Știați că...eroul francez Paul de Marenne din Zodia Cancerului sau vremea Ducăi Vodă are un model în persoana nobilului genovez Giovanni Paolo Marana (1642-1693), naturalizat francez sub numele Jean-Paul Marana?

Personaj aventuros, acesta a rămas cunoscut, între altele, ca autor al unei scrieri "imagologice" intitulate L'espion du Grand-Seigneur, et ses relations secrètes envoyées au divan de Constantinople, et découvertes à Paris, pendant le règne de Louis le Grand: contenant les événements les plus considérables arrivés pendant la vie de Louis le Grand (1684). Textul a servit drept sursă și pentru Scrisorile persane ale lui Montesquieu, unde "ficțiunea străinului" oriental servește drept oglindă pentru o autocritică a mentalității  "eurocentriste".  

Tot Sadoveanu, căruia i se datorează și prima traducere în română a unui text de critică literară străin (Despre natura operei de artă de Hippolyte Taine, 1910) a încorporat, în volumele sale de proză, primele și pînă acum singurele traduceri românești ale unor texte extrem-orientale de referință. În micul roman Uvar (1934), el reproduce integral, în traducere proprie, prima scriere din lume în limba iacuților siberieni: Er Soyotox, "Eroul singuratic".

Textul este "povestea vieții" unui nativ din tundră, A. Ju. Uvarovski, și a fost trimis în 1847 lingvistului, orientalistului și sanskritologului petersburghez Otto von Böhtlingk, la solicitarea expresă a acestuia, în vederea elaborării primei gramatici iacute.

Într-un capitol din Poveștile de la Bradu Strîmb (1943) e inclusă traducerea în română – cel mai probabil, prin intermediar francez – a unui text clasic al literaturii medievale japoneze: Ho-Jo-ki, confesiunea autobiografică a pustnicului budist Kamo no Chomei (1212). Tot aici, sub titlul Țaori, pasărea tainică, este adaptată o relatare despre o legendă chinezească aparținînd vînătorului și antropologului rus Nikolai Appolonovici Baikov (n. 1872, Kiev – m. 1958, Sydney), autorul primelor monografii despre Manciuria de est. Fidele, adaptările "sună" cel puțin la fel de bine ca originalele.

Sadoveanu a adaptat și alte scrieri "exotice", niciodată editate în românește: în romanul Cuibul invaziilor (1936) despre Asia Centrală și Mongolia, valorifică jurnalul antropologic și de călătorie în stepa tartarilor al soților exploratori englezi Thomas și Lucy Atkinson (1847-1852), iar în prima noastră carte despre Australia (romanul Țara Kangurului, 1937), adaptează creator o scriere a franco-elvețianului Charles Hubert de Castella, devenit proprietar de terenuri și viticultor în Australia (Les Squatters australiens, 1861).

Nu sînt singurele adaptări sadoveniene după modele prestigioase. În Măria sa, puiul pădurii (1931) prozatorul a rescris, inimitabil, cărți populare din Orient și Occident, între care legenda medievală germană a Genovevei de Brabant .

Și nu pot să omit Divanul persian, unde a reformulat, spectaculos, povestea indiană a Sindipei. A repovestit fragmente din Halima și Vechiul Testament și a adaptat porunca înțeleptului talmudist antic Rabbi Akiva în povestirea Filosofie, din volumul Fantasii răsăritene, în care e repovestită și istoria otomană a lui Soliman și a Roxelanei.

Printr-un adevărat tur de forță narativ, în Soarele în baltă sau aventurile șahului, este povestită istoria jocului de șah, reluată, ca formă a dialogului politico-spiritual între Orient și Occident, de la primele legende indiene și persane, trecînd prin cele medievale, despre Tristan și Isolda, ori prin narațiuni celebre ale Renașterii italo-spaniole, pînă la farsa cu jucătorul automat de șah al lui Wolfgang von Kempelen și Johann Nepomuk Maelzel, relatată și într-o scriere a lui Edgar Allan Poe.