Relația specială pe care o are Augustin Buzura cu genul autobiografic reiese, fără doar și poate, din amprenta deosebit de puternică pe care activismul de partid l-a lăsat asupra celui care se remarca în societate ca scriitor, ca prozator realist într-o epocă în care nu puteai scrie despre realitate altfel decât... elogios. Cu toate acestea, a reușit să ne lase nouă, cititorilor de astăzi, o mărturie în două volume a lumii activiștilor de partid care îi hăituiau pe cei care nu se arătau supuși intereselor comuniste, o lume a vizitelor pe cât de neașteptate, pe atât de dese în sălile de interogatoriu, după ce erai ridicat cu forța de acasă, spre groaza familiei, care nu știa peste cât timp urma să te mai vadă din nou.

Episodul din Fețele tăcerii în care se relatează prinderea bărbaților familiei Măgureanu este edificator. Pentru nesocotința lui Carol trebuie să plătească și Ilie, și Iuliu, și pater familias, Măgureanu cel bătrân, nevoit să asiste la modul în care fiii lui ajung să sară pe geamul propriei locuințe, pentru a scăpa de autorități, devenind martorul tăcut, dar distrus sufletește al arestării a doi dintre fii, în timp ce al treilea, Carol, se salvează rămânând cocoțat în copac.

O noapte în sala de interogatoriu, sub imperiul abuliei, al disperării mute sau al muțeniei disperate, le îndreptățește pe toate aceste personaje și, prin ele, pe autorul care suferă din spatele paginii, să nutrească unicul sentiment posibil față de o astfel de cârmuire: ura. O ură mocnită față de puterea care nu protejează, ci hăituiește, nu ajută, ci amenință, nu încurajează, ci strivește, până în momentul mult așteptat în care va fi la rândul ei strivită cu o ură ce se face ecoul vocilor anticelor Erinii.

Iată o cale de a asocia un mit antic, actual chiar și după atâtea milenii cu o realitate cosmetizată, a unui regim politic pe care nu-l putem îngropa sub straturile uitării. Prezent prin umbre la fel de întunecate ca anticele surori vindicative, controlul politic asupra martorilor comunismului ne trimite cu gândul la posibilitatea reconfigurării acestui mit antic. Buzura ne arată o primă etapă a revoltei, anticipând într-un fel, prin ficțiunea lui realistă, revărsarea cazanului din ce în ce mai clocotit al nemulțumirii populare. Până la actul punitiv mai lipsea doar un pas...

Ed. Rao