OPTm
nr.crt.

Același lucru m-am întrebat și eu mult timp după ce l-am găsit în cutia cu medicamente. Stătea întins pe spate, cu mâinile împreunate pe piept și capul sprijinit de o fașă sterilă. Purta pelerină neagră, plastron alb și mult fixativ în părul tapat excesiv. Când am ridicat capacul, a deschis ochii și a început să scuipe ca o pisică încolțită, arătându-și dantura sănătoasă.
Reacția lui m-a luat prin surprindere și, tresărind, am fost aproape să scap din mână cutia. Micul intrus, care între timp sărise în picioare, se clătina într-una, disperat să își recapete echilibrul.

— Fii atentă, a strigat el și, haț!, și-a înfipt colții în degetul meu mare.

Nu durea atât de tare cât să mă plâng, dar agresivitatea micii creaturi mă speriase, mai ales că se prinsese bine cu dinții și, oricât scuturam din mână, prefera să atârne cu picioarele în aer decât să-mi dea drumul. Apoi s-a prins cu ambele mâini de degetul meu, și-a făcut elan cu picioarele, balansându-se ca la gimnastică, și mi-a sărit pe braț. 

— Cere-ți scuze, a spus el.

— Eu? Tu ai sărit din cutia mea în care, apropo, nu aveai ce căuta, și m-ai atacat.

— Ba tu ai atacat prima. M-ai trezit din somn.

— De ce ar fi somnul tău mai important decât dreptul meu la proprietate?

— Pentru că eu sunt Dracula.

— Tu? am zis mai mult ca să-mi înăbuș un hohot de râs. Contele?

Ca să fiu sinceră, aducea un pic cu Dracula, dar tot îmi venea greu să cred că un omuleț cât un deget inspirase teroare și fascinație milioanelor de turiști care vizitaseră România atrași de sângeroasa lui legendă.

— Oarecum, a spus el. Fac parte din aceeași specie, doar că sunt o varietate de mici dimensiuni, adaptată vieții urbane. Nu ca ororile alea de la Bran care nu știu să-și procure hrana decât gudurându-se pe lângă turiști. Și dacă tot am adus vorba, n-ai vrea…

A făcut un semn spre gâtul meu și m-am grăbit să mi-l acopăr cu palma.

— Să te las să mă muști din nou? Nici vorbă.

— Rezolvam de prima dată, dar am nimerit cu dinții într-o unghie. Uite, mi-a zis prinzându-și unul dintre canini între degete, cred că ăsta se și clatină un pic.

Am ridicat din umeri, iar el s-a aplecat să privească în scobitura cotului meu, de unde o asistentă acră îmi recoltase trei eprubete cu sânge acum o oră. 

— Ce-i acolo? 

N-am apucat să răspund, că s-a și repezit la marginea gălbuie a plasturelui, de care a început să tragă cu unghiile și colții deodată, până când a reușit să mi-l desprindă de pe piele. Apoi am simțit o pișcătură ca de țânțar și n-a trecut o secundă până când el s-a retras scuipând ca într-un ritual pentru alungarea spiritelor rele.

— Ptiu, ai colesterolul mare. Și nici cu trigliceridele nu stai prea bine. Ptiu, Ptiu, ar trebui să mănânci mai sănătos și neapărat să mergi la un control.

Apoi și-a aruncat pelerina peste umeri, s-a răsucit de câteva ori stârnind un vârtej de stofă neagră și dus a fost. În urma lui au rămas două bobițe de sânge pe care le-am strivit cu un tampon de vată îmbibată în spirt.