Clipă, desfă-ți aripile tale bogate;

Mările se clatină departe,

Undeva un curs de râu s-abate,

Oamenii se nasc, oamenii s-acopăr cu moarte…

Și tu, nesigur, îndepărtat anotimp…

Nouri și soare și iarăși nouri adânci,

Ca și când pe rând se descopăr frunți gânditoare,

Toate se-ntunecă, se luminează pe rând,

Până ce luna lovește umbrele toate;

Iată mormintele, țărmul scânteie gol,

Și-n casa de piatră fântânile cântă culcate,

Dulce răsună brățările, părul domol.