Juana Belén Gutiérrez s-a născut în statul Durango, Mexic, în anul 1875, fiică a lui Santiago Gutiérrez, peon sărac, din familie de metiși chichimecas, din tribul caxcan. Bunicul ei fusese executat prin împușcare, datorită convingerilor lui revoluționare.

Martoră de mică a muncii la câmp și în mine, a exploatării, mizeriei și lipsei educației, a fost autodidactă. A fost ucenic de tipograf, după care a devenit învățătoare și membru activ al mișcării de opoziție împotriva dictatorului Porfirio Diaz.

La vârsta de 17 ani, în 1892, s-a căsătorit cu minerul Cirilo Mendoza, pe care l-a învățat să scrie și să citească. Soțul ei și primul lor fiu mor peste câțiva ani, din cauza sărăciei.

În 1897, în zona minieră din Chihuahua, colabora la ziarele de opoziție, cu reportaje privind condițiile de muncă ale minerilor. A scris literatură feministă radicală împotriva catolicismului, corupției politice și nedreptăților sociale.

A fost închisă, ca urmare a scrierilor sale, militând pentru democrație, exercitarea liberă a drepturilor cetățenești, în primul rând a dreptului de vot, pentru înlocuirea oligarhiei militare cu funcționari civili. Urmează și alte condamnări, de la câteva luni până la trei ani, dar, în ciuda acestor pedepse, Juana Belén Gutiérrez de Mendoza și-a continuat activitatea jurnalistică.

A publicat un volum de poezii în 1900, dar activitatea ei principală a fost de ziarist în domeniul social și sindical și membră a Partidului Liberal Mexican. În anul 1901 înființează periodicul Vesper în Guanajuato, împreună cu învățătoarea Elisa Acuña y Rossetti. În acest scop, Juana Belén și-a vândut o parte dintre capre și a cumpărat o tipografie mică.

Acesta a fost primul ziar politic de opoziție fondat de o femeie în Mexic, în apărarea drepturilor celor săraci și oprimați, motiv pentru care a fost numită Ioana d'Arc a Mexicului. Ziarul a devenit vestit în toată țara. O parte dintre eseurile ei au fost preluate de Excelsior, unul dintre principalele ziare de opoziție din Ciudad de Mexico, semn al stimei de care se bucura în cercurile progresiste. Vesper a fost închis de autorități, iar conducătoarele acestuia au fost trimise la pușcărie. Juana Belén a primit o sentință de trei ani, pentru rebeliune.

În anul 1909 a scris în favoarea președintelui Madero, cerând dreptul de vot și emanciparea completă a femeii mexicane. Curând a ajuns la concluzia că președinții care au urmat după demisia dictatorului Porfirio Diaz, erau fie nepricepuți din punct de vedere politic, fie prea machiavelici pentru a rezolva problemele socio-culturale dificile ale Mexicului.

Când a început revoluția mexicană, în 1911, s-a dedicat ei cu tot sufletul, convinsă că Emiliano Zapata era singurul conducător adevărat, cel care se ridicase în favoarea peonilor săraci și a indienilor. A strâns bani și alimente pentru revoluționari, a publicat ziarul La Reforma, militând pentru eliberarea și educarea indienilor și obținerea de drepturi cetățenești.

În 1914 a înființat regimentul Victoria, l-a echipat și l-a comandat, unindu-se cu trupele lui Emiliano Zapata, care o numește căpitan al regimentului, în semn de respect și admirație pentru activitatea ei revoluționară.

În timpul ocupării unei plantații aparținând unui aristocrat, partizan al lui Porfirio Diaz, un luptător din regimentul ei a violat o femeie. Juana Belén l-a condamnat la moarte prin împușcare și a format imediat pluton de execuție. Un grup de soldați s-a plâns comandantului Emiliano Zapata pentru ceea ce considera a fi abuz de forță din partea căpitanului lor.

Acesta, aflând toate detaliile, nu numai că a confirmat faptul că Juana Belén era în dreptul ei de conducător al trupei să ia această hotărâre, dar a numit-o colonel. De asemenea, a emis un decret care stipula că orice agresiune împotriva unei femei se pedepsea cu împușcarea imediată. Ca urmare, armata zapatistă și-a întărit forțele cu multe fete, care se considerau mai în siguranță sub protecția comandantului decât acasă, unde riscau să fie violate de orice facțiune de soldați.

La încheierea revoluției, Juana Belén a activat ca jurnalist, devotată creării unui sistem eficient de educație rurală. A contribuit la lupta împotriva analfabetismului în Jalisco y Zacatecas, unde va fi numită, peste ani, inspector școlar rural. În Zacatecas a constituit organizația indigenă Sfatul Caxcanilor, a fost numită directoare a spitalului civil, apoi, în Michoacan, a condus Școala Industrială de Domnișoare din Morelia.

Provenind din lumea tradițiilor indigene, scrierile ei au demonstrat necesitatea de a păstra valorile culturale indigene. Eseul Pentru pământ și pentru rasă, publicat în 1924, este cel mai important pe această temă. În anul 1932 a reluat publicarea ziarului Vesper, după care, în 1935, a fondat alt periodic, Suflet mexican, în care se regăsea spiritul ei radical, independent.

Statul mexican i-a oferit o pensie de cinci pesos pentru serviciile aduse revoluției mexicane. Aceasta nu-i ajungea nici pe departe pentru traiul zilnic, totuși, chiar și când a trebuit să-și ardă o parte din scrieri pentru a se încălzi, Juana Belén a continuat să vorbească în favoarea dreptății economice și sociale pentru femei. Într-un ultim interviu, a declarat: "În toate colțurile lumii locuiesc dureri; în toate colțurile lumii este încolăcită câte o trădare cu fălcile căscate, gata să înghită; și nu am indiferența s-o ignor, nici lașitatea de a fugi de ea, nici blândețea de a o răbda."

A murit, bolnavă și uitată de majoritatea compatrioților, la Ciudad de Mexico, în anul 1942, la vârsta de 67 de ani. Cele două fiice au fost nevoite să vândă mașina de scris la care ziarista scrisese sute de articole acide și discursuri pătimașe, pentru a acoperi cheltuielile de înmormântare.

Sursă foto (aceeași fotografie, în diferite rezoluții)

https://en.wikipedia.org/wiki/Juana_Bel%C3%A9n_Guti%C3%A9rrez_de_Mendoza

https://wikies.wiki/wiki/en/Juana_Bel%C3%A9n_Guti%C3%A9rrez_de_Mendoza