Există enorm de multe povești extraordinare în istoria culturală a lumii. Povești extraordinare, emoționante, cu o simbolistică bogată, care dau seamă de tot ce înseamnă omul și umanitatea, dar și natura, universul, temerile sau idealurile societății. De la poveștile care au construit civilizații, de la Epopeea lui Ghilgameș și Odiseea, istorisirea aventurilor lui Ulise/Odiseu, până la cele care au construit religii, povestea iluminării lui Siddhartha și cea a Fiului Omului și al lui Dumnezeu, Iisus din Nazaret, cel care a venit să aducă iubirea și o nouă înțelegere a relației dintre om și divinitate. De asemenea, cântecele eroice legendare, care aduc poveștile pline de virtute și eroism ale Cidului, Nibelungilor, ale lui Roland sau ale oștii lui Igor, dar și alte povești pline de fantezie și semnificații, cum sunt cea a celebrului hidalgo Don Quijote sau a tragicului prinț al Danemarcei, Hamlet, povești de dragoste superbe și triste, ca cea a lui Romeo și a Julietei, dar și a tânărului Werther, povești despre cunoaștere și sensul existenței, precum cea a lui Faust, dar și poveștile moderne, problematizante, precum cele ale eroilor lui Hugo, Dickens, Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Kafka, Th. Mann, Proust etc. Oricare dintre ele poate fi considerată "cea mai frumoasă poveste a lumii", în funcție de criteriul determinant pe care ni-l fixăm în aprecierea acestor capodopere ale umanității.

Totuși, mă voi opri doar la – alte – trei povești, din mai multe zone și de facturi radical diferite, care nu numai că m-au impresionat, dar care reprezintă pentru mine mai mult decât niște simple povești, au devenit repere esențiale în diverse momente ale vieții mele:

Romanul Parfumul, de Patrick Süskind, dezvăluie o poveste extraordinară, pe care o consider cea mai reușită parabolă despre geniu din istoria literaturii. Eroul, înzestrat cu un simț olfactiv ieșit din comun, capabil chiar să compună în minte mirosuri, devenite adevărate concepte, are toate semnele naturii sale excepționale: născut în condiții precare, va fi însoțit de moarte în toată existența sa, el singur scăpând cu viață din toate încercările grele prin care trece. După ucenicia la un maestru al parfumurilor, va deveni obsedat să creeze parfumul ideal, capabil să seducă și să înrobească pe oricine. Asta presupune sacrificii și încălcarea tuturor legilor umane, ajungând la crimă. Evident, reușește, iar în final, odată ce idealul a fost atins, nu-i mai rămâne decât o sinucidere simbolică, fiind devorat tocmai de adoratorii creației sale. Din păcate, povestea a fost ecranizată într-o producție cinematografică ce reușește să rateze toate nuanțele subtile și toate semnificațiile importante ale romanului, transformând această parabolă într-o poveste moralizatoare a unui banal criminal în serie.

O poveste despre paideia și despre importanța combinației dintre cultură și libertate propune celebrul film Societatea poeților dispăruți, o aventură a formării unor adolescenți prinși între atmosfera conservatoare a unui colegiu de-acum mai bine de jumătate de secol și exuberanța tinereții și a descoperirii lumii, stimulată de un profesor de literatură nonconformist. Deși cu un final dramatic, este una dintre acele povești care nu ar fi avut același impact și nu și-ar fi păstrat semnificațiile intacte dacă ar fi fost una de succes. Lumea nu este nici dreaptă, nici tolerantă, nici echilibrată, iar orice încercare de a trece peste limitele unei lumi aberante și obtuze este drastic pedepsită – cu toate acestea, orice astfel de experiență merită trăită din plin, în ciuda tuturor consecințelor.

Și dacă prima poveste este una imaginară, parabolică, iar a doua, deși se inspiră din realitate, are partea ei ficțională, ca orice narațiune bună, ultima poveste pe care v-o propun este tot una tragică, dar de această dată complet reală și cu atât mai teribilă și mai emoționantă: Jurnalul Annei Frank, acea poveste incredibilă a unei fete care trebuie să reziste într-una dintre cele mai crude perioade ale modernității, teroarea nazistă din timpul războiului, și căreia îi cade, în cele din urmă, victimă. Ea reprezintă o summa a tuturor dramelor cu substrat ideologic ce au produs victime inocente în condiții de o cruzime și o înverșunare antiumanistă greu de imaginat chiar și de cei mai înzestrați creatori de distopii.