Petra Herrera s-a născut la 29 iunie 1887, undeva pe o plantație din Mexic. A primit numele sfântului zilei și a cunoscut viața grea a peonilor și cruzimea proprietarilor de plantații. În 1910, când ea avea 23 de ani, s-a declanșat una dintre primele revoluții sociale în Mexic, pentru a răsturna guvernul corupt al președintelui Porfirio Diaz. Femei și bărbați deopotrivă au urmat chemarea la luptă a conducătorilor regionali.

Pentru multe femei – numai bărbații erau considerați cetățeni ai țării, femeile fiind sub ocrotirea lor – aceasta a fost ocazia de a-și îmbunătăți viața și de a renunța la rolul lor tradițional, devenind soldaderas. Armata revoluționară fiind descentralizată și structurată necorespunzător, în special lipsind aspectele legate de intendență, femeile au fost binevenite. Dacă unele și-au urmat iubiții, soții, frații, gătind, spălând, îngrijind răniții, altele au fost spioane sau au luptat cu arma în mână. Petra Herrera s-a numărat printre luptătoare.

Ca și alte femei, dornice să evite violența sexuală și discriminarea din partea comandanților, ea a ales să se îmbrace bărbătește și să se înroleze sub identitate masculină.

Soldatul Pedro Herrera se trezea dis-de-dimineață, înaintea tuturor, spunând că s-a bărbierit în zori, pentru a nu atrage atenția celorlalți. Curând s-a remarcat ca un luptător agresiv, viteaz, fiind lăudată pentru eficiența și talentul la operațiuni de sabotaj, în special aruncarea în aer a podurilor. Și-a pus în aplicare inteligența nativă și abilitățile strategice, de lider, iar în luna mai 1911, o mică trupă condusă de ea a învins forțele federale. Astfel, avu șansa de a avansa în grad, bătălie cu bătălie, până la gradul de colonel.

Datorită respectului pe care îl dobândise, fiindu-i recunoscute meritele ostășești și calitățile personale, Petra a hotărât, la un moment dat, să nu se mai ascundă, mărturisind că era femeie. A spus clar, lăsându-și părul să crească: Sunt femeie și voi continua să servesc în armată sub numele meu adevărat!

Credea că, din momentul acela, informația nu-i va mai afecta poziția în milițiile revoluționare, fiind deja într-o funcție de conducere și dovedindu-și valoarea până atunci. S-a înșelat.

Printre victoriile ei se numără cucerirea orașului Torreon din Cohahuila, în martie 1914, fiind prima care a deschis focul. Se pare că în prima dintre cele patru bătălii pentru această așezare strategică, purtate în primăvara aceea, a fost luată prizonieră. Strigându-și public loialitatea față de generalul Madero, în timp ce era condusă spre interogatoriu, câțiva maderiști infiltrați în oraș și-au anunțat camarazii și au reușit nu numai s-o salveze, ci să gonească din oraș trupele lui Porfirio Diaz. Reușita i-a oferit lui Pancho Villa captura de artilerie grea, jumătate de milion de încărcături de muniție, vagoane de tren blindate și alte elemente necesare pentru a învinge în continuare.

În final, după ce alții cu merite mai mici în luptă au fost promovați ca generali, iar ea nu, Petra Herrera i-a cerut lui Pancho Villa să-i recunoască, prin această promovare, contribuția la cucerirea orașului. Nu a luat în considerare că marele conducător al revoluției mexicane era unul dintre cei mai pătimași oponenți ai participării femeilor la luptă, cu arma în mână, considerându-le un risc și o povară asupra strategiei ofensive a armatei și a potențialului combativ. Deși Petra Herrera și alte femei curajoase au luptat de mai multe ori alături de el, dovedindu-și calitățile, pentru a elibera țara de conducătorii corupți, comandantul a refuzat vehement. Mai mult, nu i-a recunoscut niciun merit în bătălia pentru Torreon, fiindcă nu accepta victoria unei femei.

Ca răspuns, Petra Herrera i-a înaintat demisia din trupele sale. Și-a format propria miliție independentă, o brigadă formată exclusiv din femei, conducătoarele fiind soldaderas cu experiență, care înduraseră, la rândul lor, discriminări de la comandanții bărbați. Numărul maxim al componentelor brigăzii conduse de ea a fost de aproximativ 1000, rămânând cam 300-400 la sfârșitul războiului. Regulile brigăzii erau clare: nu aveau voie bărbați în tabără peste noapte, iar cele de gardă aveau dreptul să ia la țintă orice bărbat care ar fi încercat să se strecoare înăuntru. Antrenamentele erau dure, dar se oglindeau în succesele în luptă.

Între timp, orașul Torreon a mai fost pierdut și recucerit de încă două ori din mâinile trupelor federale ale lui Porfirio Diaz.

În a patra bătălie pentru oraș, pe 30 mai 1914, Petra Herrera și-a unit forțele cu cel care îi respinsese promovarea, învingând definitiv. Cosme Mendoza Chavira, un camarad din trupele lui Pancho Villa, a scris despre Petra Herrera: "Ea a fost cea care a cucerit orașul Torreon și a stins luminile când a intrat în oraș cu brigada ei". Faptele ei de vitejie sunt menționate în balada (corrido) despre bătălia pentru acest obiectiv.

La sfârșitul luptei, ea a solicitat altui conducător al revoluției, generalul Jesus Agustin Castro, să-i permită reintrarea în armată și s-o facă general, dar el i-a acordat numai gradul de colonel, rămânând în memoria poporului cu denumirea La Coronela, femeia colonel (titlu pe care l-au avut și alte câteva luptătoare de frunte ale Revoluției Mexicane).

Brigada de femei a fost desființată peste puțin timp, din ordinul lui Pancho Villa. Petra s-a aliat cu Venustiano Carranza, unul dintre liderii politici ai revoluției, care a devenit mai târziu președinte al Mexicului. În anul 1917, într-o misiune de spionaj pentru el, lucra într-un bar într-un oraș din nordul țării. A fost împușcată de trei ori de un grup de bandiți beți, murind câteva zile mai târziu, din cauza rănilor. Avea numai treizeci de ani…

Identitatea ucigașilor și motivul crimei au rămas până astăzi subiect de speculație și legendă. Unii spun că nu le-a răspuns avansurilor, alții că erau foști membri ai trupelor federale, dornici de răzbunare, și că ar fi recunoscut-o.