Uite, ăsta da privilegiu: să devii biograful lui Cormac McCarthy. Este o distopie numai gândul în sine. Om-umbră, McCarthy cred că a dat maxim două interviuri până acum. Am revăzut recent un interviu jucăuș oferit lui Oprah, care a avut menirea de-a încâlci și mai abitir miturile care circulă pe seama lui. Scriitorul ăsta magnific și-a însușit zvonistica drept biografie. Bravo lui. Prin anii 1990, niște puști pasionați de literatura sa au pus mâna pe o cameră de 16mm și-au pornit într-o epopee texană în căutarea locuinței lui McCarthy, întrebând oamenii pe stradă dacă au auzit de el. Unii spuneau că McCarthy era boschetar și scria prin moteluri părăsite. Un angajat al Poștei a început să strige: "McCarthy e mai bun decât Faulkner!" Alții ziceau că McCarthy ținea în casă telefonul doar ca să nu răspundă la el, că lucrul acesta îi confirma bogăția mistică a singurătății. Altcineva se jura că l-a văzut pe McCarthy într-o cocioabă construită între schelele unei sonde petroliere. Încă nu se știa atunci că fusese căsătorit deja de două ori și că detesta să muncească. Ori că avea o colecție de peste 7.000 de cărți. Ori că se tundea singur. Ori că obișnuia cândva să se spele în bălți de ploaie. Ori că fusese înrolat în forțele aeriene americane. Ori că rătăcise o vreme prin Alaska dintr-un job într-altul. Ori că putea (poate) vorbi ore-n șir despre șerpii cu clopoței. Ori că n-avea (n-are) niciun scriitor prieten – de fapt, nu suporta (suportă) compania scriitorilor, simțindu-se în largul său doar cu oamenii de știință de la Institutul Santa Fe. Ori că, în general, nu-i plăcea (place) să vorbească despre literatură, ci despre, evident, șerpi cu clopoței, Wittgenstein, muzică country și computere moleculare. Ori că toate aceste detalii nu spun mare lucru despre un om care pare a-și fi propus să trăiască după regulile Ecleziastului. Soția nr. 2, Annie DeLisle, își amintea într-un interviu din 1992 pentru NY Times: "Trăiam într-o sărăcie totală. Se întâmpla ca cineva să sune și să-i ofere 2.000 de dolari ca să țină o conferință la o universitate despre cărțile sale, iar el răspundea că n-are ce să zică în plus, tot ce-a spus a spus în cărți. Și iar ajungeam să mâncăm încă o săptămână fasole la conservă."

Pe scurt, McCarthy este un om blestemat să nu se plictisească.