Am dat recent de un text semnat de Adrian Mureșan, profesor în preuniversitar, aflat în admirația mea. Asumat ludic în aparență, articolul, publicat în Observator cultural, devine în multe privințe părtinitor, având în vedere că e colaboratorul celor lăudați. Autorul descrie viața noastră literară cea de toate zilele prin raportare la fotbal și la relațiile de joc.

În mare parte, este întocmit un scurt istoric al criticii de întâmpinare din cele "mai vizibile publicații literare, în print sau online, din ultimii zece ani", conchizând c-un dream-team al criticilor. Așadar, primul 11 devine primul 13, întrucât tabela de joc și-a modificat puțin proporțiile. Poate era binevenită și o bancă de rezerve :).

Nu intri în canon, ci prinzi primul 11. Te întrebi atunci dacă aceasta poate fi o nouă formă de limbaj sau de sensibilitate pentru a (re)întocmi canonul. Rămâne ca timpul să decidă dacă o abordare atât de restrictivă va fi validată. Textul ridică semne de întrebare cu privire, în special, la obiectivitatea afirmațiilor, însă, efortul de a documenta activitatea criticii de întâmpinare din ultimul deceniu merită apreciat.

Dacă ar fi să realizăm un prim 11 al revistelor, în funcție de activitatea criticilor de întâmpinare, Observator cultural ar ocupa, potrivit textului, mai multe poziții: de antrenor, de arbitru, de portar, de fundaș, de mijlocaș, de atacant etc. Îi și vedem pe colaboratorii revistei alergând în echipament de sport pe un imaginar teren al literaturii. În ton cu atmosfera unei gazete sportive, remarca vine și pe fundalul unui articol citit acum vreo 2 ani pe site-ul Digi Sport, în care Zlatan Ibrahimović întocmea o echipă ideală, dacă vă mai aduceți aminte, în care el apărea de 11 ori, inclusiv la rubrica arbitru și antrenor, echipa fiind denumită "Ibra FC".

Revenind, autorul plasează Dilema Veche în imediata apropiere a Observatorului, pentru că "mergem pe aceeași linie". Urmează după aceea, din punctul meu de vedere, una dintre părțile cel mai bine realizate, dedicate "unui caz mult mai dificil" – România literară. Se pune accentul pe două perioade distincte din istoria revistei. Ar putea fi aici pârghiile necesare pentru un viitor studiu mai amplu despre cum poate funcționa o revistă – despre rolul și mecanismele de funcționare –, pornind chiar de la anumite ideologii angrenate în relațiile de joc redacțional.

Celelalte reviste nu beneficiază de analiză atât de aplicată ori fotbalistică, exceptând cazul revistei Cultura, ci articolul trece la critica impresionistă. Printre altele, în categoria sosirilor, cu o serie de nume noi, sunt abordate și Vatra, Steaua, Echinox, Timpul etc. plus revista Opt Motive, care publică cronici "inegale", alături de Convorbiri literare sau revistele de provincie, după cum ni se spune explicit în diferite locuri ale textului. Aici s-ar fi impus o completare fotbalistică, pentru a rămâne în ton - e bine totuși că în campionatele de fotbal, recent și în cel românesc, s-a implementat sistemul de asistență video sau VAR. În aceste condiții, sigur vom descoperi mai exact că peste tot se publică inegal, iar cartonașul galben sau cel roșu este acordat de multe ori pe nedrept. Ține de subiectivitate? De tensiunea meciului? De echipa favorită?

Deși amplu și scris cu atâta implicare, articolul uită că autorii de cronică ai anilor trecuți au cam rămas fără operă. Dacă aruncăm o privire peste numele propuse, puțini au trecut proba confirmării critice, unii oprindu-se la a-și republica aceleași cronici din periodice, alții la interpretări pe un material deja adunat la multe mâini.

Dar esența este alta, domnule profesor, în acești ultimi zece ani, cronica de întâmpinare s-a mutat în zona atât de fertilă a influencerilor, încât mulți dintre elevii dumneavoastră, unii cu lecturi importante, au devenit adevărați cronicari, unii dintre ei cititori și analiști mai atenți decât criticii atestați de revistele cu bani.

Pe de altă parte, așa restrânsă, exegeza literară a continuat, în special prin universitari fără grupuri gălăgioase în jur. Și-aș numi aici doar școala clujeană, la care ne-am format amândoi, prin profesori ca Ioana Both, Horea Poenar, Mihaela Ursa, Ruxandra Cesereanu, Călin Teutișan și mulți alții, ale căror cărți, și uneori cronici, n-au ignorat niciodată literatura recentă.