Trăim în mod evident o perioadă de anomalii și descompunere. Totul a accelerat în ultimul deceniu, când egomania a ajuns la exacerbare, potențată în bună măsură de social media. A fost mai întâi vorba despre apariția unor facilități de afirmare a personalității. Prin 2009, lumea privea încă reticent spre Facebook, considerându-l un mod vulgar de manifestare. Mulți se jenau să-și dea numele, să emită opinii. Ca, în scurtă vreme, să înceapă furia scrisului, a mărturisirilor și a fantazărilor, resimțite imediat ca literatură, ceea ce a dus repede la apariția unui număr însemnat de pseudo-romane, jurnale, memorii, care nu purtau decât girul unor like-uri obținute printr-un elaborat sistem de schimb. Orice desen a devenit operă de artă, orice frază – dovadă a genialității. Bineînțeles, s-a dezlănțuit și aria calomniei. Un șir lung de răniți la gușa orgoliului au găsit oportunitatea, de mult visată, de a-și arunca secrețiile ratării peste inșii de oarecare recunoaștere. Argumentul suprem s-a adunat în jurul unor petarde de genul "n-am putut să-l citesc". La această nevoie generală de-a scăpa de greutatea ratării a pus umărul și Goodreads, un fel de "experimentul Pitești" al scrisului mondial. Oameni nefericiți, în proporție copleșitoare necititori, au avut în fine prilejul de-a urina pe scriitori, mai ales pe cei notorii, ca să vadă și ei cum e să fii strivit de istorie. Delațiunea e încurajată în numele dreptății universale, exact cum era încurajată în tristele vremuri comuniste. Am auzit un scriitor spunând că a se urina pe un confrate premiat e datoria lui față de cititori. În continuarea aberațiilor, editurile cu multe librării, deci cu mulți angajați, au introdus în fișa de post obligația de a pune steluțe cărților, evident anumitor cărți, ale șefilor, ale nășicilor șamd.

Rețelele au adus în prim-plan vânătorii, pe cei care fac liste cu persoane, cu informații etc. A început era marilor descoperiri. Au apărut vânzătorii de like-uri. Anii trecuți un scriitor și-a cumpărat 50.000. Apoi unii au descoperit că dacă unești contul de FB cu o pagină cu 50.000 de like-uri cumpărate, ai după aceea automat mii de aprecieri pentru orice tâmpenie scrisă pe wall. Alții au făcut progrese în manipularea lui Google, reușind să-și plaseze numele sau poza alături de somități. Nu puțini au intrat în patima podcasturilor, a vlogărelii, a clipurilor. Eu fac filmulețe, închipuindu-mi că există încă iubitori de literatură citită. Pe fondul ăsta a izbucnit pandemia.

Doi ani am stat în casă, sub restricții, unele de un absurd absolut, ca de pildă de a nu mai ieși noaptea la plimbare. Din cauza presiunilor de acest fel, nemulțumirile și tristețile au deviat spre zona semanticii și multe cuvinte au fost scoase din dicționar, interzise. Apoi unii au descoperit că în urmă cu sute de ani a existat sclavie și au cerut pedepsirea post-mortem a conchistadorilor, a urmașilor lor, a scriitorilor sau a altor inși care au avut o cât de mică legătură cu sclavii. Aceasta a făcut ca și câțiva români să-și amintească de moartea nedreaptă a lui Mihai Viteazul, în urmă cu niște sute de ani, dar lucrurile s-au stins de la sine, pe fondul petrecerilor de sărbători.

Casele s-au scumpit anormal, unii s-au mutat la țară, încercând să se izoleze. Dar plăcerea exhibiției a învins, iar izolarea a fost filmată ceas de ceas și pusă pe net.

Apoi a izbucnit războiul în Ucraina și tot prin ordin am părăsit pandemia. Războiul a adus suferințe, dar și alte anomalii. Zilele trecute am citit că Orchestra Filarmonică din Cardiff a retras lucrările lui Piotr Ilici Ceaikovski, ca urmare a conflictului din Ucraina, considerând că nu ar fi "un lucru potrivit în aceste momente" (apud EFE). Orice rus a devenit inamic public, foștii calomniatori de pe net și-au cumpărat hârtie igienică pe care e imprimată fața lui Putin. Oricine s-a simțit dator să-l înjure. Dacă vrei să scapi de-un dușman, n-ai decât să-l pârăști că are ceva neamuri în Rusia.

La umbra păcatelor mai sus consemnate, mulți scriitori și-au exprimat solidaritatea cu victimele, recitând poeme la radio. Alții au plecat în căutarea refugiaților pentru a le găsi cazare în casele unor colegi. Între timp, o parte bună a bucureștenilor a prins momentul să facă o călătorie de câteva zile, unii pe la Paris, alții pe la Curtea-de-Argeș. E încă frig, dinspre Ucraina se spune c-ar veni un nor toxic, în timp ce un scriitor se pregătește pentru o lansare de carte. Deja s-au anunțat târguri și festivaluri, iar japonezii se pregătesc pentru Bookfest, unde vor fi invitați de onoare.

În mijlocul marii anomalii, un om stă turcește și meditează pe strada Lipscani. Dacă treceți pe-acolo nu-i aruncați bani – v-am spus, omul meditează și-atât.