate,

doar aici poți întâlni frumuseți

care n-au înțeles nicio poezie

niciodată

(din volumul Imn tandru pentru dragoste, libertate și distrugere, Ed. Vinea, 2021)