Iv cel Naiv, cel mai share-uibil poet român contemporan, a debutat în proză. Mi-e teamă că va trebui să-l hate-uiesc puțin.

Nu mi-a plăcut Să nu ne facem de râs în fața furnicilor nu pentru că este un roman de consum, ci pentru că este un roman prost. Autorul adoptă o strategie perfidă și foarte populară: pentru a se pune la adăpost de orice critică, își alege un subiect cu încărcătură emoțională. În cazul acesta, subiectul îl reprezintă devenirea Amandei, o fată de 12 ani care ajunge de la a bănui că nu este fiica biologică a părinților ei, caricatural de distanți, până la a înțelege un sens mai profund al relațiilor umane. Între aceste două stări, i se întâmplă lucruri: se îndrăgostește de un vecin, află că mama ei este adoptată, se îndrăgostește de o vecină, are prima menstruație, se îndrăgostește iremediabil de un coleg de școală, părinții ei abia supraviețuiesc unui accident rutier, este decepționată în dragoste... Parcă nici nu-ți vine să critici ce este de criticat, atât de dulceagă este povestea, atât de lacrimogene învățămintele pe care vrea autorul să le tragem.

Dacă voia să se ferească de opinii negative, poate că Iv cel Naiv ar fi trebuit să scrie un manual de self-help, nu un roman.

Cartea este, mai întâi, un dezastru naratologic. Nu există, de fapt, decât o singură voce în tot textul: vocea autoritară, totalizantă și înăbușitoare a autorului. Voce care ne spune mereu ce trebuie să credem și să simțim. Voce care știe în fiecare punct ce se va întâmpla cu personajele, care anticipează întâmplări și care anunță chiar și evenimente ce vor avea loc după momentul în care acțiunea ia sfârșit. Rând de rând, ne simțim ferm ghidați de mâna sigură a povestitorului. De altfel, toate gândurile și sentimentele personajului principal ne sunt livrate, de cele mai multe ori, prin prisma naratorului, grație unui stil indirect liber care diminuează vocea Amandei până la muțenie. Pasajele în care autorul face un pas în spate sunt scurte și puține. Lungi și multe însă sunt pasajele în care autorul explică tâlcul poveștii sale. Îmi vine greu să înțeleg cum se împacă acest paternalism fățiș cu intenția declarată a lui Iv cel Naiv de "a nu vrea să scape omenirea de cine știe ce altă întrebare, ci, dimpotrivă, a vrea s-o ajute să-și mai pună câteva."

Încă și mai nefast este modul în care autorul construiește și se raportează la personajul principal. De multe ori, cititorul se simte realmente nelalocul său parcurgând anumite pasaje. Scenele în care este descris cu lux de amănunte corpul Amandei, sau scenele de masturbare, sau scenele în care sunt descrise dorințele erotice ale unor elevi de gimnaziu sunt de-a dreptul stranii, scrise fiind de un bărbat matur. Pentru că există în mod cert o enormă diferență între un autor care alege să transpună în opera sa experiențe proprii de viață (precum Aglaja Veteranyi în De ce fierbe copilul în mămăligă sau Audre Lorde în Zami: A New Spelling of My Name) și un autor care creează personaje cu care nu doar că nu are nimic în comun, dar se și află în relații de putere complicate. În primul caz, este vorba despre a face auzite voci care, de cele mai multe ori, sunt marginalizate, dacă nu chiar asuprite. Pasajele așa-zis "explicite" nu ar ridica sprâncene, pentru că autorul nu este doar obiectul, ci și subiectul întâmplărilor. Decizia de a transforma în artă experiențele sale intime îi aparține în întregime și este făcută cu întreagă responsabilitate.

În al doilea caz, dacă autorul nu face eforturi reale pentru a avea o atitudine critică față de propriile prejudecăți, este foarte ușor să se ajungă la o reprezentare exploatatoare a personajelor. "Exploatatoare" în sensul în care autorul abuzează de statutul său când ar putea, la fel de bine, să n-o facă. Romanul ar fi fost același și fără aceste scene sau, în orice caz, într-o variantă în care aceste scene ar fi fost mult rescrise.

Nu cred că ar fi exagerat să spun că privirea pe care Iv cel Naiv o aruncă asupra Amandei este una exploatatoare. Voyeurismul descrierilor corpului ei sunt grăitoare în acest sens, mai ales când autorul vorbește despre "sexul" personajului, sau despre "crăpătura" ei, despre "sânii care prinseseră contur de ceva vreme"… Scenele care descriu cum personajul se masturbează sau are prima menstruație sunt lungi și detaliate. Pasajele sunt cu atât mai ciudate cu cât autorul ține în mod constant să ne aducă aminte că Amanda este un copil. În acest context, cu totul aberant devine următorul rând care descrie, din nou, corpul acestei fete de 12 ani: "...ca o gutuie abia culeasă, din care nu a mușcat nimeni încă". A scrie astfel de pagini, în această manieră, într-o țară în care violul este o temă foarte reală pentru regretabil de multe persoane de sex feminin, indiferent de vârstă, este, din punctul meu de vedere, profund insensibil.

De altfel, naivitatea autorului se transformă foarte des într-o completă lipsă de respect. În acest sens, reținem câteva comparații:

"...mai des decât se gândește o persoană fără adăpost la mâncare", "...mai mare decât speranța de viață a unui locuitor din Lesotho", "...cu forța cu care uraganul Patricia lovea coasta de vest a Mexicului în 2015."

Ușurința cu care autorul aruncă cu astfel de exprimări este incredibilă. Probabil că este foarte ușor să fii Iv cel Naiv dacă nu trebuie să te gândești la ce vei mânca mâine, sau dacă nu locuiești într-o țară devastată de colonialism și de dictaturi militare, sau dacă nu ești victima unui cataclism natural. Dar măcar din respect, dacă nu din empatie, să nu ne folosim de durerea celor care nu sunt Iv cel Naiv.

Lipsită de respect este și portretizarea persoanelor LGBT. Povestea îndrăgostirii Amandei de Siberia, vecina și colega ei de clasă, nu are nicio finalitate. Nu servește decât drept pretext pentru a descrie cu lux de amănunte un alt corp feminin prepubescent și pentru a mai integra niște scene de masturbare. Ca să nu mai spun și că întregul scenariu de "școlărițe lesbiene" are un puternic iz pornografic. De asemenea, fără nicio relevanță pentru text, în ansamblul său, se neagă plin de nonșalanță masculinitatea bărbaților homosexuali, ca într-un film american bun din anii ‘40:

"Amanda se întrebase de multe ori dacă vecinul ei era gay, fiindcă era o îmbinare rară de masculin și feminin."

În cele din urmă, nu-mi pot imagina cărui public se adresează acest roman. Nu este destinat copiilor sau "tinerilor adulți", pentru că aruncă o privire excesiv de nostalgică asupra copilăriei, care inhibă identificarea și orice alt tip de lectură realizabilă la acea vârstă. Nu este destinat nici adulților, pentru că aș vrea să cred că orice persoană cu discernământ ar privi cu dezaprobare pasajele discutate mai sus.

Sunt sigur că intențiile autorului au fost bune, dar produsul final ajunge să contrazică în spirit tocmai aceste intenții. Este minunat să fim naivi, dar dacă nu suntem și lucizi din când în când, ajungem să fim cruzi.

Iv cel Naiv, Să nu ne facem de râs în fața furnicilor, Editura Trei, 2021