Prin Copou sunt niște castani foarte bătrâni, mă rog, erau, că n-am mai fost de multă vreme pe-acolo, iar dacă te uiți cu atenție, printre frunzele lor, o să vezi niște ochi mari, care sorb orice mișcare a străzii, de la fostul Conservator până la căminele din Pușkin și mai departe. Eu i-am văzut niște ani buni, fără să știu ai cui sunt și ce caută-acolo. Până într-o zi, când m-a pâsâit - Zenob, a zis el, stai puțin să schimbăm câteva cuvinte. Așa l-am cunoscut pe Călin Ciobotari, un tip eteric, din a cărui înfățișare se văd numai ochii. Fiind maestru de jocuri subtile, normal, nu se arată decât dacă vrea el. Dar e pretutindeni și mai ales pe Sărărie, unde are și-o locuință secretă, un fel de atelier pentru baghete și pălării de vrăjitori, mantiluțe și gulere care te fac invizibil. Cuvintele pe care le-am schimbat cu el n-au fost puține. Ce treabă ai tu prin Iași, m-a întrebat el, când e știut că zenobii își fac veacul pe malul Dâmboviței? Normal, nu puteam să-i spun pe scurt, și-așa am ajuns să petrecem vreo oră în Turnul Goliei, când în sfârșit l-am văzut în carne și oase, constatând cu această ocazie că nu e chiar așa de înalt precum crezusem. În schimb ochii nu sunt ai lui, ci împrumutați de la zâne.

1. Ca profesor la o facultate de teatru, ești un mare cititor de text dramatic, prin urmare trebuie să te întreb care sunt deliciile tale de lector: citești și adnotezi? Citești și reprezinți mental? Ești acolo, în joc, în pielea fiecărui personaj?

Uneori, aproape că îmi este dor de "lectura dezinteresată" a textului dramatic. Mă pomenesc făcând distribuții mentale sau ridicând scenografii, îmbrăcând personajele în cine știe ce costume și imaginându-mi reacția publicului la câte o replică sau la câte un nod dramatic. Ceea ce pierd, câștigând în acuratețe tehnică de lectură, este emoția propriu-zisă a lecturii. În general, însă, poate vă va mira, dar nu sunt "un mare cititor de text dramatic". Recitesc texte clasice pe care urmează să le analizez cu studenții și, din când în când, cu prilejul unei cronici de spectacol pe care urmează să o scriu, piesa de la care a plecat spectacolul. În situații excepționale, când îmi atrage atenția un dramaturg contemporan, îi parcurg opera. Într-o anumită perioadă a vieții mele, am citit atât de mult teatru încât am ajuns, cred, la o anume saturație.

2. Care sunt străzile din Iași pe unde cresc întâmplări bune de băgat în teatru? Respectiv, care dintre zonele orașului te inspiră?

Întregul oraș este o continuă sursă de inspirație, de la fragmentele urbane ce mai păstrează pitorescul de altădată până la fauna umană din vecinătatea Palasului, cu noile trenduri în chirițism și venturianism. Îmi place, la răstimpuri, să urc pe Sărărie, deși traficul teribil de acolo afectează grav tihna unei meditații peripatetice. Prefer, săptămânal, să mă rătăcesc pe străduțe din Tătărași, vechi cartier ieșean, în care locuiesc și pe care mi l-am asumat, de mai bine de două decenii, ca pe un acasă. Sunt în Tătărași felurite contraste uimitoare, de o teatralitate... ontologică indiscutabilă. Dacă stai o oră în Piața Chirilă, ai material pentru vreo trei scenarii.

3. Cu ce personaj de ficțiune ți-ar plăcea să mergi la teatru (unde, ce-ai discuta etc.)?

Aș vrea, printre alții, să stau de vorbă jumătate de oră cu Hamlet. Aș încerca să înțeleg în acea jumătate de oră dacă Freud și Lacan aveau dreptate când afirmau despre el că e nevrotic și, în general, că e dus rău. Nu cred c-aș discuta mare lucru; aș încerca, în schimb, să-i simt energiile, vibe-ul. Dacă totuși am și vorbi, am bănuiala că am discuta despre teatru, domeniu în care a manifestat competențe suspecte.

4. Dacă în dimineața asta te-ai trezi în rol de președinte al țării, care ar fi prima măsură pe care-ai lua-o?

Aș face presiuni asupra Ministerului Educației să introducă Teatrul ca disciplină obligatorie în școli, așa cum sunt Muzica, Desenul, Matematica etc. Sutele de absolvenți din fiecare an ar avea astfel o șansă să profeseze în interiorul pasiunii lor. Nu cred, însă, că poți, ca președinte, să iei măsuri la primele ore ale dimineții...

5. Cum vezi o montare modernă a Chirițelor lui Alecsandri? (în ce registru)?

Tânjesc după o interpretare pozitivă a personajului. M-am cam săturat de parodie și hăhăială pe acest personaj. În definitiv, Chirița are și părți bune: vrea să cunoască lumea, are o deschidere internațională (așa, firavă, cum e această deschidere), tinde spre a-și depăși condiția și oferă o probă de feminitate dominantă într-un secol și într-un spațiu în care știm cu toții cum era privită femeia. Am lucrat cu studenții pe o astfel de interpretare și vă asigur că ține!

6. Îți plac ecranizările? Pe care dintre povestirile tale (din Planeta singurătății) o vezi făcută film?

E atât de îndepărtată în istoria mea personală cartea aceea, încât nici nu mai știu ce conține. Mi-aș dori, în schimb, o ecranizare pe Captiv în epoca de aur, cartea despre copilăria mea în comunism. Sunt riscante, însă, aceste ecranizări. La modul ideal, autorul ar trebui să facă un fel de asistență de regie, pentru că altfel riscă să nu-și mai recunoască opera. Urmăresc frecvent, de exemplu, filmele americane pe literatură rusă și, cu mici excepții, îmi dau seama că ceva se pierde iremediabil.

7. Cum vezi intruziunea imaginii de film în reprezentările teatrale?

E un capitol mult discutat în teatru. Nu se prea mai vorbește despre o "intruziune", ci despre o completare. Aproape că nu mai există spectacol de teatru fără proiecții video sau fără un tip de vizualitate care provine din cinematografie. Mutarea teatrului în online anul trecut, la momentele de vârf ale pandemiei, ne-a făcut să ne renegociem din temelii propriile percepții de spectator și propriile prejudecăți despre relația teatru-film. În continuare, cred doar în acele inserturi video motivate. Din păcate, în teatrul românesc încă ne comportăm asemenea unor imitatori, preluând necritic ceea ce vedem la unii sau la alții.

8. Un top (3-5) filme excelente văzute în pandemie.

Nu mai știu ce am văzut în pandemie. Știu doar că, anul trecut, am alocat mult timp și energie lucrului la o carte despre teatrul lui Gorki, apărută în primăvara asta la Junimea. Am căzut un pic în capcana Netflix și am urmărit câteva seriale mediocre, dar am depășit repede situația asta. N-am avut mai mult timp ca de obicei în pandemie, din contră, mi s-a părut că sunt mai aglomerat decât de obicei. Spre regretul meu, nu am o relație organizată cu filmul. Aș dori să am la dispoziție un an în care să pot vedea 1.000 de filme bune (cam trei pe zi) și să îmi rafinez astfel cultural filmică.

9. Îți plac distopiile cinematografice? Dar cele literare?

Da, sunt pasionat de distopii, cu condiția să fie bine făcute, problematice și neliniștitoare. Adică să fie cât mai puțin SF și cât mai multă gândire ancorată în prezent. Cele mai provocatoare mi se par distopiile prezentului, adică cele care forțează paradoxal însăși esența distopiei, anulând viitorul de dragul unor traduceri inteligente ale prezentului.

10. Cum ar fi partea a doua din Captiv în Epoca de aur?

Frumoasă întrebare. Aș căuta copilul din mine, așa cum s-a manifestat el până în ziua de astăzi, și aș scrie despre toate greșelile, jocurile prostești cu destinul, naivitățile și obrăzniciile lui din toți anii aceștia. Din când în când, simt nevoia să scriu o carte despre copilăria mea așa cum este ea retrăită prin copilăria fiicei mele (10 ani). Cartea despre copilărie ar fi înlocuită astfel de o carte despre copilărire...

11. Care dintre personajele tale de teatru este cel mai aproape de tine?

Iubesc personajele lui Cehov. Am pentru ele un amestec de dragoste, milă și solidaritate. Le iubesc vulnerabilitățile și defectele, cumplite căderi în inocență și spaimele teribile pe care le au în raport cu propria lor viață. Am un doctorat în Cehov, am scris numeroase studii pe această dramaturgie și, de câteva ori pe an, am crunta revelație că nu știu nimic despre ea, că nu am înțeles nimic. Și o iau de la capăt! În fiecare an aș putea să mai scriu o teză de doctorat pe Unchiul Vanea, Livada, Pescărușul sau Trei surori. Probabil fiecare nouă lectură e alta, pentru că opera lui Cehov se pliază mereu altfel pe vârstele la care e parcursă. În tinerețe, o iubeam pe Nina, azi o privesc suspicios. Îl detestam înainte pe Lopahin, azi, când sunt la vârsta lui, am devenit tolerant cu el. Într-o bună zi, îl voi iubi pe Firs și așa mai departe.

12. Ai scris vreodată teatru pentru zenobi? Din câte știu, nu. Consideri asta o discriminare sau doar o întâmplare și atât?:)

Nu am scris! ☺ O întâmplare...

13. Se spune că ții în buzunarul sacoului un obiect norocos: e adevărat? Ai obiecte vrăjite, protectoare, cu importanță capitală? Te atașezi de obiecte?

Nu, detest obiectele! Periodic arunc cantități semnificative din obiectele din jurul meu. Am nevoie de spații libere și de o cât mai mică reificare a existenței mele. Am redus drastic fumatul și pentru că mă scotea din minți grija pentru pachetul de țigări, brichetă etc. Acum am învățat să îmi "uit" din când în când telefonul. Nu am superstiții, nu investesc absolut nimic în niciun obiect. Mă rog, am unele momente de tandrețe cu mașina, pe care tind uneori să o personific, dar o scot eu la capăt și cu asta. ☺

14. Spune-mi două titluri de ficțiune (literatură, film, teatru etc.) bune de citit toamna.

Rămân în zona teatrului: Jocul de-a vacanța, superba piesă a lui Sebastian, care cel mai bine se citește în perioada când vacanța e ceva îndepărtat, iluzoriu. Apoi, Femeia mării a lui Ibsen; e acolo o cantitate imensă de nostalgie care numai toamna capătă sens deplin.

15. Câteva dintre proiectele imediate…?

Am în minte tot mai apăsător gândul unei cărți cu titlul "Ce nu știm despre teatru", un inventar al enigmelor (deloc puține la număr) ce fac din această artă una etern deschisă, vie și surprinzătoare.