Mircea Dan Duță locuiește pe-aceeași stradă cu mine. Îl văd de multe ori cum iese din casă, însoțit de un teckel mov, cu pălărie de pai. Fac pași mici, iar în urma lor rămân întodeauna poeme de fum, risipite pe trotuar. Uneori și pe zidurile brutăriei mai găsesc câte un vers de-al lui, scris cu creta. Anul trecut, într-o perioadă de lokdown, vedeam cum coboară pe Carol cuvinte cețoase și știam că Mircea stă la fereastră. Zilele trecute ne-am întâlnit pe Olari. Ia te uită, Zenob, m-a strigat el, ai văzut c-au înflorit pietrele?! Într-adevăr, strada, care nu e prea lungă, părea tapetată cu nuferi. Am scos telefonul cu gândul să fac niște poze, dar totul dispăruse, topit sub umbrele gardurilor peste care se legăna iasomia. Bineînțeles, Mircea dispăruse, iar pe toată strada se auzea doar un râs risipit și lătratul îndepărtat al câinelui său mov.

Ce lucruri norocoase te ajută să treci prin lume?

Nu am amulete, nu-mi plac.  Dar am avut odată o halbă de bere, în Cehia. Mai precis, într-un sat, la vreo 20 km de Brno, era o berărie în care toate cănile erau inscripționate cu inițialele clienților. Pe vremuri fiecare își avea acolo cana lui, care era păstrată la cârciumă, chiar și după moartea deținătorului, în semn de respect. Iar eu am dat de o halbă cu inițialele numelui meu, care îi aparținuse unui anume Michal Daniel Doutnik, vajnic băutor de bere.  Ei bine, cumva îmi intrase în minte că acea cană îmi îndeplinește dorințele. Când voiam ceva ori când mă aflam în fața unui proiect dificil - făceam drumul până acolo, deși nu era chiar o distanță mică, și, în timp ce goleam halba, mă gândeam cu intensitate. Așa am cucerit inima unei fete, care nu m-ar fi iubit, dacă n-ar fi fost lângă mine fantoma lui Michal Daniel Doutnik. Nici la doctorat nu m-am înscris înainte de-a trage o fugă până în satul lui Michal. Au fost vremuri bune, când asupra mea veghea un nume înrudit cu al meu.

Cu cine te-ai plimbat prin Cehia? S-a scris despre tine că adeseori erai însoțit de două femei.

Pe-atunci eram nedespărțit de Alise (din romanul Spuma zilelor de Boris Vian) și de Nastasia Filippovna (din Idiotul lui Dostoievski). Dacă ți-aduci aminte, cu Nastasia eram când ne-am văzut ultima oară, la TVR: încercam să-i găsesc un job, dar nu s-a potrivit, au zis că n-are cetățenie română.

Cu Alise m-am plimbat mai mult, odată am mers împreună la Košice, la un maraton de poezie: zeci de poeți citeau, în română și slovacă, iar eu traduceam când într-o limbă, când într-alta. Voiam s-o fac să-l uite pe Chick și implicit s-o îndepărtez de filozofia lui Jean-Sol Partre (de care sunt obsedate personajele din romanul lui Boris Vian).  Ea nu înțelegea niciun cuvânt, dar era fericită, cuvintele o făceau să plutească. La final, patroana clubului,  în mod vădit electrizată de euforia lui Alise, ne-a felicitat, apoi ni l-a prezentat pe iubitul ei: îl chema Partre. Pe bune!

Am fost și pe o insulă pustie, pe care se găseau doar câțiva copaci și doi lupi drăguți, cu care luam micul dejun. Noi beam ceai, ei - lapte de capră. Dar într-o dimineață proviziile s-au terminat. Lupii s-au oferit imediat să ne însoțească într-o expediție, ziceau ei că putem să vânăm într-un sat din apropiere. Dar am preferat să comandăm ceva la o firmă de catering. În 40 de minute a sosit barca, încărcată cu tot ce cerusem. Nu trebuie să-ți mai spun, dragă Zenob, că pe curier îl chema, cum altfel decât Jean-Sol Partre și era un tip deosebit de limbut.

Povestea mea cu Alise s-a terminat brusc, într-o după-amiază de august, la Praga. Ne-am dus la o terasă, eu eram în ziua aia exuberant. Ne-am așezat, apoi a venit chelnărița, care n-o să-ți vină să crezi era Nastasia Filippovna, în persoană. Mi s-a tăiat, Alise s-a topit luată de soarele verii, și-am trecut în altă poveste.

Am auzit că studenții tăi cehi te adoră. De la început a fost așa?

Pe la începuturile profesoratului meu, cred că prin anul al III-lea de doctorat, aveam un curs de teoria literaturii, evident, aplicat pe literatură cehă, ținut în limba cehă. La pauză a venit la mine un student, cam aghesmuit, și mi-a spus direct: se vede că nu ești ceh! Te străduiești tu, dar degeaba! Normal, scrie și în CV-ul meu că nu sunt ceh, am recunoscut eu. Știi tu carte, m-a ignorat el, dar te trădează accentul. Deja mă luase la pertu și era ambalat rău. Știu că sunteți obsedați de superioritatea voastră, a continuat el, vă credeți mai buni decât noi, dar aș zice că nu e chiar așa. Nu cred că avem de ce, am ripostat eu, uluit sincer - voi aveți Skoda și multe realizări, pe când noi nu avem decât bietul Logan și femeile, am spus eu. Nu știu ce e Loganul ăla, dar fetele nu sunt cine știe ce! Dar nu mă supăr, frate, a trecut el la un ton împăciuitor, îmi place de voi așa cum sunteți, voi, toți slovacii îmi sunteți foarte simpatici!

Era convins că vorbesc cu accent slovac, ceea  ce a fost un compliment pentru mine, căci nu vorbeam ceha decât de trei ani. A fost și prima informație sinceră despre imaginea mea exterioară.