Când cineva se evidențiază în mod deosebit sau excelează fără un efort special într-un anumit domeniu, vorbim de obicei despre talent. Artist talentat, scriitor talentat, muzician, ba chiar și fotbalist talentat sunt aprecieri care nu miră pe nimeni. Este o recunoaștere simplă a unor abilități înnăscute, manifestate într-un anumit domeniu, mai ales unul care presupune și o componentă artistică, de creație... Nimeni nu vorbește despre un agricultor talentat, deși poate fi extrem de abil, dar se poate afirma despre un matematician sau despre fizician că este talentat, deoarece, în straturile cele mai înalte ale științei, intervine și un element creator, un instinct care nu poate fi învățat.

Desigur, talentul trebuie cultivat pentru că, se spune, el poate fi risipit și este păcat să nu-ți folosești o anumită calitate sau predispoziție nativă. Și, deși talentul nu este o garanție certă a succesului, atunci când este dublat de efort, educație și determinare, el se dovedește hotărâtor. Chiar dacă cei mai puțin înzestrați muncesc enorm și pot atinge nivelul pe care un mare talent îl atinge de obicei mult mai ușor, aproape întotdeauna această lejeritate a celui din urmă își pune amprenta pe creație și o diferențiază aproape instantaneu de a celorlalți. Tocmai de aceea un Mozart, un Shakespeare, un Michelangelo sau un Picasso par a ieși din schemele obișnuite.

Dar nu despre talent în sine voiam să discut aici, nici despre ceea ce unii încă ar numi, în cheie romantică, genialitate, ci despre un caz particular: cel al cititorului.

Spre deosebire de un privitor care contemplă un tablou, de un spectator de teatru, operă sau film, de un meloman cu ureche fină, cititorul are un drum mai lung de parcurs de la text la lumea textului, la recompunerea și înțelegerea ei, cu alte cuvinte la interpretare. Ne putem lăsa în voia coloritului unui tablou, a liniei melodice sau să rămânem fascinați de un anumit actor, independent de sensul operei în sine, dar e aproape imposibil să te fascineze o operă literară la suprafață, ca sonoritate, să zicem, cu excepția, desigur, a unor poeme care mizează pe acest efect – dar atunci nu mai reprezintă ceva aleatoriu, ci este chiar rezultatul intenției auctoriale.

În consecință, sunt convins că există și un talent de cititor, care se manifestă nu doar ca o înclinație spre lectură, ci devoalează o abilitate specială de apercepție a unui text, o înțelegere aproape instantanee a sensurilor multiple ale unui text și mai ales o deschidere naturală spre orice formă textuală. Ca orice tip de talent, și acesta trebuie exersat și educat, iar aici intervin diversele tipuri de cunoaștere, bagajul de experiențe de viață cu care vine cititorul în relația cu un anumit text etc. Deși cititorul talentat nu are uneori nevoie de nicio experiență ca să înțeleagă sau să reconstruiască o experiență textuală. Așa cum geniul parfumurilor din romanul lui Patrick Süskind descompunea și recompunea în minte mirosuri simțite de la distanță, tot astfel un cititor extraordinar reușește să creeze în imaginația sa – și întotdeauna un cititor talentat posedă o imaginație fabuloasă – experiențe și realități pe care nu le cunoaște decât fragmentar: este suficient că a văzut îndrăgostiți sărutându-se sau ținându-se de mână ca să fie mișcat și să înțeleagă, chiar la o vârstă fragedă, toată drama unei povești erotice. Iar dacă își dublează instinctul de cititor cu o cultură cât mai vastă, atunci modul în care poate înțelege și interpreta un text va depăși cu mult inclusiv înțelegerea autorului asupra propriului text. De aceea, pentru un cititor talentat întrebarea "Ce a vrut să spună autorul?" este de la început absurdă, pentru că relația pe care o dezvoltă el cu textul este una superioară și transcende orice intenționalitate inițială. Un cititor talentat este, cel puțin în măsură egală, la fel de creator precum scriitorul al cărui text îl parcurge.

Dacă au și talent literar, atunci unii dintre acești cititori ideali devin scriitori, iar mulți dintre cei mai importanți scriitori ai modernității au fost și mari și talentați cititori. Mai des însă ei devin critici sau teoreticieni literari, pentru că aici își pot exersa în voie talentul. Dar niciuna dintre aceste variante nu este obligatorie și este doar o pierdere pentru ceilalți cititori dacă el alege să își păstreze talentul doar pentru sine și să se bucure de lecturile diverse fără să-și împărtășească viziunea dincolo de un cerc intim. De asemenea, nu este obligatoriu ca un scriitor talentat să fie și un cititor talentat – de aici și multele opinii ridicole sau erori de percepție pe care le-au etalat de-a lungul vremii mari scriitori, fie în raport cu propria operă, fie cu cea a confraților.

Diferențele devin extrem de vizibile atunci când comparăm un cititor talentat cu un cititor educat, un critic vizionar cu unul care doar aplică fidel o anumită grilă teoretică. De asemenea, unii dintre critici sunt mai talentați ca scriitori decât ca cititori – Sainte-Beuve e un cititor mult mai netalentat decât poetul Baudelaire.

În fine, cititorul talentat nu trebuie confundat cu cititorul ideal, deși se poate apropia cel mai mult de acesta. În timp ce ultimul este doar o ficțiune teoretică, primul este real, autentic și, ca însăși lumea, se desfășoară pe o paletă largă de variante. Unei cărți sau unui autor i se urează, de obicei, să aibă cât mai mulți cititori – eu aș adăuga: cât mai mulți cititori talentați!