Și dacă am chef să fac singură pâinea?  Cuvinte cuminți… Așa-i? Denotă hărnicie și pasiune pentru muncă,  nu atrag atenția în mod deosebit și pot aparține cu ușurință unui bucătar (în engleză nu există diferența de gen) sau unei gospodine, de fapt, oricine le-ar putea rosti cu condiția să știe cum se face pâinea… V-ați fi gândit vreodată că de fapt ne vorbește un copil? O fetiță care în spatele unei atitudini răsfățate ascunde drama profundă a maturizării mult prea timpurii într-o lume aspră, în care femeia nu are drepturi. Această superbă metaforă e soluția pe care a găsit-o pentru a supraviețui într-un univers în care bărbații fac legile: singurătatea. Stop-joc! Șah mat...

Probabil că ați citit deja Povestea slujitoarei, și sunteți familiarizați cu lumea postapocaliptică din Galaad. Regiunea este o reminiscență a Statelor Unite ale Americii din viitorul nu prea îndepărtat, unde se manifestă teocrația totalitară, o formă de guvernământ care cere obediență absolută în fața legii divine, chiar dacă aceasta e interpretată după bunul plac al conducătorilor, numiți deseori Comandanți. Din cauza unei crize de fertilitate doar o femeie din o sută poate naște copii (bărbații nu sunt testați sub pretextul legii), iar cuplurile care își permit angajează o slujitoare pentru a avea urmași. Acestea sunt surogate ce trec printr-un ritual bazat pe povestea biblică a Rahelei și rămân însărcinate, aducând pe lume copii de multe ori împotriva dorinței lor, motivate doar de teroarea instaurată. 

Testamentele, volumul cu care Margaret Atwood a câștigat al doilea premiu Booker,  continuă această distopie și pune în prim-plan trei destine omenești, trei fete de vârste diferite. Prima dintre ele este Agnes Jemima, copilul despre care vă vorbeam mai sus. Fiica Tabithei și a Colonelului Kyle, făcută cu o Slujitoare și care în urma morții mamei sale e nevoită să părăsească locuința în care a copilărit până la 13 ani și să se căsătorească. Ideea aceasta o înspăimântă. Fusese educată să creadă că este o ,,floare prețioasă" la dispoziția bărbaților, iar experiența neplăcută din cabinetul unui doctor o dezgustă. Mai mult, soțul ales de Comandant și de noua sa mamă este foarte bogat, dar nevestele sale anterioare și-au găsit sfârșitul în condiții dubioase.

Agnes, împreună cu o prietenă apropiată, găsește soluția care le salvează, poate, de la moarte: devine Mătușă, intrând într-o castă cvasi privilegiată, a torționarilor. 

Testamentul de la Ardua Hall aparține, după presupunerile unor personaje, Mătușii Lydia. Aceasta, ca toate Mătușile, e un fel de profesoară care le educă pe fete în spiritul legilor, aplicând la nevoie, pedepse dure precum scoaterea ochilor, tăierea mâinilor, electroșocurile ș.a. În cele din urmă, pentru a face copii n-ai nevoie de vedere și nici de simțire, iar în Galaad, femeia era redusă la stadiul de uter.

Povestea Lydiei deschide alte perspective ale poveștii. De profesie judecătoare, Mătușa Lydia este sechestrată împreună cu toate colegele de birou și trimisă într-un fel de lagăr de reeducare, în condiții inumane.

"Nu ni s-a permis să mergem la toaletă. Au început să apară dâre de urină, șerpuind în jos dinspre gradene în direcția terenului de joc. Scopul felului în care se purtau cu noi era să ne umilească, să ne frângă rezistența m-am gândit; dar rezistența la ce?"

Experiența culminează cu un măcel:

"Douăzeci de femei, de staturi și vârste diferite(...)Le-au așezat pe două rânduri, zece și zece. Rândul din față a fost obligat să îngenuncheze, ca pentru o fotografie de grup.(...) bărbații care le escortaseră pe femeile legate la ochi au ridicat puștile și au tras în ele. Au avut țintă bună: femeile s-au prăbușit.(...) Câteva femei au sărit în picioare, strigând - nu puteam să le disting cuvintele - , dar au fost rapid aduse la tăcere cu o lovitură aplicată la ceafă cu patul puștii.). "

Cel ce îi oferă femeii o șansă de salvare e Colonelul Judd. Dar ce șansă... După un timp petrecut în celula neagră, de izolare și diverse alte torturi, Lydia e nevoită să poarte un halat asemănător trăgătoarelor, ca de sac, apoi i se cere să aleagă între da și nu fără a ști ce presupun cele două. Alege da. Pentru a supraviețui e nevoită s-o ucidă, într-o execuție, alături de alte femei, pe cea mai bună prietenă a sa, Anita. Ea spusese, probabil, nu. Alesese calea cea scurtă, concluzionează Mătușa Lydia. 

De-a lungul unei povestiri antrenante, aflăm că de fapt, două lucruri importante s-au petrecut în 15 ani, de când Offglen ar fi ajuns în Canada (Povestea Slujitoarei): a fost creat cultul pruncului Nicolae, un bebeluș pentru care conducătorii Galaadului erau dispuși să facă orice, iar Mătușa Lydia organizează o rețea misionară de fete cărora li se spunea ,,Perle". Acestea călătoreau în Canada, perchi, căutând să atragă tinere femei în Galaad. Între timp Slujitoarele părăsesc țara ilegal, fără ca guvernul să le poată opri. Un fir al povești urmărește destinul lui Daisy și al surorii ei, Agnes.

Suficient de norocoasă pentru că a copilărit în Toronto, după ce mama ei (Slujitoare) a evadat din Galaad, Daisy capătă un rol important în deznodământul romanului. De fapt, ambele surori, Daisy și Agnes, crescute în lumi diferite devin simbolurile celor două lumi, una a libertății și cealaltă a lagărului. 

Atwood mărturisește în partea de ,,Mulțumiri" că s-a folosit doar de evenimente adevărate, care să aibă un precedent în istoria umanității și că romanul a fost scris cu ajutorul cititorilor, care au inspirat-o prin interesul și curiozitatea lor.

Povestea se termină cu încărcătură pozitivă, dar mă întreb dacă scriitoarea e optimistă cu adevărat... În fond câte fete reușesc să aibă parte de un final fericit, câte se afundă în singurătate, de câte ori Făt-Frumos mai e  azi personajul pozitiv… ? Și ... În cele din urmă... De câte ori a căzut Galaadul? Rolul Mătușii Lydia, cu totul surprinzător, schimbă datele poveștii. Cine ar fi crezut? ... The butler did it...