OPTm
nr.crt.

Am vrut să intitulez această recenzie "Celălalt comunism", dar am renunțat dintr-un motiv foarte pragmatic: oamenii s-au săturat de comunism ca de mere acre. Mă refer, desigur, la oamenii tineri, la studenți și la liceeni, că ei sunt grosul cititorilor de literatură (și de site-uri despre literatură); în rest, cititorii sunt mai degrabă excepția, nu regula. Cei de vârsta mea sunt prea ocupați cu munca, cei foarte tineri (9-15 ani) sunt ocupați cu Harry Potter, young upwarding professionals sunt prinși cu cariera (ziua) și cu distracția (noaptea), iar pe pensionari nu se poate conta. Ei le au cu televizorul, cu politica, cu alte chestii... nu-s pe lista scurtă, deși timp ar fi. 

De ce s-au săturat tinerii de comunism? Păi noi cum ne săturaserăm, la vremea noastră, de povești cu "foametea de după război"? Că numai asta auzeam. Cum nu mâncam tot din farfurie, cum începeau mamițicile, mămăile și tănticile cu dojenile venite din experiența lor de viață – limitată și nefericită, după cum ne este clar astăzi, dar singura pe care o aveau – "După război nu era un fir de pâine" etc. Nu zic de alții, dar iată ce am înțeles eu: nu că "după război" a fost mișto (sau nasol), ci că nu mă interesa absolut deloc perioada respectivă. Prea fusesem pisălogit! OK, am înțeles, nu v-a plăcut "post-războiul" și sărăcia de după, da’ mai lăsați-ne în pace!

Exact asta le facem noi celor tineri: scriem și iar scriem despre comunism, ba romane, ba studii, ba manuale, ba articole pe net, ba volume de proză scurtă... cred și eu că le-a ajuns până peste cap și nu mai vor s-audă! Iată ce le propun azi: o carte scrisă de un stand-up comedian american plin de bani, carismatic, un om al zilelor noastre, cu site propriu, conturi pe Twitter, Instagram, Facebook și Youtube, cu apariții în filme și-n sitcom-uri, gazdă și producător de show-uri TV... ce mai vreți? În plus, oferta mai cuprinde: cartea este unică (autorul n-a mai scris o alta, deci n-aveți bibliografie de citit), a apărut și-n format audio (o puteți asculta dacă vă e lene s-o citiți) și n-a fost încă tradusă în română, așa că primul care o parcurge va fi influencer în cercul lui de prieteni. Și de prietene! 

Romanul se numește Born A Crime și povestește simplu și frumos copilăria și adolescența lui Trevor în Africa de Sud, mai exact în frumosul oraș Johannesburg, și încă mai exact – și mult mai important – în mahalalele locale, numite "hoods" (în română ar veni, aproximativ, "cartiere" sau "pe cartiere", depinde cât de departe va avea traducătorul curaj să meargă). Pentru că, da, Trevor este negru, deși nici asta nu e tocmai exact: maică-sa este din poporul (tribul) Xhosa, iar taică-său este elvețian (din tribul germanofon). Așa că Trevor se naște nu infractor, ci direct infracțiune (crime): în anno domini 1984, o negresă și un alb nu aveau voie prin lege să procreeze. Așa că bebelușul se naște nu în afara legii, ci împotriva ei – de unde și titlul cărții, minunat ales, minunat! Legea spunea clar: pruncii-infracțiune le sunt luați părinților și crescuți de stat, în "orfelinate pentru negri"... adică, și mai clar, cine scapă, scapă; cine nu... așa i-a fost scris. 

Aici voiam să ajung. La uimitoarele, extraordinarele asemănări între ultimul deceniu de apartheid sud-african (1984 – 1994) și ultimul deceniu de comunism românesc (1979 – 1989). Dacă aș fi profesor (ceea ce nu-s), traducător (nici) sau "prefațator" (vai, nici...) aș face sau aș da studenților să facă o listă cu punctele comune ale celor două sisteme represive în ultima lor fază; ar ieși ceva pasionat, pentru că n-ar fi două liste la fel – cel puțin, așa cred. Ispita e mare să încep eu lista și să las cititorii cărții s-o continue, dar mă abțin, că dacă mă pornesc, nu mă mai opresc! Doar la prima lectură am găsit 20 de asemănări strivitoare, dar mai sunt. 

Unde pot aduce o modestă contribuție: la ce s-a întâmplat după cu o anumită categorie de persoane, și anume cu adolescenții. Am dreptul, mi-l arog!

Aveam 18 ani în 1989 – ce am făcut cu viața mea în următorii 15 ani? Trevor avea 10 ani la prăbușirea apartheid-ului – ce a făcut cu viața lui în următorii 15 ani? Ei bine, atunci când niște sisteme represive complet diferite se prăbușesc peste noapte, rezultatul este cam același: în loc să fie mai bine, este mult mai rău. Am zis că nu scriu nimic despre comunism și mă țin de cuvânt, dar iată ce li s-a întâmplat persoanelor de culoare din Africa de Sud (împărțiți în patru categorii, că apartheid-ul a fost un sistem științific, ca și comunismul – iată că totuși nu m-am putut abține): negri, mulatri, colored și indieni. Vreți să știți diferența dintre mulatri și colored? Citiți cartea. După 1994: au rămas pe drumuri. Șomeri, adică.

Pe timpul regimului de apartheid, orice om avea dreptul la muncă și la negocierea propriului salariu, dar odată cu libertatea ("libertatea"?!) statul a impus politica salariului minim, așa că milioane și milioane de muncitori au fost "disponibilizați". Au început blestemățiile. Jafuri. Asasinate. Tâlhării. Războaie mafiote. Trafic de orice (inclusiv de copii). Răpiri, răscumpărări, taxe de protecție. Nici pentru albi n-a fost ușor: cam o jumătate de milion a fugit din țară. Ce-a făcut tânărul Trevor? S-a apucat de bișniță ("hustling") ca un adevărat fiu al cartierului ("hood"). A prosperat, a pierdut totul, a luat-o de la început, iar a câștigat bani buni, iar i-a pierdut pe toți... până când a spus "Stop". Și-a dat seama de un adevăr simplu și foarte dureros, pe care adolescentul fiecărei generații îl învață pe pielea lui: gașca de prieteni e-o condamnare pe viață. Nu cartierul e al tău, tu ești al cartierului. Dacă nu pleci la timp, dacă nu te smulgi, dacă nu tai cu briciul vechile legături de loialitate, mai târziu va fi prea târziu. Sau, în cuvintele lui Trevor (e futil să spun că umorul autorului dă dependență, că este printre cele mai bune moduri – și sunt multe – de a te îndrăgosti de limba engleză):

"Husling is to work what surfing the Internet is to reading. If you add up how much you read in a year on the Internet – tweets, Facebook posts, lists – you’ve read the equivalent of a shit ton of books, but in fact you’ve read no books in a year. When I look back on it, that’s what hustling was. It’s maximal effort put into minimal gain. It’s a hamster wheel. If I’d put all that energy into studying I’d have earned an MBA. Instead I was majoring in hustling, something no university would give me a degree for".