Somnambulii au un dublu somn și un dublu vis, un vis în vis, ei sunt siamezi ai visului dar cu două vise diferite în același timp, visul uman și visul cosmic. Un fel de dublu helix al parasomniei. Visul uman este epidermic, înflorește din viața cotidiană, cel cosmic e mult mai adânc, poate să cuprindă deodată mai multe galaxii. Somnambulii sunt călători interstelari și energia lor spirituală e infinită, din păcate lumea conștientă nu are acces la ea. Olav mi-a spus că savanții de la Centrul de Cercetări încearcă să găsească o cale de a intra în conexiune cu această energie universală, comparabilă cu mintea lui Dumnezeu. Eu am avut șansa de a pătrunde în mintea lui Dumnezeu, dar după ce m-am trezit am uitat totul, mi-a rămas doar senzația puternică și stranie că trăiesc, gândesc și simt într-un perpetuu déjà-vu, chiar și frazele pe care le scriu acum îmi par copiate dintr-o altă dimensiune, dintr-o altă viață. Nu cred că sunt scriitoare, sunt doar o copistă cu genă indusă de somnambulă.

*

Nu știu ce s-a întâmplat cu Olav Thorsen, dar după prima întâlnire a dispărut complet din viața mea, acum va trebui să-mi spun povestea doar cititorilor acestei cărți. Mi-am făcut tot felul de gânduri, la început am crezut că s-a supărat pe mine că i-am precizat în finalul dialogului nostru că nu aș putea niciodată să mă îndrăgostesc de el. Mai târziu, după trei luni, experimentul din Patagonia s-a încheiat și noi am fost "parașutați" acasă cu 3.000 de dolari în buzunar, fiecare în locul de unde am fost răpiți, iar eu am încercat să-l caut pe Olav pe Internet și am fost pur și simplu îngrozită când am realizat că numele său a dispărut complet din lumea virtuală, erau șterse și articolele sale din "Psychological Review", nu mai exista nicio referință în Google Scholar. O veritabilă ucidere ritualică în galaxia online. Mă clatin prin casă și sunt năpădită de gânduri negre, deschid fereastra, dar nu mai percep nimic din agitația cotidiană de afară, privirea mea a căzut înlăuntru. Nu mai vreau să privesc, privirile tăioase ale oamenilor îmi disecă inima-n două, mi-a fost dat să iubesc doar ființe cu priviri fragile de zâne, ciute sfioase sau îngeri, prefer să răsfoiesc filele unei priviri duioase în care litere de eter se îngemănează cu misterul în enciclopedia privirii, din când în când rup filele în care au fost tipărite priviri pline de ură, viclenie și pofte, îmi place să adorm cu capul pe enciclopedia privirii și să visez că inima mea de raze e privirea lui Dumnezeu, nu mai vreau să privesc, privirile tăioase ale oamenilor îmi disecă inima-n două.

(Fragment din romanul Orașul somnambulilor)