Revistă print și online
În urmă cu un an, când regizoarea Catinca Drăgănescu alegea piesa scrisă de Iulia Pospelova, tradusă de Raluca Rădulescu, Aici, Moscova!, mesajul textului suna ca un avertisment despre cum se poate repeta istoria. Despre cum orice viață este marcată fără nicio posibilitate de recuperare de momentele extreme și sângeroare ale umanității. Dictatorii se pot descoperi oricând sub vălul transparent în care se acoperă cu noțiuni ca patriotismul pentru a motiva orice crimă în numele adevărului, al dreptății, al protecției. Văzând spectacolul de la unteatru astăzi, când Rusia bombardează Ucraina, când la granița României trec sute de mii de femei, copii, bătrâni pentru a fugi din calea unui război fără logică, ai senzația unei întoarceri în timp. Istoria devine momentul prezent, iar numele personajelor se confundă într-o asemănare a spaimei și absurdului. Suntem în preajma anilor 1940, dar la fel de bine evenimentele ar putea fi plasate în anii confuzi 2020.
Iulia Pospelova urmărește autobiografia fiicei lui Stalin, Svetlana Allilueva (interpretată de Nicoleta Lefter) într-un monolog spart de întoarceri în timp, la vârste diferite, în momente definitorii din existența ei, ca într-o ședință de psihoterapie. Relatările sunt subiective, uneori poetice, firul narativ având consistență prin exercițiul complicat de conștientizare și acceptare a raportului cu imaginea tatălui, de la adorare la descoperirea unui criminal, care din motive politice determină moartea mamei, când fetița avea doar 6 ani, sau interzice ori ucide iubirile de mai târziu ale tinerei fiice. Un puzzle de amintiri înțelese sau neînțelese, reconstituie în detalii psihologice fragmente din intimitatea unui dictator.
Catinca Drăgănescu încadrază povestea într-o zonă de obiectivitate a relatării, merge pe firul textului și îl fragmentează în funcție de punctul din care este privit adevărul. Trei bărbați misterioși devin pe rând diverse personaje din trecut, chestionând amintiri neclare, controlând emoția viscerală pe care adevărurile dureroase o pot declanșa. Cunoscută pentru curiozitatea către forme de spectacol neconvenționale, Catinca Drăgănescu alături de coregrafa Simona Deaconescu dublează cuvântul cu un limbaj corporal bine articulat în semne exacte, asemănătoare celor nonverbale din codul gestual al surdo-muților. Actorii Alex Călin, Liviu Romanescu, Răzvan Rotaru stăpânesc acest vocabular inventat și îl transformă în mod de expresie concentrat și sugestiv, conducând atenția publicului spre detalii, ca într-un exercițiu de hipnoză. Acțiunea este urmărită live de o cameră de filmat, într-un continuu traveling circular, care delimitează și spațiul de joc gândit simplu (scenografia Gabi Albu), completat de un singur element multifuncțional (masă, dulap, spațiu de joc pentru obiectele în miniatură din care se constitue scena unor amintiri proiectate pe o plasmă suspendată).
Nicoleta Lefter care o interpretează pe Svetlana Allilueva are un joc fluid, dă continuitate trecerilor abrupte de la o amintire la alta, retrăiește poveștile cu inocență sau dezorientare. Pentru acest rol, actrița este nominalizată la Premiile UNITER din acest an, la categoria cea mai bună actriță în rol principal. Sunt scene cu impact și emoție puternică venite din fragilitatea pe care Nicoleta Lefter le aduce acestui personaj sau născute din imaginile create cu delicatețea detaliului, al micro-obiectelor, al semnelor conținute teatral și redate pe ecran prin mijloace cinematografice. Amintirile despre armata rusă și militarii care îl înconjurau pe tatăl Stalin în scurtele lor întâlniri sunt transpuse printr-un montaj de soldăței în miniatură, ordonați în fața publicului ca într-un joc de copii, care pe ecran se transformă într-un tablou de armată apropiat de realitate. Sau scena finală când la radio Moscova se anunță moartea tatălui, iar în mintea fetei răsună disperarea morții iubitului ei condamnat de dictator.
Folosind cu simplitate tehnici de comunicare scenică, având în distribuție patru actori care funcționează cu exactitatea din care se nasc semne teatrale, Catinca Drăgănescu reușește ca dintr-un text al cărui mesaj poate fi interpretabil astăzi să construiască un spectacol care vorbește despre trauma dictaturii în toate perioadele ei, pericolul abuzului politic, despre libertatea care devine închisoare.
Absolventă a secției de teatrologie la UNATC, ex-secretar literar la Teatrul Bulandra și la Teatrul Național și editor al secțiunilor de teatru la revistele Time Out București și BeWhere!, Cristiana Gavrilă a coordonat activitatea Centrului de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava" al Teatrului Național "I.L. Caragiale" din București. Este co-autor al antologiei "Actori poeți, Poeți actori“ (Brumar, 2008) și al volumului "Academia itinerantă Andrei Șerban – Cartea atelierelor“ (Nemira, 2013).