Dacă în antichitatea greco-romană majoritatea profesorilor erau sclavi sau liberți, nu se poate spune același lucru despre Europa Renașterii, unde sclavii erau pătura cea mai de jos a societății și, de obicei, analfabeți (într-o lume în care nici oamenii liberi, de rând nu știau, adesea, să citească). Totuși, un sclav negru din Spania a ajuns profesor la Universitatea din Granada, fiind menționat în scrierile lui Miguel de Cervantes și ale lui Lope de Vega. În plus, la peste o sută de ani de la nașterea lui, Diego Jiménez de Enciso a scris o comedie bazată pe viața lui Juan Latino, primul profesor și scriitor de origine africană din Spania, de o cultură rară în epoca sa, care a publicat cărți în limba latină și s-a căsătorit cu o nobilă.

Născut aproximativ în anul 1518, Juan a fost capturat în Africa de portughezi, când era copil (după alte surse, s-ar fi născut în Spania, din mamă capturată de pe coasta Guineei sau Etiopiei) și vândut la Sevilla ca sclav, fiind repartizat în serviciul personal al lui Gonzalo Fernandez de Cordoba, duce de Sessa și conte de Cabra. Acesta, nepotul viceregelui din Napoli, cu același nume, rămăsese orfan de mic, fiind crescut de rude, la Granada, unde a primit educația celor mai buni preceptori ai timpului. Micul Juan, cu vreo doi ani mai mare decât stăpânul său, i-a fost servitor personal și tovarăș de joacă. Cât timp stăpânul lui învăța, Juan era de față, fără să deranjeze, prinzând explicațiile din zbor.

Tânărul Gonzalo, peste câțiva ani, a intrat la Universitate. Juan, rămas pe sală, își continua educația, însetat de cunoaștere, ascultând la ușa sălii de clasă, ori la fereastra deschisă. Profesorul universitar don Pedro de la Mota l-a urmărit o vreme, interesându-se discret cine era sclavul de culoare care dovedea mai multă dorință de a învăța decât mulți din sală, după care s-a apropiat de el și l-a întrebat despre subiectele predate. Au discutat în mai multe zile, cunoștințele și modul de gândire al lui Juan impresionându-l pe profesor, care s-a hotărât să se ocupe personal de educația lui. A primit permisiunea stăpânului, cu condiția să nu-și neglijeze treburile zilnice.

Viața lui Juan s-a schimbat radical, continuând să încalce toate regulile societății de castă din vremea lui. Gonzalo, devenit major, și-a eliberat prietenul din sclavie. După ani de efort și învățătură, în 1546, la 28 de ani, Juan a absolvit Universitatea din Granada, specializându-se în limba și gramatica latină. De aici, don Pedro de la Mota i-a dat numele de Juan Latino.

Cu sprijinul profesorului universitar de mare prestigiu și, prin el, al rectorului, arhiepiscopul de Granada, Pedro Guerrero, Juan Latino a fost chemat să predea la Universitatea din Granada. Zece ani mai târziu, când mentorul lui a murit, a preluat de la el Catedra de Limbă și Gramatică Latină, predând încă douăzeci de ani, până când problemele de vedere l-au făcut să se pensioneze.

Între timp, însă, cunoștințele sale aprofundate de limbă latină și aptitudinile de poet și de muzician i-au deschis ușile unor case nobile din Granada, unde preda gramatică. Așa a cunoscut-o pe fiica administratorului proprietăților ducelui de Sessa, frumoasa Ana Carleval. Tatăl ei o logodise deja, dar cei doi s-au îndrăgostit. Relația lor nu a mai putut fi ascunsă când Ana a rămas însărcinată cu Juan Latino. Scandalul a zgâlțâit societatea din Granada, însă, cu intervenția lui don Gonzalo Fernandez de Cordoba, duce de Sessa, a fost anulată logodna inițială și Ana de Carleval s-a măritat cu Juan Latino în 1548, fiind prima pereche de rase diferite recunoscută legal în Spania. A fost o căsătorie fericită, binecuvântată cu cinci copii.

Juan Latino a publicat mai multe opere, în latină, fiind lăudat de Cervantes. Au rămas în istoria literaturii cele două volume de poezii tipărite de Hugo de Mena în 1573 și 1576. În primul este poemul său epic cel mai cunoscut, în stilul Eneidei lui Virgilius, intitulat Austrias Carmine. Acesta celebrează victoria lui don Juan de Austria asupra otomanilor, la Lepanto. Tot în primul volum este și o elegie dedicată ducelui de Sessa, în care îi mulțumește că numai cu ajutorul lui a putut deveni un om liber, cult.

Al doilea volum cuprinde și poeme dedicate regelui Filip al II-lea, dar puțini oameni știu că aceste poeme au determinat ca, în prezent, rămășițele Regilor Catolici, don Fernando de Aragon și Isabel de Castilla, să odihnească în Capela Regală din Granada.

Regele Filip al II-lea poruncise să fie mutate la Escorial osemintele strămoșilor lui îngropați în Granada. Pentru orașul andaluz era o mare pierdere. Atât primarul, cât și arhiepiscopul orașului au considerat că profesorul universitar Juan Latino era cel mai în măsură să-l convingă pe rege să reconsidere ordinul; și a reușit, prin intermediul acestor poeme, mai ales că înșiși Regii Catolici lăsaseră prin testament să fie îngropați în Granada recucerită. Au fost deshumați și mutați la Escorial frații regelui Filip al II-lea, mama lui și prima lui soție, însă iluștrii strămoși au fost lăsați în Granada.

Juan Latino a murit la aproape optzeci de ani, în 1596 sau 1597, fiind îngropat în Catedrala Santa Ana din Granada.

(Ilustrația - "Portrait of a Moor (1520 - 1530) by Jan Mostaert")