În ochii publicului larg și puțin dispus la analiză critică obiectivă, monarhiile rămân seducătoare din două motive principale: asigură stabilitate politică la vârf (chiar dacă monarhii sunt, aproape invariabil astăzi, pur constituționali, nu absoluți) și furnizează acele elemente de mitologie fastuoasă menite să injecteze metafore ale grandiosului în trupul hâd și sărac al democrațiilor parlamentare. (Între paranteze fie spus, o critică asemănătoare s-ar putea articula împotriva aristocrației de sânge, mai ales că aceasta suferă de toate tarele atribuibile regalității.)

La o privire mai atentă însă, monarhiile se dovedesc absurde tot din două motive fundamentale. Primul se leagă de contradicția democratică pe care o implică simpla lor perpetuare: dacă toți cetățenii unei țări sunt egali, membrii casei regale devin mai egali decât ceilalți, asemenea fabulei imaginate de Orwell în Animal Farm. Al doilea se leagă de aleatoriul nașterii: o societate care se vrea matură din punct de vedere intelectual și ferită de derapaje superstițioase ori de apelul la transcendență nu poate accepta ca, finalmente, conducerea politică (fie ea și de fațadă) să fie depusă, nominal, pe umerii unei persoane al cărei unic merit în obținerea rolului să fie constituit de caracterul complet arbitrar al dansului genetic.

Problemele implicate de monarhiile constituționale care au supraviețuit până în secolul al XXI-lea sunt exacerbate de cheltuielile financiare exorbitante pe care le presupun listele civile (y compris cele mai reținute dintre ele). Altfel spus, parlamentele țărilor care se încăpățânează să nu renunțe la monarhie trebuie să aloce, an de an, sume consistente pentru întreținerea familiilor regale, compuse, invariabil, din ființe decorative, preocupate de vestimentație de lux, de bijuterii strălucitoare și de animale de companie pufoase, în cazul femeilor, și, mai grav, de partide de vânătoare exotice, de iahturi opulente și de orgii sexuale, în cazul bărbaților. De ce anume ar trebui ca plătitorii de taxe obișnuiți, care muncesc simplu și onest pentru a-și întreține familiile în statele respective, să susțină financiar capriciile și excesele unor submediocri cu pretenții calpe de excepționalitate cromozomială? Vă las să meditați în liniște la această întrebare, deși, sunt convins, răspunsul nu este deloc dificil de coagulat.