Dragă Anca, ce faci la Beirut și de când ești acolo?

Sunt profesor de limba franceză și limba română la liceul AMLIEH din Beirut, sunt președintele Asociației România Levant și profesor de limbă, cultură și civilizație românească în cadrul acestei asociații, Asociația Comunității Românilor din Liban. Sunt fondator al revistei Orient Românesc. Am plecat din țară prin căsătorie, de mai bine de 30 de ani, dar am rămas legată de România, de Iași, orașul meu natal, orașul meu de suflet. Iașul este orașul unde m-am născut, am crescut și am învățat, și în fiecare an aștept cu nerăbdare să-l revăd. Nu cred că aș putea să vorbesc despre mine fără să vorbesc despre Iași.

Care a fost prima lansare de carte la care ai participat în Liban?

Ar fi mai bine să vorbim puțin despre imaginea culturală a Libanului. În Liban există un pluralism cultural care se reflectă în cultura națională a acestei țări, o identitate proprie. Libanul, țara cedrilor biblici, a trecut de foarte multe ori prin situații dificile, extreme. Însă, în ciuda acestor experiențe-limită, are o activitate culturală specială, foarte bogată. În Liban există un pluralism cultural care se reflectă în cultura națională a acestei țări, o identitate proprie. Este o țară francofonă, se organizează foarte multe festivaluri, lansări de carte, expoziții. La Beirut se organizează din 1992, în fiecare an, Salon du livre francophone, în anul 2009 Beirutul a fost capitala mondială a cărții, iar în 2012 a sărbătorit cei 20 de ani împreună cu Academia Goncourt. La Beirut, am avut ocazia să asist, în cadrul Salonului francofon, la multe lansări de carte purtând semnături prestigioase ale literaturii francofone: Alain Decaux, J.M.G.Le Clézio, Boris Cyrulnik, Eric-Emmanuel Schmitt (am lucrat împreună la un atelier pentru elevii liceului pentru romanul său, "Ulysse from Bagdad"), Vénus-Khoury Ghata, Tahar Ben Jelloun (de asemenea, am avut o întâlnire cu elevii pentru romanul său pedagogic "Le racisme expliqué à ma filleˮ), Gilles Leroy, Yasmina Khadra, Katherine Pancol, Marc Levy, Amin Maalouf, Alexandre Najjar, Daniel Pennac, Bernard Pivot...

Cu toate astea, prima lansare de carte la care am participat în Liban a fost cartea unui mare jurnalist, profesor, analist politic, diplomat și scriitor libanez, Ghassan Tuéni, "Un siècle pour rienˮ, scrisă împreună cu Jean Lacouture și Gérard Khoury. O carte mai mult de istorie, în care sunt evocate cruciadele, perioada Imperiului Otoman, naționalismul arab, problemele Orientului în general, o lume unde religia este impregnată de interese politice.

Vreau să precizez că Institutul Cultural Român este membru EUNIC în Liban, având mandat cu rol de președinte al acestei organizații doi ani la rând (2012 și 2013). Acțiunile culturale în această zonă sunt circumscrise în jurul a două axe principale: diseminarea și promovarea culturii române în Liban și sprijinirea unor programe de cooperare legate de dezvoltarea culturală ca un factor de progres, dialogul inter-cultural și respectul pentru drepturile omului.

În Liban este acordată o mare importanță literaturii pentru copii și tineret, sunt organizate foarte multe activități împreună cu scriitorii. Atât cu elevii liceului, cât și împreună cu copiii Asociației România Levant, particip la foarte multe activități și de fiecare dată încerc să prezint România, literatura, cultura, obiceiurile, tradițiile românești. De exemplu, pentru festivalul francofoniei, care este organizat anual în școală, ne bucurăm de prezența Ambasadei României din Liban și prezentăm România francofonă. Pentru Festivalul Le Tour de monde en 80 contes, care are loc în martie, mereu suntem prezenți cu o poveste românească. În librăriile libaneze întâlnești Cioran, Ionescu, Panait Istrati, Eliade, Virgil Gheorghiu, Hertha Muller. Nici în România nu sunt prezenți mulți autori libanezi. Sunt sigură că există Khalil Gibran și Amin Maalouf, iar mai nou, cred că o singură carte a lui Alexandre Najjar. Libanul are personalități literare care s-au impus în Franța și în spațiul francofon: Salah Stétié, Charif Majdalani, Mikhail Naimy, Abdallah Naaman, Georges Corm, Nadia Tuéni, Joumana Haddad, Ezza Agha Malak și mulți alții. Toți sunt francofoni, deci vorbim despre o limbă accesibilă în spațiul românesc.

Mi-ar plăcea să găsesc aici, în librării, volume ale autorilor români, albume de artă românești, traduse în franceză sau engleză. Dar uite că m-ai întrebat de o lansare de carte și ne-am pierdut, vorbind despre ce ar trebui să existe în librării.

3. Numește o persoană pe care o consideri un "liant" între România și Liban și motivează.

Nu cred că putem vorbi de o persoană, se poate vorbi despre Ambasada României în Liban și de Asociația România Levant.

Comunitatea românească este unită în jurul Asociației România Levant, asociație înființată în anul 2010, care are ca scop stabilirea și dezvoltarea unei relații de comunicare și colaborare între românii prezenți în Liban și, în același timp, promovăm cu mândrie imaginea României și valorile noastre naționale prin activitățile culturale pe care le organizăm sau prin parteneriate cu organizații locale sau centre culturale europene care au sediul în Liban. 

Participăm la târgurile internaționale folclorice, la conferințe științifice, expoziții de artă, zile, săptămâni sau luni culturale. Mereu suntem prezenți și prezentăm tradițiile, folclorul, cultura românească. În cadrul asociației, acordăm o atenție deosebită cursurilor de limba română pentru copii și cursurilor de dans popular. Copiii participă cu entuziasm la aceste cursuri. Predau limba română pentru acești elevi din anul 2011, iar din anul 2015 sunt președinta acestei asociații și pot spune că sunt foarte mândră de rezultatele lor. Organizăm periodic ateliere de scriere creativă și expoziții de desen cu tematică. Am participat și la concursuri internaționale organizate de alte asociații românești din străinătate și mereu suntem prezenți la festivaluri culturale organizate local. Tricolorul românesc și costumul popular românesc sunt reprezentate cu cinste de copiii comunității noastre.

Ne bucurăm de sprijinul Ambasadei noaste, nu exagerez, o echipă deosebită, foarte apropiată de comunitatea românească. Deși numeric redusă, această comunitate este foarte legată de țară și a reușit, prin eforturi proprii sau cu sprijinul Ambasadei României din Liban și al Departamentului Românilor de Pretutindeni să-și constituie propriile forme de organizare, care au facilitat menținerea legăturilor cu patria mamă și promovarea valorilor spirituale românești în acest colț de lume.

4. Cum ți-a venit ideea să faci o revistă în limba română? Cine-o citește?

Mulți m-au întrebat lucrul acesta. Am simțit nevoia cuvântului românesc tipărit. Fac parte dintre cei care mai sunt încă fermecați de magia cuvântului tipărit. 

Este adevărat, trăim practic într-o lume în continuă schimbare, iar accesul la informații care altădată ni se păreau simple povești este astăzi deosebit de ușor. Nu neg, ebook-ul este util într-o lume în care internetul face parte din viața noastră, în care nu ne închipuim o zi fără să deschidem calculatorul. Personal, prefer cartea tipărită, cuvântul scris pe foaia de hârtie, din nenumărate motive. Îmi place să parcurg pagină cu pagină, să o simt, o consider alchimia stării de bine. Nu cred totuși că sunt singura care a rămas cu această convingere.

În anul 2017, am înființat revista culturală ORIENT ROMȂNESC, iar primul număr a apărut cu ocazia Zilei Naționale a României. Doresc să promovez imaginea României, personalitățile culturale și științifice românești, precum și bogăția tradițiilor noastre. Revista aceasta reprezintă un instrument de cunoaștere a României, a spiritualității românilor în acest spațiu geografic, un reper moral și un promotor al frumosului. Ne aflăm într-un spațiu cultural lingvistic foarte diferit de al nostru. Apariția acestei reviste, cred eu, este importantă, reprezintă prezența românească în acest spațiu geografic, un suflu românesc în țara cedrilor milenari. Avem români care s-au stabilit definitiv aici. Au acum familie, copii, nepoți. Și totuși nu trebuie să uite că la origine sunt români. Nu trebuie să piardă contactul cu cuvântul românesc scris, în special tânăra generație.

Libanul este o țară cosmopolită, un mozaic cultural efervescent. În Liban se vorbesc în mod curent trei limbi: araba, franceza și engleza. Copiii noștri nu trebuie să uite limba română, cultura și tradițiile românești. 

În ziua de astăzi, în epoca internetului, nu este ușor să faci o revistă, mai ales o revistă culturală. Suntem prezenți online și trimestrial în format tipărit. Mulți m-au întrebat de ce revistă culturală (într-un fel să înțeleg că nu mai e la modă...), să fac ceva cu tentă turistică mai bine. Dar n-am renunțat și am persistat. Mai ales aici, într-un spațiu cultural diferit, vreau să prezint forța de creație, talentul, originalitatea culturii românești, spiritualitatea românească profund înrădăcinată în norme și valori autohtone, tezaurul spiritului românesc. În revistă, acord mare atenție istoriei, culturii și tradițiilor românești. În Liban, când vorbim despre comunitatea românească, vorbim despre biculturalitate – se poate trăi în ambele culturi fără a fi stresat de schimbarea stimulilor diferiți pe care îi primește din fiecare cultură. Oriunde se găsește viață, se găsește și cultură. Cultura este frumusețea și viața fiecărei ființe umane, ne este transmisă de la părinți, profesori și societate, prin educație. Conștient și inconștient, acționăm în conformitate cu propria noastră cultură, făcând parte din cultura unei țări sau a unei comunități.

Edward Hall afirma: cultura înseamnă comunicare, iar comunicarea înseamnă cultură, de unde rezultă că cele două concepte sunt inseparabile. Cultura este nesemnificativă dacă nu se regăsește în calitatea relațiilor din societate, din civilizație, iar civilizația este lipsită de importanță dacă nu potențează cultură. 

Astăzi vorbim și despre comunicarea interculturală. În revistă, invit și personalități libaneze să scrie articole. Globalizarea a făcut din comunicarea interculturală un fapt inevitabil, interacțiunea dintre oameni capătă noi dimensiuni. Contactul și comunicarea cu alte culturi sunt caracteristici dominante ale vieții moderne. Comunicarea interculturală înseamnă interacțiunea directă dintre oamenii din diferite culturi. Cine spune intercultural, pornind de la sensul plenar al prefixului "inter-", spune: interacțiune, schimb, deschidere, reciprocitate.

Orient Romậnesc se vrea a fi o punte culturală între România și Liban. Revistele culturale pot crea legături între diferite culturi, diferite limbi. Revista noastră este o poartă deschisă pentru dialogul multicultural în slujba umanului, a cunoașterii. România a avut legături culturale de secole cu Levantul. Primele tipărituri în limba arabă pentru creștinii din Liban și Siria s-au făcut în Țările Române în 1700, la București (Mânăstirea Snagov) și la Iași, pe vremea învățatului și ierarhului Antim Ivireanul. Mai recent, părintele Andrei Scrima, unul dintre cei mai importanți teologi ai contemporaneității, care a fost și profesor la Facultatea de Științe Teologice din cadrul Universității Saint Joseph din Beirut și a locuit în Liban în perioada 1968 – 1989. O revistă culturală în acest spațiu geografic, care să ne reprezinte pe noi ca români, este necesară.

Nu doar pentru comunitatea românească și pentru cea libaneză, din care facem acum parte. Cultura informează, ajută să ne cunoaștem, ne apropie. Unde este cultură, există și prietenie. Este un fenomen colectiv de partajare a valorilor și a semnificațiilor. Cultura este frumusețea omului. De asta am ales să fac o revistă culturală. Pentru a menține mereu vie România în sufletele românilor de aici, pentru a vorbi lumii despre țara aflată între Carpați și Dunăre, pentru iluminarea gândului și pentru înnobilarea sufletului românesc.

5. Care este situația editurilor în Liban?

În Liban, editurile sunt de aproape doi ani în criză, dar cred că asta este o situație generală în lume. Bine, în Liban putem vorbi și despre o anumită situație politică, anumite evenimente-surpriză care apar în această țară și care influențează. Majoritatea editurilor compensează prin manualele școlare. Editarea cărților în limba franceză în Liban este un exercițiu de pasiune, ținta fiind piața de carte francofonă. Există câteva edituri care au o "aripă" în Franța sau în Belgia și este vizat Marocul.

6. Dacă te-ai putea transforma, devenind invizibilă, în ce locuri inaccesibile ai pătrunde?

În biblioteca Vaticanului. Am citit foarte mult despre ea, nu știu bine cât adevăr se ascunde în spatele acestor informații. Toți spun că se ascund acolo comori, etajere pline, pe o suprafață de 85 km, inaccesibile publicului, un teren fertil pentru legende, mituri și comploturi, arhivele secrete – Archivio Segreto du Vatican. Lăsând poveștile la o parte, cred că acolo se găsesc documente de o valoare istorică inestimabilă. 

7. Cu ce personaj literar (lit univ.) te identifici?

Cu niciunul în mod particular. O admir mult pe Clarissa Pinkola Estes, care este autorul cărții Femme qui courent avec les loups. O scriitoare, fină psihanalistă care a reinterpretat poveștile pornind de la sursa lor originală. O carte de povești pentru femeile de astăzi care își caută drumul, originile. E o carte pe care o parcurgi și o descoperi ca pe o poveste din copilărie. Femeia care își recuperează natura sălbatică, la fel ca lupii. Ea aleargă, dansează, urlă cu ei, debordează de vitalitate, creativitate, cu sufletul vibrând în fiecare moment. Fiecare fragment din aceste povești ne conduc spre cunoașterea interiorului nostru profund. O carte care seamănă cu o analiză jungiană, care are ceva magic în ea. De câte ori o citești parcă este nouă în mâna ta. Și de fiecare dată pornești la un drum lung, de 650 de pagini. Ca fluviul lui Heracles. Poveștile, în general, ascund în ele adevăruri profunde, care au legătură intimă cu conștiința noastră.

Am fost mereu fascinată de legende, mituri, povești, toate sunt ca niște epoci de mult apuse care au călătorit în timp pentru a ajunge până la noi. Ele sunt expresia unei legi universale și a naturii omului. În zilele noastre, legendele au dispărut, totul are o explicație logică, științifică. Eu consider că legendele și miturile sunt ca un ciment social care leagă generațiile. Un poet francez, Patrice de La Tour du Pin spunea: "Toate țările care nu au legende și povești sunt condamnate să moară de frig". Pentru că legendele au fost țesute și transmise în jurul focului. Întâlnim personaje care au 1001 de fețe, ele sunt produse spontane ale psihicului și fiecare închide în el puterea de germinare a sursei de unde provine. Sunt imagini pentru eternitate. Ca o călătorie interioară în necunoscut, o călătorie care ne vorbește despre psihicul nostru, această inefabilă esență a eului nostru interior, în toată diversitatea și profunzimea sa – fragilitate și forță, rătăcire și cucerire, îndoială și incertitudine, abdicare și credință, greșeală și adevăr, o oglindă a lumii, un infinit mic ce ne dezvăluie un infinit mare.